Deca: Discuţia nu trebuie să fie centrată pe a fi sau a nu fi examen de Bacalaureat; avem nevoie de o certificare de competenţe

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că reformele care vor fi aduse examenului de Bacalaureat îl vor face "mai relevant" şi a apreciat că este necesară o certificare a competenţelor dobândite de elevi.
Precizările vin după ce Asociaţia Elevilor din Constanţa a solicitat desfiinţarea examenului de Bacalaureat şi a criticat modul în care elevii sunt evaluaţi după 12 ani în învăţământ.
"Cred că fiecare ciclu educaţional - mai ales când vorbim despre finalizarea învăţământului obligatoriu - trebuie să se finalizeze cu certificarea unor competenţe. Examenul de Bacalaureat are o istorie în România, o tradiţie, un anumit tip de abordare. Sigur, în legea Educaţiei există o schimbare de perspectivă: insistăm mai mult pe probele de competenţe, pe zona limbilor străine, avem şi un focus mai mare pe profilul pe care elevul îl are. Eu cred că reformele care vor fi aduse examenului de Bacalaureat îl vor face mai relevant atât pentru elevi, cât şi pentru întreaga societate. Sigur, aud ceea ce este în spatele declaraţiei elevilor, şi anume faptul că îşi doresc să înţeleagă mai bine care este utilitatea examenului şi să fie, poate, mai adecvat pentru ceea ce îşi doresc ei să fac în continuare, iar aceste îngrijorări sunt unele legitime. Însă discuţia nu cred că trebuie să fie centrată pe a fi sau a nu fi examen de Bacalaureat. Este clar că avem nevoie de o certificare de competenţe, pentru că altfel nu putem să arătăm inclusiv pieţei muncii care sunt competenţele pe care un absolvent le are", a precizat Deca, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ea a atras atenţia asupra faptului că în ultimii ani probele de la examenele naţionale "au trecut înspre o zonă mai aplicată, mai axată pe competenţe" şi a arătat că această direcţie trebuie continuată.
"Cu siguranţă că avem nevoie de o abordare teoretică care să însemne inclusiv o conexiune cu viaţa reală. Ne dorim acest lucru în programele şcolare şi în pedagogie. Contează foarte mult cum abordează un cadru didactic programa. Inclusiv probele de examenele naţionale cred că în ultimii ani, dacă observăm, au trecut înspre o zonă mai aplicată, mai axată pe competenţe. Poate că nu e suficient. Vedem că există încă diferenţe între testările de tip PISA şi testările pe care le avem noi în mediul naţional. În funcţie de profilul absolventului cred că trebuie să găsim acele tipuri de evaluări standardizate - nu în sensul de grilă - ci în sensul de a putea compara rezultatele şi de a putea trage concluzii relevante cu privire la performanţa sistemului, a şcolilor, a cadrelor didactice", a spus Ligia Deca.
În privinţa rezultatelor obţinute la simulările de la Evaluarea naţională, Deca a precizat că a transmis inspectoratelor şcolare o serie de măsuri, care vizează inclusiv planuri de intervenţie la nivel de şcoală. Ligia Deca a mai declarat că activităţile remediale trebuie să se desfăşoare în primul rând la nivelul şcolii, astfel încât familiile să nu plătească suplimentar pentru pregătire.
"Imediat ce vom avea un raport similar şi pentru simularea examenului de Bacalaureat, vom discuta măsurile şi vom face inclusiv ajustările necesare, ca urmare a acestor exerciţii de simulare. Ne dorim să avem o corectură obiectivă, subiecte care într-adevăr să vizeze atingerea profilului absolventului şi ne dorim să nu existe niciun fel de incident la examene. (...) Scopul simulărilor a fost să vedem unde trebuie intervenit în procesul de consolidare, recapitulare, recuperare chiar, în unele cazuri. (...) M-a interesat mai mult care sunt acei itemi de evaluare unde performanţa este scăzută şi dacă există anumiţi factori asociaţi acestui lucru. Scopul nostru este să creştem performanţa la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat", a afirmat Deca.
Ligia Deca a precizat că experţii lucrează la elaborarea planurilor cadru şi că la finalizarea acestora vor fi supuse dezbaterii publice. Ea a menţionat că acestea vor fi alcătuite în aşa fel încât liceul să urmeze "interesul elevului" şi să existe un grad de opţionalitate mai mare.
"Am avut discuţii cu cei care se ocupă de coordonarea acestor grupuri de lucru. Au fost o serie de variante intermediare. Însă am avut nişte principii de la care am plecat, principii reflectate şi în legile Educaţiei. Considerăm că aceste planuri cadru trebuie să fie personalizate, în funcţie de nevoile copiilor, să descarce acolo unde avem prea mult, când vine vorba de număr de ore pe zi şi să permită o rută duală flexibilă cu multiple puncte de intrare şi cu pasarele de tranziţie, dacă se doreşte aceste lucru, către alte rute", a mai spus ministrul. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Corespondenții de război Radu Hossu și Mircea Barbu, prezenți la o dezbatere organizată de FJSC
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București (FJSC), în parteneriat cu Asociația 'Societatea Presei și Jurnaliștilor Francofoni' din România, organizează joi dezbaterea Breaking Spotlight Event! Between Truth and Deadly Risks: War Correspondents in Ukraine Facing Threats to Life and Family, ce îi va avea ca invi
Timiș: CJ a predat microbuze electrice pentru transportul școlar către 29 de localități
Consiliul Județean (CJ) Timiș a predat, marți, 29 de microbuze electrice pentru transportul elevilor din tot atâtea localități, valoarea totală a investiției fiind de aproape 36,5 milioane de lei, din care 30,2 milioane de lei au venit din Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a declarat că acestea s
Ministerul Educației lansează apelul pentru înființarea și funcționarea școlilor-pilot în anul școlar 2025 - 2026
Ministerul Educației și Cercetării lansează apelul pentru înființarea și funcționarea școlilor-pilot, în cadrul rețelei naționale, pentru anul de învățământ 2025 - 2026. Potrivit Ministerului Educației, școlile pot aplica între 23 iunie și 18 iulie (ora 17:00). Evaluarea proiectelor are loc între 21 iulie și 4 august, lista
Cluj: UBB oferă 169 de locuri românilor din afara granițelor la sesiunea de admitere pentru licență
Conducerea Universității 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că din totalul locurilor alocate la sesiunea de admitere din acest an pentru licență 198 sunt pentru românii din afara granițelor. 'Din locurile bugetate scoase în acest an la concurs de UBB, 35 sunt locuri speciale alocate
Institutul de cercetare COMOTI a contribuit la misiunea spațială europeană ''Proba 3''; imagini spectaculoase ale coroanei solare
Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Turbomotoare COMOTI a proiectat și livrat echipamente de manipulare la sol pentru doi sateliți în cadrul misiunii spațiale europene ''Proba 3'', a informat Autoritatea Națională pentru Cercetare. ''COMOTI - Romanian Research & Development Institute for Gas Turbines
Cluj: UBB scoate la concurs peste 15.000 de locuri bugetate și cu taxă
Universitatea ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca anunță că scoate la concurs pentru admiterea din acest an, la nivel de licență, peste 15.000 de locuri, dintre care 5.598 sunt bugetate, iar 10.000 de locuri sunt cu taxă. ''Ca în fiecare an vor fi cele două sesiuni, în iulie și septembrie. Ca direcții gen
Sălaj: Copiii, invitați să-și petreacă vacanța la muzeu
Copii cu vârste între 7 și 12 ani sunt așteptați, în cursul lunii iulie, să petreacă o vară activă, distractivă și plină de descoperiri, la o nouă ediție a programului educativ ''Vacanță la Muzeu'', eveniment organizat de către Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Potrivit unui comunicat de presă al organ
Buzău: Parteneriat pentru formarea psihopedagogică a tinerilor în contextul deficitului de dascăli la matematică și științe
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Buzău anunță lansarea unui program de formare psihopedagogică pentru tinerii absolvenți din județ, în colaborare cu Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) Prahova, pe fondul unui deficit al cadrelor didactice. Potrivit unui comunicat de pr
Daniel David - despre noile planuri-cadru de la liceu: Eu am început public acest demers, așa că e normal ca eu să îl închei
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, luni, că, la nivel liceal, sunt conținuturi și manuale depășite de vremuri, planuri-cadru care nu se înscriu în logica curriculară modernă, iar metodele de predare nu au mai fost îmbogățite semnificativ cu noile evoluții tehnologice și didactice în domeniu. Preciză
Ministerul Educației: Proiect privind consolidarea calității serviciilor de consiliere și orientare în carieră din învățământ
Ministerul Educației și Cercetării a semnat, luni, contractul de finanțare aferent proiectului non-competitiv 'Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei (ConsEDU)'. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, obiectivul general al proiectului îl constituie consolidarea calității serviciilor de
Bacalaureat 2025/Peste 5.300 de elevi au susținut proba scrisă la Limba și literatura maternă; nu au fost candidați eliminați
București, 16 iun /Agerpres/ - Peste 5.300 de elevi care aparțin minorităților naționale au susținut luni proba scrisă la Limba și literatura maternă, în cadrul primei sesiuni a examenului de Bacalaureat, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit datelor furnizate de MEC, la ultima probă scrisă din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului s-au
Neamț: Activitatea unei firme de catering suspendată după ce 30 de copii de grădiniță au fost diagnosticați cu toxiinfecție alimentară
Un număr de 38 de persoane, din care 30 de copii, au prezentat simptome digestive, iar opt persoane au fost internate în spital, în urma unui focar de toxiinfecție alimentară apărut la Grădinița 'Cristos Rege' din Piatra Neamț, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț. 'Până în prezent, au fost identificate 38 de
Universitatea din București lansează programul pe 2025 pentru sprijinul educațional acordat elevilor defavorizați
Universitatea din București (UB) lansează, prin Fundația 'Virtute et Sapientia', ediția din 2025 a Programului UB SEED - Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați, un demers educațional care sprijină elevii din familii cu venituri reduse, ale căror condiții socio-economice le limitează potențialul academic, oferindu-le suport pentru promovarea primului e
Ministerul Educației a actualizat informațiile privind admiterea la liceu pentru românii de pretutindeni
Românii de pretutindeni pot depune online fișele de înscriere pentru admiterea în învățământul liceal de stat din România pentru anul școlar 2025-2026 în perioada 10 - 17 iulie, a informat, luni, Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit sursei citate, rezultatele vor fi afișate pe 22 iulie.
Finanțarea programului de reducere a abandonului școlar a avut un impact pozitiv asupra școlilor (raport)
Finanțarea prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) a avut un impact pozitiv asupra școlilor beneficiare, în special în cele cu risc ridicat, relevă un raport al Băncii Mondiale privind etapa I a acestui program (2022 - 2023). Potrivit raportului, transmis de Ministerul Educației, evoluția indicatorilor a