LSRS: Eliminarea facilităţilor acordate studenţilor la transportul cu trenul - măsură lipsită de transparenţă
Iniţiativa de eliminare a facilităţilor privind transportul feroviar acordate studenţilor din România este o măsură lipsită de transparenţă şi nu a fost discutată cu organizaţiile reprezentative, afirmă Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) într-un comunicat transmis AGERPRES.
Această măsură este contestată de Liga Studenţilor Români din Străinătate, Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România şi Uniunea Studenţilor din România.
"Atragem atenţia asupra lipsei de transparenţă a acestui proces, în condiţiile în care măsurile recent propuse, ce afectează direct studenţii, nu au fost discutate cu organizaţiile reprezentative. Ne manifestăm dorinţa de a remedia acest lucru, atât ca parteneri de implementare pentru texte legislative de interes pentru comunitatea studenţească din România, cât şi specific, pentru situaţia actuală", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, pentru soluţionarea situaţiei au fost trimise adreste către premierul României şi ministrul Transporturilor, în care este manifestată "dorinţa pentru un dialog deschis şi transparent cât mai curând".
"Totodată, în adrese am subliniat interesul nostru pentru o serie de măsuri compensatorii", se afirmă în document.
Luni seară, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că nu se elimină transportul gratuit pentru elevi, existând anumite discuţii la Ministerul Transporturilor în ceea ce priveşte accesul gratuit al studenţilor la călătoriile pe calea ferată.
"Nu a luat nimeni în considerare eliminarea totală a gratuităţii", a afirmat Cîmpeanu la un post de televiziune. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/ 15% din bugetul de stat pentru Educație până în 2030
Finanțare la nivel european pentru educație și cercetare, reforma curriculară pentru competențe cheie și protecția funcției școlii ca instrument de reducere a inegalităților se află printre obiectivele din programul de guvernare al Cabinetului Tomac la capitolul Educație. 'Educația este motorul mobilității și stabilității sociale, fiind re
Sibiu: Aproximativ 500 de persoane au participat la Ziua Porților Deschise de la Academia Forțelor Terestre (GALERIE FOTO)
Aproximativ 500 de persoane au participat vineri, în ciuda ploii, la Ziua Porților Deschise organizată de Academia Forțelor Terestre ''Nicolae Bălcescu'' din Sibiu, cu ocazia aniversării a 179 de ani de învățământ militar românesc, a declarat, pentru AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al instituției, maior Alexandra Trefaș
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni: 9.000 de locuri pentru copiii din diaspora în Taberele ARC
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță deschiderea sesiunii de înscriere pentru cea de-a XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC și pune la dispoziția elevilor și tinerilor români din afara granițelor țării 9.000 de locuri gratuite în opt locații din România. ''Taberele ARC reprezintă
Buzău: Șase zile de concursuri la a XXX- a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori
Municipiul Buzău va găzdui, în perioada 15-20 iunie 2026, cea de-a XXX-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (Junior Balkan Mathematical Olympiad - JBMO 2026), competiție internațională dedicată elevilor cu rezultate de excepție în domeniul matematicii. Evenimentul este organizat de Societatea de Științe Matematice din Rom&ac
Sălaj: Echipa de robotică 'CNapSys' - locul III și două premii I la o competiție de elită din Texas
Echipa de robotică 'CNapSys' a Colegiului Național 'Silvania' din Zalău a obținut locul III la general în competiție, premiul I la categoria 'Control' și premiul I pentru designul robotului, la competiția internațională 'Cowtown Invitational Premier Event', desfășurată în Fort Worth, Texas (SUA). Pot
Tomac: Îmi doresc un sistem de învățământ integrat, practic identic în România și Republica Moldova
Premierul desemnat, Eugen Tomac, afirmă că România și Republica Moldova trebuie să iasă din logica 'ne cunoaștem, ne respectăm, dar fiecare cu treburile lui' și să dezvolte proiecte 'mult mai îndrăznețe', punctând că în cele două state ar trebui să existe 'un sistem de învățământ integrat, practic identic'.
Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, joi, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională. Proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C se va susține și vineri. În perioada 15 - 17
Rectorul Academiei Forțelor Terestre de la Sibiu, către absolvenți: 'Acceptați că veți greși'
Rectorul comandant al Academiei Forțelor Terestre (AFT) 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu, colonelul Dumitru Todosiuc, le-a transmis, miercuri, absolvenților promoției 'Constantin Brâncuși - 150' să accepte faptul că vor face greșeli de-a lungul carierei, subliniind că deciziile imperfecte luate la timp sunt, de multe ori, mai valoroase decât a
Giurgiu: Elevele implicate în incidentul de la liceul Ion Barbu' vin la școală, dar sunt monitorizate și consiliate
Elevele implicate în incidentul de la Liceul tehnologic 'Ion Barbu' din municipiul Giurgiu vin în continuare la școală, dar sunt monitorizate cu atenție și beneficiază de consiliere psihopedagogică, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, Georgeta Stănescu.
Dimian: Avem în vedere construirea unui cadru instituțional care să reglementeze utilizarea inteligenței artificiale
Ministerul Educației și Cercetării are în vedere realizarea unui cadru instituțional coerent care să reglementeze utilizarea inteligenței artificiale în sistemul de învățământ, a declarat, miercuri, ministrul Mihai Dimian. El a avut o intervenție online în cadrul conferinței 'Inteligența artificială în Educație - soluție
Președinta European Research Council va participa la un eveniment organizat la Politehnica București
Președinta European Research Council, Maria Leptin, va fi prezentă joi la Politehnica București pentru un dialog despre viitorul cercetării de excelență în România, la un eveniment internațional dedicat dezvoltării cercetării fundamentale și consolidării participării țării noastre la programele europene de finanțare a excelenței științifice. 'I
Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B, care va fi susținută de elevii din partea minorităților naționale. Evaluarea la comunicare orală în limba română - proba A este organizată până miercuri inclusiv.
Dâmbovița: Parteneriat între ISU și Universitatea Valahia pentru dezvoltarea pregătirii în domeniul situațiilor de urgență
ISU Dâmbovița și Universitatea Valahia Târgoviște au semnat, marți, un parteneriat pentru dezvoltarea activităților de pregătire în domeniul situațiilor de urgență și acordării primului ajutor. ''Prin acest parteneriat, studenții, cadrele didactice și personalul universității vor participa la programe de instruire car
Peste 400 de profesori, studenți și experți în educație din Europa și Africa se reunesc la CIVIS Days
Universitatea din București va organiza în perioada 10 - 12 iunie unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate viitorului învățământului superior, CIVIS Days, la care vor participa reprezentanți ai Comisiei Europene, rectori, experți în politici educaționale, cercetători și studenți din întreaga Europă.
Bihor: Primăria Oradea construiește prima școală nouă, cu fonduri europene, în Cartierul Nufărul
Primăria Oradea a anunțat, marți, că a fost semnat contractul de finanțare, de aproximativ 235 de milioane de lei, pentru a construi o școală nouă cu o capacitate de 1.200 de elevi în cartierul Nufărul. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, valoarea totală a investiției este de 234.705.803,48 lei (TVA inclus), din care 65.460.630,21 lei reprez











