BIBLIOTECA AZI/Bihor: Managerul Bibliotecii Județene propune comasarea fondurilor de carte ale primăriilor comunale cu cele școlare
Managerul Bibliotecii Județene 'Gheorghe Șincai' din Oradea, Ancuța Șchiop, propune reunirea fondurilor de carte din bibliotecile primăriilor și cele școlare, printr-o inițiativă legislativă care să permită organizarea unei singure biblioteci în fiecare comunitate.
Recomandarea vine după ce instituția condusă de ea a devenit una dintre cele mai moderne din țară, iar în aproximativ 60 de comunități bihorene cărțile rămân nevalorificate, în spații abandonate.

Sursa foto: CJ Bihor
Potrivit acesteia, comasarea fondurilor de carte ar reda accesul la lectură unui număr mai mare de oameni.
'Propunerea noastră, pe care am discutat-o mai demult cu doamna ministru Deca (fost ministru al Educației - n.r.), este să comasăm cele două fonduri de carte existente în majoritatea comunităților - cel din școli și cel din bibliotecile publice - și să se creeze un cadru legislativ care să permită gestionarea lor comună. Astfel, am putea avea, în fiecare comunitate, o singură bibliotecă, deschisă atât copiilor, cât și populației adulte. Este o viziune pe care o considerăm realistă și care ar aduce un plus în gestionarea fondului de carte în mediul rural', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Ancuța Șchiop.

Sursa foto: CJ Bihor
În ultimii ani, activitatea bibliotecilor din județ s-a îmbunătățit considerabil, în special în urma proiectului de modernizare integrală a Bibliotecii Județene și a altor 29 de biblioteci publice, finalizat în octombrie 2025. Investiția, de aproximativ 28 de milioane de lei, a fost realizată prin PNRR, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor.
Considerată un model de referință la nivel național, Biblioteca Județeană dispune de un sistem digital integrat, cu fond de carte etichetat RFID, împrumut și returnare automată, inclusiv prin lockere accesibile non-stop.
Instituția oferă, de asemenea, spații de lectură și educaționale, studio de podcast, librărie și cafenea.

Sursa foto: CJ Bihor
Modernizarea celor 30 de instituții a permis diversificarea activităților, bibliotecile devenind și spații de educație și formare. În comunitățile respective se organizează inclusiv cursuri pentru dezvoltarea competențelor digitale de bază.
În prezent, Bihorul are 42 de biblioteci publice active: cele 30 modernizate prin proiect și alte 12 care dispun de o persoană desemnată, un program de lucru și un fond de carte accesibil publicului.
În celelalte 58 de unități administrativ-teritoriale există colecții de carte atât în bibliotecile publice aflate în subordinea primăriilor, cât și în cele școlare, coordonate metodic de Casa Corpului Didactic. În multe cazuri, însă, volumele din bibliotecile primăriilor sunt doar depozitate, fără ca oamenii să aibă acces efectiv la ele.
'În majoritatea comunităților avem un angajat al primăriei care are în atribuții și gestionarea acelui fond de carte. Dar, pentru că postul principal și locul lui de muncă este în primărie și, de multe ori, au foarte încărcată fișa postului cu atribuții din cadrul primăriei, bineînțeles că e puțin timp sau se ajunge rar pe la bibliotecă', a explicat Ancuța Șchiop.
Ea consideră că reunirea colecțiilor școlare și publice ar permite folosirea mai eficientă a cărților și organizarea unui serviciu accesibil tuturor membrilor comunității. Pentru aceasta ar fi nevoie de un cadru legislativ care să permită administrarea comună a fondurilor și amenajarea unor spații corespunzătoare.
'Gândul nostru e acesta: să ajungem să avem un cadru legislativ care să ne permită să punem laolaltă toată cartea dintr-o comunitate, într-un loc luminat, aerisit, încălzit și cu un om care să-l deschidă măcar o dată pe săptămână. Și atunci suntem convinși că e un început', a declarat managerul.
Primarul comunei Cherechiu, Niri Alexandru, a declarat, pentru AGERPRES, că inițiativa comasării ar fi binevenită, în condițiile în care multe administrații locale nu au personal și resurse pentru a le gestiona.
Edilul spune că în comună există un fond de carte vechi, depozitat într-o încăpere din fostul sediu al CAP-ului, care nu mai este utilizat, deoarece primăria nu are bibliotecar și nici personal disponibil pentru această activitate.

Sursa foto: Primăria Cherechiu
'Avem o bibliotecă, dar nu este folosită. Cărțile sunt foarte vechi, chiar din perioada regimului trecut, iar în primărie nu avem nici bibliotecar, nici oameni pe care să-i putem desemna pentru această activitate. În încăperea din fostul sediu al CAP-ului nu merge nimeni acolo. Pur și simplu nu avem personal și nici resurse financiare; trebuie să reducem cheltuielile și să ne descurcăm cu banii pe care îi avem', a declarat Niri Alexandru.

Sursa foto: Primăria Cherechiu
O altă soluție pentru comunitățile mici ar putea fi, conform Ancuței Șchiop, bibliotecile modulare, un model întâlnit în unele țări nordice, care permite accesul la carte fără a necesita personal permanent. Acestea sunt module preechipate, conectate la internet și la baza de date a Bibliotecii Județene. Cititorii intră pe baza permisului de bibliotecă, își aleg volumele, iar împrumutul și returnarea sunt înregistrate automat.
'Primăria, în loc să-și facă o clădire în care să pună rafturi, cumpără un modul preechipat, dotat, și numai îl conectează la internet, iar acesta se conectează direct cu baza de date de aici', a explicat ea.
Modulele ar putea avea colecții de 5.000, 10.000 sau 15.000 de volume, în funcție de dimensiunea și nevoile comunității.

Sursa foto: CJ Bihor
Biblioteca Județeană intenționează să analizeze posibilitățile de finanțare pentru implementarea acestui model, inclusiv prin viitoare programe dedicate digitalizării bibliotecilor.
'Ne gândim că Ministerul Digitalizării, cel care a gestionat și primul apel prin care a fost modernizată și Biblioteca Județeană, va avea în perioada următoare fonduri disponibile pentru biblioteci și sperăm să poată fi cuprins și acest tip de dotare în viitorul apel pentru biblioteci', a conchis Ancuța Șchiop. AGERPRES/(A, AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Peste 400 de specialiști, la conferința EU GREEN de asistență socială organizată la Universitatea Oradea
Peste 400 de cercetători, cadre universitare, specialiști în asistență socială, reprezentanți ai unor instituțiilor publice și organizații neguvernamentale din țară și străinătate sunt așteptați la Oradea, în perioada 5-6 noiembrie, la cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Current Challenges in Social Work and Opportunities for Development'
Argeș: Centrul Universitar Pitești găzduiește Congresul Internațional al SIAR - CAR2026, în perioada 5-7 noiembrie
Centrul Universitar Pitești din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București va găzdui, în perioada 5-7 noiembrie 2026, Congresul Internațional al SIAR - CAR2026. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Centrul Universitar Pitești, este vorba de ediția cu numărul 12 a Congresului CAR, reprezentâ
Costreie anunță un studiu privind debirocratizarea în școli: Vom simplifica sau elimina ce nu are rost
Un studiu dedicat debirocratizării este derulat de Institutul de Științe ale Educației în școli, care va arăta ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare și în ce perioade se aglomerează cel mai mult, anunță ministrul Educației, Sorin Costreie. Potrivit acestuia, se va realiza și un sondaj de opinie pe un e
Conferință despre metodele nonformale și experiențiale în școala de azi, pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Copiilor
Conferința Națională în Educație 'Cum învățăm contează - Metode nonformale și experiențiale în școala de azi', organizată de Asociația Teatrul Vienez de Copii - 'Copiii joacă teatru', va avea loc pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Național al Copiilor din București. Într-un context în care captarea atenției elevilor
Bihor: Cooperare transfrontalieră pentru salvarea nufărului termal, la Universitatea din Oradea
Studenți și cercetători din România și Ungaria au participat la un workshop dedicat protecției mediului și conservării nufărului termal, specie endemică aflată în pericol de dispariție, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea din Oradea. Evenimentul, organizat de Universitatea din Oradea la finalul lunii octombrie, face parte din pr
Iași: TUIASI, pe harta internațională a calculului cuantic - Qiskit Fall Fest 2026
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că, în perioada 5-8 noiembrie, găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, evenimente din cadrul 'Qiskit Fall Fest', inițiativa internațională dedicată calculului cuantic susținută de IBM Quantum. Potrivit sursei citate, programul de la Iași include un seminar despre legătur
România a câștigat 15 medalii la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Politehnica București
Echipele din România au obținut 15 medalii (3 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz), clasându-se pe primul loc, la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie. Aproximativ 40.000 de vizitatori și 1.500 de participanți
Galați: Experți din Europa, Australia și Africa, la Open Innovation Days, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Studenți și experți din Europa, Australia și Africa se vor reuni, în perioada 3-5 noiembrie, la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, pentru trei zile dedicate inovației digitale, în cadrul Open Innovation Days, eveniment în care participanții vor dezvolta, inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale, soluții pentru probleme din domenii precu
Elevii se întorc la cursuri
Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va &icir
MEC: Au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
Ministerul Educației anunță că au fost publicate, duminică, modele de subiecte pentru Evaluarea Națională, dar și pentru Bacalaureat. ''Modele de subiecte pentru: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și examenul național de Bacalaureat 2027, publicate de Centrul Național pentru Curricu
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va










