VIDEO Cei 45 de studenţi de la Facultatea de Drept care au fraudat examene - exmatriculaţi

Cei 45 de studenţi de la Facultatea de Drept care au fraudat examene în sesiunea din iarnă au fost exmatriculaţi.
Rectorul Universităţii Bucureşti, Marian Preda, a anunţat, marţi, că validează propunerea de exmatriculare a celor 45 de studenţi.
"Avem şi mărturii ale studenţilor care au recunoscut, în cadrul discuţiilor avute cu reprezentanţii facultăţii, că au fraudat examenele. În consecinţă, Consiliul Facultăţii de Drept, format din cei mai reputaţi specialişti în Drept la nivel naţional, a votat cu o largă majoritate pentru propunerea de exmatriculare. În faţa acestor evidenţe, regulamentele în vigoare ale Facultăţii de Drept şi normele pe care se întemeiază activitatea academică a UB ne conduc la un singur răspuns instituţional legal. Nu aş vrea să trecem uşor peste componenta morală a acestei situaţii, cu atât mai mult cu cât actualii studenţi ai Facultăţii de Drept sunt cei care vor înfăptui justiţia în viitor, iar un stat puternic, un stat de drept are nevoie de jurişti corecţi, integri şi buni profesionişti. Prin urmare, în calitate de rector al Universităţii din Bucureşti, validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate cu o largă majoritate de Consiliul Facultăţii de Drept", a precizat rectorul UB.
Potrivit acestuia, dovezile care stau la baza deciziilor arată "fără niciun dubiu" că studenţii în cauză "au încălcat în mod evident şi în mod repetat" la mai multe examene din sesiune regulamentele facultăţii şi ale universităţii.
Rectorul UB a spus că a analizat cu mare atenţie propunerea de exmatriculare transmisă de Consiliul Facultăţii de Drept, propunere pe care a discutat-o şi cu colegii săi prorectori.
"Menţionez că, în luarea deciziei, Consiliul Facultăţii de Drept a aplicat regulamentul actual al facultăţii, care spune clar că pentru fraudarea examenelor nu există decât o singură sancţiune şi anume exmatricularea. Este o situaţie dificilă pentru universitate şi pentru mine ca rector, dar şi ca profesor şi părinte, pe care mi-aş fi dorit să o putem evita prin măsuri de prevenţie. În acest caz am avut de ales, am avut de a aplica regulamentele facultăţii şi ale universităţii, validând sancţiunea de exmatriculare, care unora li se poate părea dură şi lipsa oricărei sancţiuni pentru practici dovedit frauduloase, o alternativă inacceptabilă la Universitatea din Bucureşti", a spus Marian Preda.
Potrivit acestuia, în cadrul instituţiei de învăţământ superior există discuţii "constante" despre îmbunătăţirea procesului didactic, a relaţiilor student-profesor, despre educaţie centrată pe nevoile studentului şi pe cele ale societăţii.
"Nu putem cere studenţilor noştri să fie integri atât timp cât încă mai avem profesori în universitate în legătură cu care mai sunt sesizări cu privire la comportamentul lor sau la lipsa de integritate. În acest sens, voi solicita nu doar colegilor de la Drept, ci şi celor din întreaga noastră comunitate academică să reflecteze asupra contextului actual, să propună, să discute şi să implementeze măsuri în câteva direcţii strategice. Este nevoie de o mai bună adaptare a procesului de predare-învăţare la societatea digitală şi la generaţiile actuale de studenţi profund diferite de generaţiile noastre ale profesorilor lor", a mai arătat Marian Preda.
În opinia sa, niciun soft nu poate suplini integritatea şi moralitatea persoanei aflate în faţa calculatorului.
"Aş vrea să subliniez un lucru: niciun soft, oricare şi oricât de performant este acesta, nu poate suplini integritatea şi moralitatea persoanei aflate în faţa calculatorului. (...) Suntem datori cu toţii să întărim cultura corectitudinii în rândul membrilor noştri - prin dezbateri, prin dialog amplu cu studenţii, prin cursuri de integritate academică mai ales cu studenţii de anul I, cărora să le creăm aceste reflexe care să îi ajute pe parcusul studiilor academice", a susţinut rectorul.
El a anunţat că în perioada următoare va demara ample consultări cu studenţii de la toate facultăţile universităţii.
"Anunţ public că în perioada următoare voi demara ample consultări cu studenţii de la toate facultăţile noastre şi din toate categoriile pe care le regăsim în universitate, astfel încât vocea studenţilor să poată să ne conducă spre cele mai bune decizii pentru universitatea noastră comună. (...) Cred că trebuie să supervizăm mai bine procesul de evaluare a profesorilor de către studenţi pentru a putea interveni clar, mai ales pentru a preveni situaţiile disfuncţionale", a mai afirmat Preda. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu) AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației și Cercetării: 10.362 de elevi vor participa la Studiul PISA
Un număr de 10.362 de elevi de 15 ani din 321 de unități de învățământ din România vor participa la Faza principală a studiului PISA 2025 care este administrată de Institutul de Științe ale Educației în perioada 12 mai - 9 iunie. PISA (Programme for International Student Assessment) reprezintă Programul pentru Evaluarea
Cluj: USAMV îi învață pe elevi despre biotehnologii în artă, falsuri alimentare, comportamentul și bunăstarea animalelor
Reprezentanții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca îi vor învăța pe elevi despre biotehnologii în artă, falsuri alimentare, biotopul acvacol, comportamentul și bunăstarea animalelor sau viața albinelor și a viermilor de mătase, în cadrul unui eveniment care va fi organizat pe 10 mai, cu denumirea 'Green
Universitatea din București organizează primul FestivALL dedicat elevilor, în perioada 9 - 10 mai
Universitatea din București (UB) va organiza, în perioada 9 - 10 mai 2025, primul FestivALL UB dedicat elevilor care își doresc să descopere viața de student în București, eveniment care va avea loc în Grădina Botanică 'Dimitrie Brandza'. 'Primul FestivALL UB va transforma Grădina Botanică a Universității di
Mureș: Parteneri din zece țări, la un eveniment universitar dedicat impulsionării economiei circulare în regiunea Dunării
Parteneri din zece țări au participat, marți, la Târgu Mureș, la conferința internațională 'Saltul digital în economia circulară: deblocarea potențialului pentru o regiune a Dunării mai ecologice', dedicată impulsionării economiei circulare în regiunea Dunării prin digitalizare și inovare.
Arad: Un festival studențesc al artelor, organizat în premieră, cu participanți din țară și străinătate
Un festival studențesc al artelor este organizat în premieră în Arad și va aduna tineri din țară și străinătate, care vor avea ocazia să-și arate talentele timp de două zile, de la picturi, muzică, fotografie, la dansuri, modă sau artă culinară. Festivalul Internațional al Artelor Studențești 'Youth Art Festival' se va desfășura în zi
Expoziție privind patrimoniul natural și cultural al Dobrogei, deschisă la Muzeul Geologic Național
Expoziția ''Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei'', care dezvăluie bogăția geologică, istorică și peisagistică a Dobrogei, a fost deschisă la Muzeul Geologic Național, a anunțat marți Autoritatea Națională pentru Cercetare. Găzduită la sediul muzeului din București, expoziția este rezultatul unui amplu program de cerceta
Tulcea: Schimb de experiență România-Republica Moldova în domeniul educației
Cadre didactice din România și Republica Moldova au participat, zilele trecute, la un schimb de experiență în județul Tulcea în cadrul unui proiect transfrontalier educațional intitulat 'Porți deschise spre Prut'. Proiectul, susținut din donații, a început în anul 2019 și este derulat printr-un parteneriat
Cluj: UBB lansează inițiativa europeană 'Plastic Pirates în România'
Universitatea 'Bebeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, va lansa inițiativa europeană 'Plastic Pirates în România', un proiect de cercetare participativă (Citizen Science) finanțat prin programul Horizon Europe. 'Această inițiativă marchează debutul participării Rom&
Timiș: Olimpiada de Astronomie și Astrofizică se desfășoară în premieră la Timișoara; participă 229 de elevi din țară
Municipiul Timișoara găzduiește, în premieră, Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică (ONAA), în perioada 5-10 mai, organizată de Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Timiș, la care vor participa 229 de elevi din țară, însoțiți de 34 de profesori. Județul Timiș este reprezentat de șase
Ziua Națională a Tineretului/Daniel David: Educația de calitate este calea principală spre succesul personal și social
Educația de calitate este calea principală spre succesul personal și social, de aceea trebuie respectată și promovată, se arată în mesajul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, de Ziua Națională a Tineretului. 'Prin educație formală, nonformală și informală Ministerul Educației și Cercetării are un rol cheie în via
Ordinul privind monitorizarea audio-video în unitățile de învățământ - publicat în MOf; David: Școlile devin mai sigure
Ministrul Educației, Daniel David, a salutat joi publicarea în Monitorul Oficial a ordinului legat de monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ, subliniind că, și prin acest element, școlile devin mai sigure. 'Ca ministru am responsabilitatea ca actul educațional să se desfășoare nu doar eficient,
Prezidențiale2025/ Inspectoratul Școlar București: Toate unitățile de învățământ vor desfășura luni cursuri cu prezență fizică
Toate unitățile de învățământ din București vor desfășura luni activitate cu prezență fizică, însă în anumite situații, acolo unde se organizează secții de votare, clasele vor avea programul decalat cu o oră sau două, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Florian Lixandru.
Elevii intră miercuri, după cursuri, în minivacanța de 1 Mai
Elevii vor intra de miercuri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanță de patru zile, cu prilejul zilei de 1 Mai, urmând să se întoarcă la școală luni, 5 mai. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, după terminarea cursurilor. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni
Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind bursele în străinătate
Ministerul Educației a lansat în consultare publică un proiect de Hotărâre de Guvern care asigură cadrul legislativ pentru acordarea burselor de studii în străinătate pentru cetățenii români, conform prevederilor Legii învățământului superior. Potrivit proiectului, se vor acorda: * burse &icir
Ministrul Educației, despre sistemul de educație din ultimii 30 de ani: Mi se pare că treptat ne-am pierdut viziunea
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, marți, cu privire la sistemul educațional din România, că elevii care termină școala trebuie să fie 'buni specialiști, buni cetățeni și oameni mulțumiți cu propria viață'. Întrebat, în cadrul Conferinței educaționale V.R.E.M. de la Târgu Jiu, care consi