Cadru universitar, licenţiat în biologie şi teologie, cu masterate în filosofie şi psihanaliză, Alexandru Stermin este un explorator al vremurilor moderne, ce a făcut înconjurul lumii pentru a-i vedea frumuseţile naturale, iar în ultimii ani încearcă să facă "înconjurul" omului, pentru a explora relaţia filosofică pe care acesta o are cu natura.

Pasiunea lui Sandu, aşa cum îi spun apropiaţii, pentru natură s-a născut şi a crescut pe dealurile din jurul satului natal, pe care l-a străbătut cu bucuria şi curiozitatea copilăriei.

"Eu am avut norocul să cresc la ţară, în Viştea de Sus, un sătuc de lângă Munţii Făgăraş, şi am venit pe lume într-o perioadă în care se schimba ceva fundamental. Bunicii mei făcuseră toată viaţa lor agricultură, dar părinţii mei au început să lucreze într-o fabrică dintr-un oraş de lângă şi când plecau la serviciu, erau la serviciu, când veneau de la serviciu, doar se schimbau şi plecau pe câmp. Erau tot timpul plecaţi, tot timpul aveau ceva de făcut şi eu eram de capul meu, pe dealuri, cu animalele. Cumva, am crescut în natură, în sălbăticie", rememorează acesta anii copilăriei.

Sursa foto: Sandu Stermin/Facebook.com

A urmat, în mod firesc, Facultatea de Biologie din Cluj-Napoca, oraş în care s-a simţit, la început, dezrădăcinat şi pierdut într-o metropolă ce nu avea nicio legătură cu localitatea în care s-a născut.

"Imaginează-ţi că eu, dintr-un sat de 200 de persoane, am venit în Cluj. Eu, când eram acasă, ştiam cine sunt, pentru că satul îmi spunea cine sunt şi ce fac şi participam la viaţa asta, a comunităţii. Mă duceam la biserică, eram integrat acolo şi credeam că acela e felul de a fi. Când am ajuns aici, în Cluj, mi-am dat seama că există o groază de feluri de a fi, că deja comunitatea nu mai spune cine eşti şi eu nu mai ştiam cine sunt", afirmă Sandu.

S-a regăsit, în cele din urmă, în filosofie, după ce studiile teologice absolvite în paralel cu biologia l-au dezamăgit, în mod paradoxal, pentru că aveau răspuns la toate întrebările.

Sursa foto: Sandu Stermin/Facebook.com

"Când am terminat Teologia, am zis că vreau să mă duc la Filosofie şi m-am înscris la master, la Filosofie şi acolo a fost momentul în care mi se pare că mi s-a deschis mintea şi atât de mult îmi plăceau pentru că a fost mediul în care oamenii ăia, profesorii de acolo erau foarte confortabili cu întrebarea. Noi exploram întrebarea ca să găsim răspunsul, dar nu ţineam cu dinţii de răspuns şi mi se pare că s-a întâmplat ceva, acolo, fundamental, cu mintea mea. M-am împrietenit cu întrebările şi mi-am dat seama că trebuie să mergem cu ele toată viaţa, încercând să găsim răspuns, dar rămânând cumva în relaţie cu ele. Şi asta s-a întâmplat când deja aveam 26 de ani. Eu am predat şi la Palatul Copiilor, făceam o groază de chestii şi după ce am făcut şi Filosofia şi după ce am făcut Teologia, am început să am o identitate. Parcă ştiu cine sunt şi ştiu cam cine vreau să fiu. Deja depăşisem criza aia de identitate pe care am avut-o când am plecat din Viştea", povesteşte pentru AGERPRES Sandu Stermin.

Sursa foto: Sandu Stermin/Facebook.com


Dornic să exploreze lumea, la 30 de ani şi-a făcut cadou o călătorie în jurul lumii, cu popasuri în jungla amazoniană din Brazilia şi "junglele urbane" din Los Angeles şi Beijing.

"Mi-am dat seama că cel mai mult, când eram copil, sâmbăta, ne făcea mama baie şi ne punea în casă, la căldură, în faţa televizorului, îmi plăcea să mă uit la Teleenciclopedia şi ziceam că atunci când o să mă fac mare o să mă duc în toate locurile astea şi o să văd toate locurile astea. Şi atunci am zis, uite, hai să strâng bani să mă duc în jungla din Amazon. La 26 de ani mi-am deschis un cont şi la 30 de ani am plecat singur într-o călătorie în jurul lumii. Şi atunci a fost prima dată când am ajuns în Brazilia şi am ajuns pe Amazon. Acolo am avut primul atac de panică din viaţa mea. Am simţit ce înseamnă să vină moartea pe lângă tine şi să te adulmece. Am ajuns acolo cu un ghid, Roberto, am plecat prin junglă şase zile să căutăm nişte papagali şi dormeam în hamac. A fost prima dată din viaţa mea când am dormit în hamac şi în prima noapte am pus hamacul, Roberto era lângă mine, s-a stins focul, el a dormit, s-a făcut atât de întuneric de nu-mi vedeam mâna, eu pluteam în hamacul ăla, auzeam tot felul de sunete. Am început să-mi aduc aminte de toate momentele în care bunicii mei erau să moară, în care eu era să mor, în care am crezut că o să moară ai mei. A fost aşa o chestie din asta despre moarte şi am zis: gata, în seara asta o să mor. A fost îngrozitor şi nu am mai ştiut ce s-a mai întâmplat. Ţin minte că am deschis ochii şi că era dimineaţă şi că Roberto făcea cafea. S-a uitat aşa la mine şi mi-a spus că am urlat toată noaptea în somn", se destăinuie biologul.

Sursa foto: Sandu Stermin/Facebook.com


Experienţele intense trăite în această călătorie l-au făcut să-şi descopere pasiunea pentru scris, materializată iniţial în mai multe eseuri şi articole pentru reviste din ţară, iar mai apoi în câteva volume cu recenzii foarte bune din partea criticilor şi cititorilor. Printre ele, şi o carte dedicată copiilor, pentru a-i apropia de natură, dar în acelaşi timp pentru a-i face să înţeleagă cum explorăm, cum înţelegem, cum gândim, cum se fac experimentele, cum studiem plantele şi cum studiem animalele. A fost, totodată, momentul în care Sandu a început să exploreze şi "jungla" din interiorul omului.

"Un an de zile, m-am tot gândit ce mi s-a întâmplat şi ce am trăit şi am început să scriu eseuri pentru mine. Apoi am publicat 'Călătorie în jurul omului', iar în timp ce scriam, mi-am dat seama că m-am maturizat, că ceva s-a mişcat şi am vrut să aflu mai multe despre mine şi despre noi, oamenii, şi cum suntem făcuţi. Când eşti biolog, îţi dai seama că lumea e infinită şi că e foarte fain să poţi să studiezi lumea asta infinită care începe de la tine şi se duce înspre Cosmos. Dar la un moment dat, experienţele astea, pe care le-am trăit în junglă, prin Los Angeles, prin Beijing mi-au mai arătat că şi în noi e o lume infinită. Şi aşa am început un program de formare în psihoterapie pozitivă, cinci ani, timp în care am făcut nişte cursuri de echivalare la Psihologie şi după aia m-am înscris la un masterat de psihanaliză, la Bucureşti. Şi acesta a fost momentul în care am început să-mi dau seama cât de fascinantă e 'jungla' din noi şi cât de important e să te cunoşti pe tine, într-un oarecare fel", susţine acesta.

Sursa foto: Sandu Stermin/Facebook.com


Pe lângă aceste romane şi expediţiile pe care le-a făcut în junglă sau în Siberia, Alexandru Stermin rămâne un om de ştiinţă, îngrijorat de realitatea şi perspectiva din România.

"Pe mine m-a lovit foarte tare atitudinea oamenilor faţă de tot ceea ce înseamnă ştiinţă. Atunci, cu pandemia şi cu vaccinul, mi-era greu să înţeleg ce se întâmplă. Eu am trăit în bula mea şi când am văzut care sunt reacţiile mi-am dat seama cât de înstrăinaţi suntem noi de ştiinţă şi că nu înţelegem ce e ştiinţa. (...) Mă sperie faptul că suntem tot mai rupţi de ştiinţă şi că ascultăm tot felul de voci care n-au nicio legătură cu ştiinţa. Dacă te uiţi, sunt peste tot numai discuţii pseudo-ştiinţifice, care ne spun ce vrem să auzim şi care ne arată calea cea mai uşoară. Adică, eu am înţeles că în viaţă, dacă vrei ceva, trebuie să pui mâna şi să faci. Să ai toleranţă la frustrare, adică să-ţi dai seama că, dacă nu ştii, pui mâna să înveţi, să ai toleranţă la efort şi să-ţi gestionezi energia şi să ai toleranţă la vină, pentru că, din când în când, greşeşti şi trebuie să-ţi asumi vina şi să repari greşeala. Astăzi, dacă mă uit peste tot, am impresia că, dacă vrei ceva, trebuie numai să stai să te gândeşti şi lucrurile se întâmplă. Mi se pare îngrozitor că nimeni nu mai face nimic. Toată lumea lumea se gândeşte, îşi doreşte nişte lucruri. Trăim într-un 'dolce far niente' şi asta mă sperie", afirmă Sandu.

Sursa foto: Sandu Stermin/Facebook.com


Copiii şi tânăra generaţie reprezintă, în opinia sa, speranţa pentru un viitor mai bun, atât pentru natura planetei, cât şi pentru omul de mâine. Însă, consideră el, este important şi ca adulţii să facă eforturi pentru a-i înţelege pe tineri.

"Uite, am făcut un experiment cu vrăbii, cu o studentă a mea, să vedem când învaţă vrăbiile în ce cutie e mâncare. Ne-am dat seama că ele învaţă în trei zile, dar după aia am schimbat mâncarea şi am pus-o într-o altă cutie. Le-a luat cinci zile să înveţe. De aici am înţeles că îţi ia o perioadă să înveţi ceva nou, dar ca să schimbi ceva ce ai învăţat îţi ia mult mai mult. Şi atunci, e greu să am nişte aşteptări de la noi, care ne-am maturizat şi cred că mult mai uşor e să ne ducem spre ăştia mici, care sunt mult mai curioşi, care învaţă mult mai uşor. (...) Mie deja mi se pare că nu mă mai înţeleg şi nu mai pot să comunic la fel de uşor cu studenţii mei din anul I. Diferenţele între generaţii sunt foarte mari şi dacă nu încercăm să învăţăm tot timpul şi să avem mintea deschisă, ne înstrăinăm de lumea în care trăim. Eu cred că este un efort pe care noi, adulţii, trebuie să-l facem, să învăţăm continuu, ca să rămânem împreună. Că altfel noi trăim în lumea asta, dar nu suntem împreună. Fiecare e cu generaţia lui", menţionează acesta.

Sursa foto: Sandu Stermin/Facebook.com


Pentru viitor, Alexandru Stermin îşi propune să-şi continue misiunea de "explorator" al naturii şi omului, încercând să descifreze relaţia noastră filosofică cu natura.

"Sunt patru feluri în care noi ne putem raporta la natură. Avem unul material, că o exploatăm, doi, ca experienţă, din care învăţăm lucruri de la natură, trei e partea psihologică, relaţia noastră psihologică, că te ataşezi de locuri, de plante, de animale, emoţional şi după aia mai avem o raportare, o relaţie filosofică cu natura. Studiile spun că zona asta filosofică şi emoţională sunt cele care ne responsabilizează cel mai mult şi în felul ăsta începe să ne pese de natură. Relaţia asta filosofică pe care o avem cu natura e cel mai puţin studiată. Ştim foarte puţine despre ea, cu toate că lucrurile filosofice despre care am învăţat de acolo au venit. Noi, prima dată, am învăţat de la natură că fiinţele se nasc şi mor. După aia am început să metabolizăm problema morţii în filosofie, teologie şi cultură. Dar, prima dată, de acolo am învăţat şi atunci planul meu este să mă duc şi să văd care e relaţia noastră filosofică cu natura şi cum în triburile din pădurea amazoniană oamenii se raportează filosofic la natură. Să ştim mai multe, să înţelegem mai multe şi poate chiar să recuperăm nişte lucruri de acolo, pentru că se pare e unul dintre pilonii ăştia care ne responsabilizează şi ne ajută să trăim în relaţie cu natura. Pentru că de resurse ştim ce resurse luăm, ştim câteva lucruri despre natură, emoţional suntem ataşaţi, dar filosofic, care este relaţia noastră? Am fost anul acesta într-un astfel de trib, am încercat să văd şi sper şi la anul, în februarie, să mă duc iar", ne dezvăluie Sandu.

Sursa foto: Sandu Stermin/Facebook.com


Peste toate însă, în opinia sa, mai avem o şansă, ca oameni, iar salvarea poate veni de la două cuvinte simple: curiozitatea şi mirarea.

"Ştii, pe mine astea două lucruri m-au salvat: curiozitatea şi mirarea. Când eram copil, curiozitatea şi mirarea m-au salvat, pentru că ele m-au dus pe deal. Curiozitatea m-a făcut să merg, iar mirarea mi-a dat recompensa experienţelor. După care am ajuns la facultate, iar curiozitatea şi mirarea m-au salvat din nou. Acum, că sunt adult, curiozitatea şi mirarea mă salvează şi mă determină să mă duc în lume. Curios şi mirat mă întâlnesc cu studenţii, curioşi şi miraţi de ce se întâmplă. Curiozitatea şi mirarea mă ajută să-i înţeleg şi să mă apropii de ei. Atunci când trăieşti în curiozitate şi mirare, eşti un explorator şi cred că e important să fie aşa. Câteodată e bine să vezi că, da, nu au existat exploratori numai în secolul XIX, ei există şi astăzi. Important este să te duci, să vezi, să cauţi", conchide exploratorul lumii moderne, biologul, teologul şi, de ce nu, filosoful Sandu Stermin. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)