ANOSR şi CNE: Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii - aprobat fără a consulta elevii şi studenţii
Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi cei ai Consiliului Naţional al Elevilor (CNE) au afirmat vineri că nu au fost consultaţi "în mod adecvat" beneficiarii primari ai sistemului educaţional - elevii şi studenţii - în ceea ce priveşte ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii privind redeschiderea şcolilor şi a desfăşurării activităţii didactice în universităţi, începând cu data de 8 februarie.
"Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) critică lipsa unui dialog social mai larg în realizarea acestui ordin, care a fost aprobat fără a consulta, în mod adecvat, beneficiarii primari ai sistemului educaţional: elevii şi studenţii", se arată într-un comunicat de presă al ANOSR.
Cele două organizaţii atrag atenţia asupra procesului "birocratic" pe care unităţile de învăţământ trebuie să îl parcurgă pentru redeschidere.
"Direcţia de Sănătate Publică/Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSP/DSPMB) informează inspectoratul şcolar cu privire la situaţia epidemiologică de la nivelul fiecărei localităţi, inspectoratul şcolar transmite datele către unităţile de învăţământ, iar unitatea de învăţământ propune inspectoratului şcolar şi DSP/DSMB un anumit scenariu de funcţionare, spre avizare, în timp ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU/CMBSU) emite hotărârea finală. Considerăm că ziua de vineri, ultima zi rămasă înainte de redeschiderea şcolilor, nu este suficientă pentru a realiza toate aceste pregătiri atât din punct de vedere birocratic, cât şi din punct de vedere material", afirmă ANOSR şi CNE.
Totodată, cele două organizaţii atrag atenţia asupra lipsei spaţiilor şcolare de tip "izolator" şi a lipsei resursei umane medicale, fără de care persoanele simptomatice "nu pot beneficia de niciun fel de ajutor specializat, precum testarea rapidă antigen COVID-19".
Potrivit sursei citate, prevederi din Ordinul Comun "nu respectă indicaţiile sanitare" precizate până acum de către autorităţi şi experţi în sănătate publică.
Autonomia universitară nu acoperă elemente ce ţin de instituirea de norme igienico-sanitare, iar universităţile nu au calificarea necesară pentru a stabili asemenea norme. Din acest punct de vedere, în actualul ordin nu mai regăsim dispoziţii privind căminele şi cantinele, privind regularitatea dezinfectării sau privind grupurile sanitare, se arată în comunicat.
"Acum două zile, Consiliul Naţional al Elevilor a înaintat guvernanţilor o propunere cât se poate de rezonabilă: ca prima săptămână de şcoală din al doilea semestru să aibă loc în format online, pentru a le oferi şcolilor timpul de care au nevoie pentru a se pregăti. Constatăm, însă, cu dezamăgire, faptul că autorităţile continuă să susţină redeschiderea şcolii în format fizic începând de luni, chiar dacă cele mai multe dintre ele nu sunt pregătite pentru acest lucru", a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Costreie - întâlnire cu sindicatele: Vom susține cauza unui profesor bine plătit, ca să fie bine motivat
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a avut în această săptămână o primă întâlnire cu sindicatele din domeniu, unul dintre subiectele abordate fiind salarizarea cadrelor didactice. ''Să ascultăm. Cu gândul acesta am început, ieri, prima întâlnire cu liderii federațiilor sindicale din învățămân
Iași: Fiul fostului ministru Tudorel Toader și-a pierdut funcția de lector la Universitatea '' Al. I. Cuza''
Ionuț-Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției și fost rector Tudorel Toader, și-a pierdut funcția didactică de lector universitar la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de instituția de învățământ superior. Potrivit sursei citate, Ionuț- Alexandru T
POLIJOBS 2026: Peste 100 de companii, la târgul de cariere de la Politehnica București
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a IX-a ediție a târgului de cariere POLIJOBS, la care sunt așteptate peste 100 de companii din mai mult de 20 de domenii de activitate. Evenimentul va reuni studenți, absolvenți și reprezentanți ai angajatori
Timiș/Forumul româno-chinez/Călin Ur (ELI-NP Măgurele): Centrul nostru este construit astăzi, pentru generația următoare
Cercetătorul Călin Ur, directorul proiectului 'Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)', cunoscut drept 'laserul de la Măgurele', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că Centrul de la Măgurele este funcțional astăzi, dar este construit pentru generația următoare, iar în acest sens este nevoie de mai mulți tineri inteligenți și p
BIBLIOTECA AZI/Bihor: Managerul Bibliotecii Județene propune comasarea fondurilor de carte ale primăriilor comunale cu cele școlare
Managerul Bibliotecii Județene 'Gheorghe Șincai' din Oradea, Ancuța Șchiop, propune reunirea fondurilor de carte din bibliotecile primăriilor și cele școlare, printr-o inițiativă legislativă care să permită organizarea unei singure biblioteci în fiecare comunitate. Recomandarea vine după ce instituția condusă de ea a devenit una dintre cele mai m
Bihor: Peste 400 de specialiști, la conferința EU GREEN de asistență socială organizată la Universitatea Oradea
Peste 400 de cercetători, cadre universitare, specialiști în asistență socială, reprezentanți ai unor instituțiilor publice și organizații neguvernamentale din țară și străinătate sunt așteptați la Oradea, în perioada 5-6 noiembrie, la cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Current Challenges in Social Work and Opportunities for Development'
Argeș: Centrul Universitar Pitești găzduiește Congresul Internațional al SIAR - CAR2026, în perioada 5-7 noiembrie
Centrul Universitar Pitești din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București va găzdui, în perioada 5-7 noiembrie 2026, Congresul Internațional al SIAR - CAR2026. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Centrul Universitar Pitești, este vorba de ediția cu numărul 12 a Congresului CAR, reprezentâ
Costreie anunță un studiu privind debirocratizarea în școli: Vom simplifica sau elimina ce nu are rost
Un studiu dedicat debirocratizării este derulat de Institutul de Științe ale Educației în școli, care va arăta ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare și în ce perioade se aglomerează cel mai mult, anunță ministrul Educației, Sorin Costreie. Potrivit acestuia, se va realiza și un sondaj de opinie pe un e
Conferință despre metodele nonformale și experiențiale în școala de azi, pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Copiilor
Conferința Națională în Educație 'Cum învățăm contează - Metode nonformale și experiențiale în școala de azi', organizată de Asociația Teatrul Vienez de Copii - 'Copiii joacă teatru', va avea loc pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Național al Copiilor din București. Într-un context în care captarea atenției elevilor
Bihor: Cooperare transfrontalieră pentru salvarea nufărului termal, la Universitatea din Oradea
Studenți și cercetători din România și Ungaria au participat la un workshop dedicat protecției mediului și conservării nufărului termal, specie endemică aflată în pericol de dispariție, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea din Oradea. Evenimentul, organizat de Universitatea din Oradea la finalul lunii octombrie, face parte din pr
Iași: TUIASI, pe harta internațională a calculului cuantic - Qiskit Fall Fest 2026
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că, în perioada 5-8 noiembrie, găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, evenimente din cadrul 'Qiskit Fall Fest', inițiativa internațională dedicată calculului cuantic susținută de IBM Quantum. Potrivit sursei citate, programul de la Iași include un seminar despre legătur
România a câștigat 15 medalii la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Politehnica București
Echipele din România au obținut 15 medalii (3 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz), clasându-se pe primul loc, la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie. Aproximativ 40.000 de vizitatori și 1.500 de participanți
Galați: Experți din Europa, Australia și Africa, la Open Innovation Days, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Studenți și experți din Europa, Australia și Africa se vor reuni, în perioada 3-5 noiembrie, la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, pentru trei zile dedicate inovației digitale, în cadrul Open Innovation Days, eveniment în care participanții vor dezvolta, inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale, soluții pentru probleme din domenii precu
Elevii se întorc la cursuri
Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va &icir
MEC: Au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
Ministerul Educației anunță că au fost publicate, duminică, modele de subiecte pentru Evaluarea Națională, dar și pentru Bacalaureat. ''Modele de subiecte pentru: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și examenul național de Bacalaureat 2027, publicate de Centrul Național pentru Curricu










