Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu felicită elevii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele naționale din acest an la disciplinele din aria curriculară 'Om si societate'
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu felicită elevii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele naționale din acest an, precum si pe cei care au participat la faza națională a olimpiadelor disciplinelor care aparțin ariei curriculare 'Om si societate', demonstrând excelență în domeniile istoriei, educației sociale, filosofiei, pedagogie si psihologiei.
Elevul Luca Darius din clasa a X-a, de la Colegiul Național 'Octavian Goga' Sibiu, a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie, o distincție care confirmă atât pasiunea și pregătirea sa riguroasă, cât și calitatea actului educațional din unitatea de învățământ pe care o reprezintă. El a fost îndrumat de doamna profesoară Livia Crețulescu.
La Olimpiada Națională de Educație Socială, echipajul coordonat de doamna profesoară Laura Costeiu și format din elevele Belascu Lorena și Cristescu Flavia de la Școala Gimnazială nr. 18 Sibiu, din clasele a VII-a si a VIII-a, a fost recompensat cu mențiune, evidențiind astfel spiritul civic al acestora și capacitatea de analiză a problemelor societății contemporane.
De asemenea, eleva Bondoc Alexandra, din clasa a XII-a de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr' Sibiu, coordonată de doamna profesoară Ramona Săftescu, a obținut Premiul special 'Philosophy Babes' pentru cea mai valoroasă contribuție feminină la Olimpiada Națională de Filosofie, competiție care promovează gândirea critică și reflecția logică asupra valorilor umane fundamentale.
La etapa națională a Olimpiadei 'Tinerii dezbat', echipajele Colegiului Național 'Samuel von Brukenthal' Sibiu, pregătite de domnul profesor Cătălin Lazăr, au obținut două mențiuni.
Șirul rezultatelor foarte bune este completat cu Premiul special la Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie pentru licee pedagogice, obținut de eleva Blaga Rafaela, de la Colegiul Național Pedagogic 'Andrei Șaguna' Sibiu, din clasa a IX-a, profesor îndrumător doamna Zoppelt Diana.
Inspector Școlar General, Inspector școlar istorie și științe-sociale
Prof. Emilian-Marius NOVAC Prof. Daniela MATE
Inspector școlar,
Prof. Constantin DINCÃ
Purtător de cuvânt al IȘJ Sibiu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].