Deca: Banca Mondială - unul dintre cei mai importanţi parteneri în modernizarea educaţiei din România

Banca Mondială a fost şi rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri internaţionali în modernizarea educaţiei din România, iar experienţa acumulată de echipa băncii în România este "un atu" în parteneriatul viitor, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, cu prilejul unei vizite la instituţia bancară internaţională.
"Banca Mondială a fost şi rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri internaţionali în modernizarea educaţiei din România. Experienţa acumulată de echipa Băncii în ţara noastră este un atu în parteneriatul viitor, axat pe implementarea cu succes a celor două legi ale educaţiei intrate în vigoare anul trecut. Este important ca viitoarele programe de cooperare să construiască pe parteneriatul solid existent, răspunzând provocărilor actuale, în complementaritate cu priorităţile şi fondurile europene", a afirmat Ligia Deca, potrivit unui comunicat remis presei.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, au fost invitaţi de Banca Mondială la Washington D.C. pentru a prezenta echipei globale a băncii evoluţia politicilor educaţionale din România în ultimii 10 ani.
Evenimentul a fost găzduit de Luis Benveniste, director global al Sectorului Educaţie, şi Halsey Rogers, economist principal în Sectorul Educaţie din cadrul Băncii Mondiale.
"Interesul reprezentanţilor Băncii s-a manifestat în zona evoluţiei politicilor educaţionale şi a procesului de învăţare din România, precum şi a provocărilor educaţionale actuale. Alte teme de discuţie au fost impactul proiectului ROSE, evoluţia priorităţilor educaţionale din România, rezilienţa şi viitorul sistemului românesc de educaţie", se arată în comunicat.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat unele dintre cele mai importante reforme din ultima decadă, precum şi o parte dintre reformele prevăzute în noile legi ale educaţiei: centrarea curriculumului pe competenţe, introducerea rutei complete de învăţământ dual, promovarea educaţiei timpurii şi extinderea învăţământului obligatoriu, introducerea masteratului didactic cu 80% practică, incluziunea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul de masă şi, de asemenea, creşterea istorică a bugetului educaţiei.
La rândul său, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a subliniat contribuţia importantă a Băncii Mondiale la consolidarea politicilor educaţionale din România, atât din punct de vedere financiar, cât şi prin expertiza înaltă pe care consultanţii Băncii au oferit-o ţării noastre.
În cadrul evenimentului au fost prezentate câteva dintre rezultatele proiectului ROSE.
"Schema de granturi pentru licee desfăşurată în ROSE a fost un succes: în liceele beneficiare rata medie de abandon a scăzut de la 6,5% (2014) la aproximativ 0,5 % (2023), iar rata medie de promovare la bacalaureat a crescut de la 49,6% (2015) la 69% (2023). De asemenea, acest proiect a inspirat Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) pentru gimnaziu şi proiectarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educaţie (MATE)", susţine aceeaşi sursă.
La finalul întâlnirii, reprezentanţii Băncii Mondiale au felicitat Ministerul Educaţiei pentru importanţa pe care o acordă politicilor de reducere a inegalităţilor educaţionale, acesta fiind un element esenţial în lupta globală împotriva sărăciei. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)
Sursa foto: Ligia Deca / facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Cluj: UBB lansează busola pentru alegerile prezidențiale
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca lansează busola RefreshVote.ro pentru alegerile prezidențiale din luna mai. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează, pentru al doilea an consecutiv, busola digitală pentru alegerile prezidențiale. RefreshVote.ro este o platformă digitală gratuită, cunoscută și ca '
Politehnica București organizează în perioada 9 - 11 mai ediția a III-a a SpaceFEST
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Aerospațială, în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA), va organiza, în perioada 9 - 11 mai, cea de-a treia ediție a SpaceFEST 2025, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat explorării spațiului. Cam
Rectorul UPB: Memorandumul semnat cu instituții din Coreea de Sud - un pas înainte în inovații în industria de apărare
Memorandumul de înțelegere semnat miercuri de către Hanwha Aerospace România- o filială a Hanwha Aerospace - cu Universitatea Națională Pusan (PNU) și Universitatea Politehnica de Știință și Tehnologie București (UPB) este 'un pas înainte' în ceea ce privește inovațiile în industria de apărare, a afirmat rectorul UPB, Mihnea Cost
Cluj: Omul de afaceri Dorel Goia a înființat un afterschool gratuit pentru elevii din cartierul Mănăștur
Omul de afaceri clujean Dorel Goia a înființat, prin intermediul fundației sale 'Ioan și Maria', un centru afterschool în Cluj-Napoca, unde elevii de la școlile din cartierul Mănăștur, în special cei cu dificultăți materiale, vor putea, ajutați de profesori, să-și consolideze informațiile primite la cursuri și să desfășoare diverse alte acti
Reprezentanții Universității din București au transmis un apel pentru o Românie democratică și euroatlantică
Universitatea din București a transmis miercuri un Apel pentru o Românie democratică și euroatlantică, în contextul în care, susțin reprezentanții instituției de învățământ superior, libertatea obținută 'cu sânge' în 1989 și 1990 este amenințată de 'vectorii regimurilor antidemocratice, autoritariste și dictatoria
Cursurile se pot desfășura online în unitățile de învățământ care vor fi centre de examen la Bacalaureat
Cursurile se pot desfășura în format online asincron în unitățile de învățământ desemnate centre de examen sau din care provin resursele umane implicate în desfășurarea examenului de Bacalaureat, la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, în zilele în care sunt programate probe
CONAF/Peste 100 de elevi din Buzău și Iași, participanți în semifinale ale Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Peste 100 de elevi și-a expus viziunea asupra lumii de mâine în cadrul semifinalelor Maratonului pentru Educație Antreprenorială care au avut loc la Buzău și Iași. Potrivit unor comunicate transmise AGERPRES de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Maratonul pentru Educație Antreprenorială face parte din pro
Cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST în perioada 16 - 18 mai, în Campusul Politehnicii București
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Transporturi, va organiza, în perioada 16 - 18 mai, cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST, un eveniment care va aduna pasionați ai industriei auto, inovatori și profesioniști în domeniu. 'Poli AutoFEST 2025 va aduce în prim-plan nu d
Elevii intră în vacanță joi, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra de joi, după finalizarea cursurilor, în vacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, urmând să se întoarcă la școală pe 28 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, după terminarea cursurilor. Pentru clasa a VIII-a,
Tulcea: O adolescentă de 14 ani, prima sportivă calificată de cinci ori în finalele unui Campionat național de înot
O elevă de clasa a VI-a de la Școala generală 'Alexandru Ciucurencu', Cristiana Melnic, este prima înotătoare din județul Tulcea care s-a calificat în cinci finale ale unui campionat național organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRPNM), ea avându-l ca model pe David Popovici de la care încă nu a reușit să
Covasna: Polițiștii se alătură programului de transport școlar Pedibus
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Covasna a încheiat un protocol de colaborare cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, prin care va susține programul Pedibus, lansat de către autoritățile locale în urmă cu aproape patru ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la școală. În baza acestei co
Cluj/ Daniel David: Dacă vrei performanță, trebuie să întărești resursa umană și infrastructura
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David. a participat, luni, la inaugurarea noului sediu al Facultății de Drept a Universității ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca. El a amintit, în discursul său, că proiectul noului sediu al Facultății de Drept a început în timpul mandatului său de
Constanța: Universitatea Ovidius organizează o nouă ediție a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor, dedicat tinerilor talentați
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Arte, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor', dedicat tinerilor talentați, ce se va desfășura pe 24 mai. Reprezentanții Universității Ovidius au informat, luni, că prima ediție a Galei, organizată în 2024, s-a remarcat prin impactul său soc
REPORTAJ Harghita: Centrul Fabton din Miercurea-Ciuc - locul unde zeci de copii deprind tainele lego-roboticii
Centrul Fabton din Miercurea este locul unde zeci de copiii deprind tainele lego-roboticii, iar opt dintre ei se pregătesc intens, în această perioadă, pentru a participa la o prestigioasă competiție de profil în Australia, în cadrul First Lego League. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest domeniu, centrul Fabton par
Ministerul Educației și Cercetării: Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională
Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat în Monitorul Oficial. Ordinul privind aprobarea unor programe școlare pentru discipline opționale din oferta națională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, prevede inclu