Cluj: UBB şi trei parteneri au înfiinţat un centru de excelenţă în domeniul conservării şi valorificării patrimoniului cultural şi natural
Universitatea ''Babeş-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca şi trei parteneri specializaţi au înfiinţat Heritage Center, un centru de excelenţă în domeniul conservării şi valorificării patrimoniului cultural şi natural.
"Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), alături de trei parteneri de prestigiu din domeniul conservării şi valorificării patrimoniului - Ordinul Arhitecţilor din România, Mihai Eminescu Trust şi Asociaţia Monumentum (Ambulanţa pentru Monumente - Transilvania Sud) -, a pus bazele creării HERITAGE CENTER (HC), o entitate multi-/inter-/trans-disciplinară de excelenţă în (1) educaţie şi formare aplicată, (2) cercetare-inovare-dezvoltare şi (3) valorificare şi servicii socio-economice integrate pentru resursele de patrimoniu cultural şi natural", se arată într-un comunicat transmis vineri de UBB.
Potrivit sursei citate, UBB a iniţiat şi organizat, în data de 2 februarie 2023, o întâlnire inter-instituţională în cadrul căreia au fost stabiliţi termenii parteneriatului de constituire şi funcţionare a HC, respectiv coordonatele majore preconizate cu privire la activităţile acestuia.
"Iniţiativa îşi propune să aducă beneficii majore şi multiple - verticale şi transversale - pentru obiectivele şi activităţile specifice ale partenerilor, asumându-şi programatic să identifice soluţii sustenabile şi durabile pentru dezvoltarea comunităţilor şi a mediului socio-economic şi antreprenorial din România în domeniul valorificării resurselor de patrimoniu cultural-identitar şi natural. Acest lucru vine ca un demers complementar Catedrei UNESCO în Sustenabilitate, recent lansată la UBB", afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Programele şi proiectele HC îşi doresc să ofere un cadru practic pentru educaţie formală, non-formală şi continuă, investigare, documentare, analiză, inovare, dezvoltare sustenabilă şi oferirea de servicii integrate înalt calitative într-o varietate de domenii legate de interpretarea şi valorificarea patrimoniului şi a specificului local-zonal-regional tradiţional (istorie şi arheologie; istoria arhitecturii şi a artei; conservare şi restaurare; etnografie şi folclor; interpretarea patrimoniului; turism cultural; filosofie şi drept; inginerie, fizică şi chimie; digitizare/realitate virtuală, augmentată şi mixtă); dezvoltarea comunitară durabilă şi sustenabilă (economie şi business; ştiinţe politice şi administrative, studii europene); mediu/ambient natural (biologie, geologie, geografie şi ştiinţa mediului, respectiv servicii eco-sistemice şi ecologie, valorizate din perspectivă tradiţională locală şi interconectate cu practicile arhitecturale); provocările psiho-sociale (ex. psihologie, sociologie şi asistenţă socială); multiculturalitate şi interculturalitate (litere şi teologie; artă, teatru şi film).
"La întâlnirea care a pus bazele HC au participat parteneri tradiţionali ai Universităţii noastre: Conf. univ. dr. arh. Ştefan Bâlici, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România; Arh. Daniela Maier, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala teritorială Transilvania; Arh. Daniel Panait, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala teritorială Bihor; Arh. Eugen Vaida, preşedinte al Asociaţiei Monumentum (Ambulanţei pentru Monumente - Transilvania Sud); Econ. Caroline Fernolend, preşedinte al Mihai Eminescu Trust; Cristian Radu, expert în dezvoltare comunitară şi economie socială & consilier al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. Din partea UBB au participat: Prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universităţii Babeş-Bolyai; Conf. univ. dr. Christian Săcărea, prorector responsabil al liniei de studii în limba germană şi de relaţia cu societatea - componenta socio-economică/fundraising; Prof. univ. dr. Ovidiu A. Ghitta, decan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie; Lect. univ. dr. Cosmin C. Rusu, expert în arheologie medievală şi de monumente, patrimoniu şi turism cultural; Drd. Tania Mirela Criste, specialistă în patrimoniu şi turism cultural", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SRR și UNATC au semnat un parteneriat de colaborare care vizează dezvoltarea și implementarea unor proiecte comune
Președintele-director general al Societății Române de Radiodifuziune, Robert Cristian Schwartz, și rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică 'I.L. Caragiale', Liviu Lucaci, au semnat, miercuri, un parteneriat de colaborare între cele două instituții. Parteneriatul are ca obiectiv stabilirea unui c
Evaluarea Națională: Ponderea elevilor cu medii de 5 sau mai mari de 5 - în creștere cu 0,1% după contestații
Ministerul Educației și Cercetării a informat miercuri că, în urma reevaluării lucrărilor contestate la Evaluarea Națională, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) se situează la 79,1%, în creștere cu 0,1% față de rezultatele inițiale. În urma rezolvării contestațiilor la Evaluarea Națională, au crescut notele pentru 8.696
Au fost publicate rezultatele finale la Evaluarea Națională
Rezultatele finale la Evaluarea Națională, după rezolvarea contestațiilor, au fost miercuri publicate. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat pe 30 iunie că 79% dintre candidații de la Evaluarea Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5 înainte de depunerea contestațiilor. Rezultatele sunt afișate/publicate pe baza codului u
Evaluarea Națională/ Mihai Dimian: Au fost 48.471 de solicitări de vizualizare a lucrărilor
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat miercuri că s-au înregistrat 48.471 de solicitări de vizualizare a lucrărilor la Evaluarea Națională. În jurul orei 10:00, urmează să se afișeze rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Națională, după soluționarea contestațiilor. Potrivit ministrului,
Rezultatele finale la Evaluarea națională vor fi publicate miercuri
Rezultatele finale la Evaluarea națională, după rezolvarea contestațiilor, vor fi publicate miercuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Ministerul Educației și Cercetării anunțase înainte de depunerea contestațiilor că 79% dintre candidații de la Evaluarea națională au obținut medii mai mari sau egale c
USAMV București deschide admiterea din acest an - peste 5.800 de locuri, scoase la concurs
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București dă startul admiterii pentru anul universitar 2026-2027 și scoate la concurs peste 5.800 de locuri la studii universitare de licență și masterat. Potrivit unui comunicat remis marți presei, înscrierile la studiile universitare de licență se desfășoară în perioa
Mureș: Ghid pentru utilizarea etică a AI de către studenții la Drept, lansat în premieră la Universitatea 'Dimitrie Cantemir'
Facultatea de Drept din cadrul Universității 'Dimitrie Cantemir' din Târgu Mureș a lansat un ghid cuprinzător care reglementează utilizarea etică și responsabilă a instrumentelor de Inteligență Artificială (IA) generativă de către studenți, acesta fiind o premieră în facultățile de profil din România. Decanul Facultăț
Olt: Patru licee tehnologice fără promovați la Bacalaureat; o singură medie de 10, obținută de un elev de la 'Greceanu'
Un singur candidat din județul Olt a obținut media 10 la Bacalaureat, un absolvent al Colegiului Național 'Radu Greceanu' Slatina, liceu cu o promovabilitate de peste 91% situat în topul unităților cu cele mai bune rezultate, în timp ce la coada clasamentului sunt patru licee tehnologice cu promovabilitate zero, potrivit informațiilor transmise ma
Hunedoara: Doi elevi au obținut media 10 la Bacalaureat
Doi elevi din județul Hunedoara au obținut media 10 la sesiunea din iulie a examenului de Bacalaureat, Ana Maria Chirițoiu din Hunedoara și Victor Buble din Simeria fiind felicitați de autorități și conducerile școlilor de unde provin. Rata cumulată de promovare a Bacalaureatului în județul Hunedoara, calculată înainte de contestaț
Iași: Trei eleve au obținut media 10 la Bacalaureat
Trei eleve care provin de la Colegiul Tehnic 'Haralamb Vasiliu' Podu Iloaiei, Colegiul Național 'Mihail Sadoveanu' Pașcani și Colegiul Național Iași au obținut media 10 la Bacalaureat, înainte de depunerea contestațiilor. La nivelul județului Iași, rata cumulată de promovare înainte de contestații este de 81,07%, cu
Mureș: O singură medie de 10 în județ, obținută de o absolventă a Colegiului Național 'Unirea'
Una dintre șefele de promoție ale Colegiului Național 'Unirea' din Târgu Mureș, Alexia Precup, este singura candidată din județul Mureș care a reușit să obțină media maximă 10,00 la examenul de Bacalaureat, înainte de contestații. Performanța deosebită a tinerei a fost salutată public și de conducerea unității de învă
Bihor: Roboțelul Pepper îi întâmpină pe candidații la Facultatea de Științe Economice și le oferă informații despre admitere
Roboțelul umanoid Pepper a devenit, în această sesiune de admitere, primul 'asistent' care îi întâmpină pe absolvenții de liceu la Facultatea de Științe Economice (FSE) a Universității din Oradea, unde răspunde întrebărilor legate de înscriere și promovează utilizarea noilor tehnologii în mediul universitar.
Alba: Rată de promovare de 100% la Colegiul Național Militar 'Mihai Viteazul' la Bacalaureat
Toți cei 143 de absolvenți ai Colegiului Național Militar 'Mihai Viteazul' Alba Iulia - Promoția 2026 au promovat examenul de Bacalaureat, aproape jumătate dintre ei având medii peste 9,00. Din 2013, toți elevii instituției de învățământ militar din Alba Iulia au promovat sesiunea din vară a examenului de Bacalaureat.
Cluj: 14 școli au avut rata de promovare la Bacalaureat de 100%; județul - pe primul loc în țară
Județul Cluj se situează pe primul loc în țară în ceea ce privește rezultatele la examenul de Bacalaureat, informează Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj, iar 14 unități școlare din județ au o rată de promovare de 100%. 'Absolvenții claselor a XII-a, din județul Cluj, primii în clasamentul național, privind rezultate
Prahova: O singură medie de 10 la Bacalaureat; secretul succesului - echilibrul și o pregătire constantă
O singură medie de 10 a fost înregistrată anul acesta la Bacalaureat în județul Prahova, eleva care a obținut această performanță declarând, marți, că nu a făcut pregătire suplimentară la nicio materie, însă a păstrat mereu un echilibru și s-a pregătit constant de-a lungul vieții. Iuliana Ștefania Bonciu a absol









