Violența economică, recunoscută de lege, dar insuficient protejată în raporturile patrimoniale

Violența economică este recunoscută expres de legislația românească drept una dintre formele violenței domestice, însă consacrarea sa juridică nu este însoțită de o reglementare civilă expresă și suficient de clară a consecințelor pe care această formă de abuz le poate produce asupra raporturilor patrimoniale dintre soți și foști soți. Această discontinuitate normativă privește însăși eficacitatea protecției juridice, întrucât recunoașterea unui drept sau a unei conduite ilicite nu poate constitui finalitatea intervenției legislative în absența unor garanții corespunzătoare exercitării și apărării drepturilor afectate.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, PL-x 517/2026, a fost elaborată pentru a conferi relevanță juridică expresă violenței economice în soluționarea litigiilor patrimoniale, inclusiv în materia partajului, și pentru a institui dispoziții procedurale privind administrarea și aprecierea probelor în cauzele în care sunt invocate asemenea conduite abuzive.

Cu toate acestea, inițiativa a primit un raport comun de respingere din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități și a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului în domeniul legislației privind prevenirea, combaterea și sancționarea violenței domestice, soluție confirmată prin votul plenului Camerei Deputaților din 4 noiembrie 2026.

Consider că această hotărâre ridică o întrebare fundamentală privind coerența responsabilității legislative și capacitatea Parlamentului de a asigura corespondența dintre recunoașterea juridică a violenței economice și reglementarea consecințelor sale asupra drepturilor patrimoniale.

Există persoane care, după douăzeci sau treizeci de ani de căsnicie, se confruntă cu o vulnerabilitate economică profundă, constituită progresiv, în pofida unei contribuții îndelungate la existența și stabilitatea familiei. Decenii consacrate creșterii și educării copiilor, administrării gospodăriei și susținerii activității profesionale a celuilalt soț pot fi însoțite de renunțări personale, sacrificii profesionale și limitări ale independenței financiare, ale căror consecințe devin evidente în momentul desfacerii căsătoriei.
Munca desfășurată în interiorul familiei, deși indispensabilă constituirii și conservării patrimoniului comun, nu se exprimă întotdeauna prin venituri individuale sau acumulări financiare proprii. În asemenea împrejurări, persoana care a contribuit vreme îndelungată la prosperitatea familială poate descoperi, odată cu încetarea căsătoriei, că independența sa economică a fost profund afectată, îndeosebi atunci când administrarea resurselor și exercitarea drepturilor patrimoniale au fost supuse controlului sistematic al celuilalt soț.

Violența economică poate dobândi astfel expresia unei constrângeri îndelungate, exercitate prin restrângerea accesului la venituri, controlul conturilor bancare, reținerea documentelor financiare ori împiedicarea participării la deciziile privind administrarea bunurilor. Prin caracterul său progresiv, această formă de abuz poate transforma dependența financiară într-un raport de subordonare personală, afectând nu numai patrimoniul, ci și libertatea individuală, capacitatea de autodeterminare și demnitatea persoanei.

Particularitatea violenței economice rezidă și în dificultatea demonstrării sale judiciare. O succesiune de restricții, condiționări și conduite de control financiar, desfășurate uneori de-a lungul mai multor decenii, nu poate fi întotdeauna reconstituită prin mijloace probatorii directe, iar examinarea izolată a anumitor împrejurări poate să nu reflecte caracterul sistematic al abuzului.

În cadrul procedurii parlamentare, am formulat amendamente destinate clarificării reglementării propuse, corelării acesteia cu Legea nr. 217/2003 și respectării principiilor care guvernează administrarea și aprecierea probelor în procesul civil. Am urmărit instituirea unor garanții juridice care să permită examinarea conduitei abuzive pe baza probelor administrate, fără afectarea dreptului la apărare, a contradictorialității și a celorlalte exigențe ale procesului echitabil.

Finalitatea inițiativei nu a fost aceea de a institui privilegii patrimoniale ori de a modifica arbitrar regulile partajului, însă de a permite examinarea expresă a efectelor violenței economice dovedite asupra exercitării drepturilor patrimoniale, în condițiile stabilite de lege. Cu atât mai dificil de justificat este faptul că o inițiativă destinată consolidării protecției juridice împotriva violenței economice a fost respinsă inclusiv în urma examinării de către o comisie parlamentară specializată în prevenirea, combaterea și sancționarea violenței domestice.

Constituirea unor asemenea structuri parlamentare exprimă asumarea unei responsabilități instituționale care trebuie să își găsească expresia în calitatea și substanța activității legislative. Autoritatea unei comisii specializate nu derivă exclusiv din competențele care îi sunt atribuite, dar și din capacitatea de a contribui la perfecționarea reglementărilor destinate protecției persoanelor afectate de forme de violență deja recunoscute de lege.

Dezbaterea parlamentară presupune, în mod firesc, examinarea critică a inițiativelor, identificarea eventualelor neconcordanțe normative și perfecționarea soluțiilor juridice prin amendamente. Tocmai această funcție a Parlamentului justifică însă întrebarea dacă dificultățile de redactare, interpretare sau corelare legislativă nu puteau fi remediate în cadrul procedurii parlamentare, fără respingerea integrală a unei propuneri care urmărea consolidarea protecției juridice a victimelor.

În materia raporturilor patrimoniale dintre soți, egalitatea juridică nu poate fi redusă la identitatea formală a drepturilor recunoscute de lege și nici la aplicarea mecanică a unor reguli desprinse de împrejurările juridice relevante ale fiecărei cauze. Partajul presupune determinarea drepturilor patrimoniale și evaluarea contribuțiilor potrivit dispozițiilor Codului civil, iar existența unor conduite abuzive care au afectat exercitarea acestor drepturi justifică o examinare judiciară corespunzătoare, în măsura relevanței lor juridice și pe baza probelor administrate.

Egalitatea juridică își dobândește adevărata substanță atunci când drepturile consacrate de lege beneficiază de garanții efective, iar exercitarea lor nu este condiționată de raporturi de constrângere sau dependență economică. Libertatea patrimonială nu se epuizează în recunoașterea formală a dreptului de proprietate ori a prerogativelor de administrare a bunurilor, ci presupune autonomia persoanei în exercitarea acestor drepturi, fără ingerințe abuzive care să îi compromită independența economică și capacitatea de autodeterminare. În absența unor asemenea garanții, egalitatea consacrată normativ poate coexista cu forme de subordonare care, deși incompatibile cu demnitatea umană, continuă să producă efecte asupra existenței și drepturilor patrimoniale ale persoanei prejudiciate.

Respingerea PL-x 517/2026 nu înlătură consecințele violenței economice și nici dificultățile juridice care au fundamentat elaborarea inițiativei. Încheierea procedurii parlamentare asupra acestei propuneri nu poate fi confundată cu soluționarea raporturilor de dependență și constrângere economică ale căror efecte se pot prelungi mult după desfacerea căsătoriei.

Consider că votul exprimat în plenul Camerei Deputaților reprezintă o oportunitate legislativă pierdută de a consolida protecția juridică a persoanelor afectate de violența economică și de a conferi o expresie normativă mai precisă principiilor egalității, libertății individuale și demnității umane. Voi continua să susțin necesitatea reglementării exprese a efectelor civile ale violenței economice, prin soluții juridice compatibile cu principiile dreptului civil, cu garanțiile procesului echitabil și cu exigențele securității raporturilor juridice.

Gravitatea unei forme de violență nu poate fi apreciată exclusiv prin vizibilitatea consecințelor sale fizice, după cum eficacitatea protecției juridice nu poate fi determinată numai prin existența normei care o consacră. Demnitatea umană, autonomia individuală și libertatea patrimonială reclamă o legislație în care recunoașterea abuzului să fie însoțită de garanții corespunzătoare efectelor sale, astfel încât drepturile persoanei să nu rămână prerogative formale, iar conduita abuzivă dovedită să nu poată constitui, prin consecințele sale, o sursă de avantaj patrimonial pentru cel care a exercitat-o.

Deputat neafiliat de Vaslui
Raisa Enachi

4 noiembrie 2026