CSM: Sute de judecători, procurori, magistraţi asistenţi şi grefieri se vor implica în promovarea educaţiei juridice în şcoli

Sute de judecători, procurori, magistraţi asistenţi şi grefieri din ţară se vor implica, voluntar, în promovarea educaţiei juridice în şcoli, licee şi universităţi, a anunţat, joi, Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit unui comunicat al CSM transmis AGERPRES, activităţile se desfăşoară în cadrul protocolului de colaborare privind educaţia juridică pe care Consiliul l-a încheiat, anul trecut, cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Un număr de 276 de judecători au fost desemnaţi de Secţia pentru judecători a CSM să participe la promovarea educaţiei juridice în rândul elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice din învăţământul primar, liceal şi universitar din Romania.
Scopul acestui proiect este creşterea gradului de informare cu privire la modalităţile de apărare a drepturilor şi de respectare a obligaţiilor ce le revin cetăţenilor şi, corelativ, întărirea capacităţii acestora de a identifica situaţiile în care drepturile le sunt încălcate, precum şi de a utiliza mecanismele relevante de protecţie a acestor drepturi, se precizează în comunicatul CSM.
La proiect vor participa şi 58 de procurori, 78 de grefieri, experţi jurişti şi asistenţi judiciari, precum şi 16 magistraţi asistenţi din cadrul ICCJ.
Potrivit CSM, activităţile de educaţie juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în mediul universitar vizează, printre altele, dreptul constituţional, organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil şi penal, formele răspunderii juridice şi aspecte referitoare la prevenirea şi combaterea corupţiei.
Se vor realiza materiale informative cu specific juridic de interes pentru profesori, elevi, liceeni şi studenţi, inclusiv din perspectiva elaborării programelor şi manualelor de educaţie juridică, care vor fi distribuite prin intermediul paginilor de internet ale instituţiilor publice implicate în proiect.
De asemenea, judecătorii, procurorii, specialiştii din cadrul Ministerului Justiţiei şi ceilalţi practicieni ai dreptului participanţi la proiect vor avea expuneri în unităţile de învăţământ pe diferite teme de interes.
Mai sunt avute în vedere vizite ale elevilor şi studenţilor la instanţele judecătoreşti, Parchete, la Ministerul Justiţiei sau la alte autorităţi sau instituţii publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei şi se vor organiza evenimente dedicate educaţiei juridice. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cluj: UBB susține restructurarea curriculumului liceal
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca susține procesul de restructurare a curriculumului liceal, mai ales că este vorba și de viitorii săi studenți. 'Universitatea 'Babeș-Bolyai' din Cluj-Napoca urmărește cu mare interes și susține procesul de definitivare a planurilor-cadru pentru liceu și dezbaterile generate
Ministrul Daniel David: Analfabetismul funcțional e de netolerat într-o țară care are multe ambiții în Educație
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a atras atenția, marți, asupra nivelului ridicat de analfabetism funcțional din diverse domenii și a faptului că mulți dintre adulții care au absolvit liceul au competențe îngrijorător de reduse, el reiterând necesitatea reformării planurilor-cadru pentru învățământul liceal. În tim
Olt: Elev în clasa a IV-a la Caracal, medaliat cu aur la un concurs internațional de matematică din Thailanda
Un elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială 'Nicolae Titulescu' din municipiul Caracal a obținut medalia de aur la etapa finală a unui concurs internațional de matematică, 'Math Internațional Challenge', desfășurat în Thailanda, iar luni, la întoarcerea la școală, campionul a fost primit cu entuziasm de către colegi și dascăli, potr
Mureș: 'Sportul în Spital', proiect-pilot inițiat pe baza unui protocol semnat între UMFST și ANS
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Agenția Națională pentru Sport vor iniția un proiect-pilot denumit 'Sportul în Spital', pentru valorificarea excelenței în cercetare în domeniul sportului și al medicinei, în baza unui protocol de colaborare semnat, luni, de
Bihor: ''Utopii pentru insecte'' în campusurile instituțiilor de învățământ superior din Alianța EU GREEN
Alianța academică europeană EU GREEN, din care face parte și Universitatea din Oradea, a lansat luni un proiect dedicat polenizatorilor, în proiectul amplu ''Insectopia'', invitând studenții din cele nouă universități europene membre să promoveze acțiuni inovatoare, creative și sustenabile pentru susținerea populațiilor de insecte.
Bihor: Colocviu ''Ziua Internațională a Limbii Materne'', organizat de Facultatea de Litere a Universității din Oradea
Facultatea de Litere a Universității din Oradea organizează miercuri colocviul ''Ziua Internațională a Limbii Materne'', menit să celebreze bogăția lingvistică și culturală din această regiune, a anunțat, într-un comunicat, Biroul de presă al Universității din Oradea. ''A devenit o tradiție deja ca Facultatea de L
Elevii din București se întorc de luni la cursuri
Elevii din București se întorc de luni la cursuri după o săptămână de vacanță. Între 10 februarie și 2 martie, fiecare Inspectorat Școlar decide în ce perioadă elevii din județul respectiv sau din București au vacanță pentru o săptămână. Astfel, între 17 și 21 februarie, au fost în vacan
Cluj: UBB organizează un atelier de gândire critică pentru elevi și studenți
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează un atelier de gândire critică pentru elevi și studenți, în perioada 3 martie - 14 aprilie. 'Muzeul Alexandru Duma al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță debutul celui de-al doilea 'Atelier de gândire critică' din anul universitar
Ministrul Educației: E important ca noile planuri-cadru să fie larg îmbrățișate de sistem
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat vineri, la Blaj, că noile planuri-cadru pentru liceu trebuie să fie 'larg îmbrățișate de sistem' și să 'nu antagonizeze', ci să unească actorii din sistemul de învățământ. Prezent la Conferința Națională a Asociației Colegiilor și Liceelor Pedagogice
Timiș: Universitatea de Vest a fost selectată de Comisia Europeană pentru a contribui la viitorul program Erasmus
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este unica instituție de învățământ superior din România selectată să participe la evenimentul de lansare a pregătirilor pentru viitorul program Erasmus, post-2027, Erasmus+ and European Solidarity Corps Stakeholders Conference, organizat de către Comisia Europeană în 18 februarie.
Ministrul Educației și reprezentanții părinților au discutat despre adaptarea planurilor-cadru la realitățile actuale
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a avut joi o întrevedere cu reprezentanții Federației Naționale a Părinților - Edupart, discuțiile vizând modernizarea planurilor-cadru și adaptarea acestora la realitățile economice și sociale actuale. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, printre principalele concluzii ale întrevederii se n
REPORTAJ/Timiș: Chimia este studiată tot mai puțin experimental; dotările laboratoarelor sunt deficitare
Chimia s-a lăsat modelată pe parcursul istoriei, vechii egipteni, de exemplu, folosindu-se de ea pentru îmbălsămare a morților, extragerea metalelor din minereuri, fabricarea sticlei, fermentarea berii sau obținerea de leacuri pentru diverse boli. Mesopotamienii au folosit-o pentru fabricarea cărămizilor din argilă arse la soare și a ceramicii, iar chine
Elevii din București se întorc de luni la cursuri
Elevii din București se vor întoarce de luni la cursuri după o săptămână de vacanță. Între 10 februarie și 2 martie, fiecare Inspectorat Școlar decide în ce perioadă elevii din județul respectiv sau din București vor avea vacanță pentru o săptămână. Astfel, între 17 și 21 februarie - sunt &ici
Ministrul Educației: Planurile-cadru pentru liceu vor fi adoptate în mai; manualele, probabil, o să le avem anul viitor
Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat joi că planurile-cadru pentru liceu vor fi adoptate în luna mai, iar ulterior se va lucra la programă, subliniind că din 2026, elevii de clasa a IX-a ar putea să studieze după noile manuale. 'Trebuie să privim pe termen mai scurt, în sensul că dacă planurile-cadru, dacă găsim o formu
Ministrul Educației: Am avut o întâlnire cu geografii; mi-au dat un alt model de a regândi Geografia la nivelul liceului
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi că a avut o întâlnire, pe marginea proiectului de planuri-cadru, cu geografii din universități, din Academia Române, din 'societatea profesională', care i-au prezentat un alt model de a 'regândi' disciplina Geografie la nivelul liceului.