Iaşi: Universitatea 'Cuza' şi Universitatea de Arte 'Enescu' au sărbătorit 160 de ani de la înfiinţare
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) şi Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" (UNAGE) au aniversat, luni, 160 de ani de la înfiinţarea celor două instituţii, printr-o ceremonie comună desfăşurată în Aula Magna "Mihai Eminescu".
Evenimentul a avut loc în prezenţa rectorilor prof. univ. dr. Tudorel Toader, respectiv prof. univ. dr. Aurelian Bălăiţă, rectorii celorlalte universităţi publice din Iaşi, cadre academice şi oficialităţi.
"Vă mulţumesc pentru că aţi ales să participaţi la această sărbătoare care marchează împlinirea a 160 de ani de la momentul fondator al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi al Universităţii Naţionale de Arte George Enescu din Iaşi. Noi, cei de la marea universitate ieşeană, alcătuim o mare familie. Mereu înălţătorul Gaudeamus Igitur răsună la fel de solemn, fără să poată înlătura de lângă noi un pericol extins la nivelul întregii lumi, de care încercăm să ne ferim dar, totodată, să ne continuăm activitatea. Şi în acest an atipic, aşezat sub zodia unor pericole ştiute şi neştiute, noi, magiştri şi alumni, deopotrivă, trebuie să ne amintim de vorbele celui care a reformat şi a pus bazele învăţământului nostru modern, Spiru Haret: Sistemul şcolar al unei ţări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi a caracterului naţional al poporului care o locuieşte. Mulţumiri tuturor. La mulţi ani, UAIC, La mulţi ani, UNAGE!", a transmis Tudorel Toader.
Totodată, rectorul UNAGE a prezentat un scurt istoric al instituţiei pe care o conduce şi a exprimat gânduri de recunoştinţă şi speranţă.
''UNAGE, cu cele trei mari direcţii artistice, se fundamentează pe o mult mai veche tradiţie artistică. Privind în ansamblu universitatea, credem că cea mai dinamică dezvoltare s-a realizat în ultimele decenii, prin efortul rectorilor cărora le suntem profund recunoscători. Paginile bogatei istorii a primului centru universitar din România, înfiinţat acum 160 de ani, cuprind o serie de mari personalităţi care au contribuit şi contribuie substanţial la tezaurul cultural naţional şi internaţional. Fiind atenţi, activi şi ancoraţi la prezent, putem fi o punte firească între trecutul valoros de care ne mândrim şi viitorul pe care suntem responsabili să îl construim pentru generaţiile care vor urma. La mulţi ani, UAIC, la mulţi ani centrului universitar Iaşi!", a spus Bălăiţă.
În cadrul ceremoniei fiecare dintre rectorii celor două instituţii au primit diplome şi medalii aniversare.
Printre vorbitori s-au mai numărat prof. univ. dr. Sorin Câmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rector al Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad".
De asemenea, mesajul ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a fost transmis de conf. univ. dr. Constantin Iulian Damian, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UAIC.
O intervenţie online a avut şi conf. univ. dr. Natalia Gaşiţoi, rectorul Universităţii de Stat "Alecu Russo" din Bălţi, dar şi rof univ dr Roman Petryshyn, rectorul Universităţii Naţionale ''Yuriy Fedkovych din Cernăuţi.
Mesaje au mai transmis Raimonda Markeviciene, preşedintele Reţelei Utrecht, precum şi Otilia Dandara, preşedintele Senatului Universităţii de Stat din Moldova.
Seria evenimentelor comune organizate de UAIC şi UNAGE include şi Expoziţia "Flori de toamnă", aflată la ediţia a XLIV-a, ce poate fi vizitată în complexul de sere şi secţiile interioare ale Grădinii Botanice "Anastasie Fătu" în perioada 25 octombrie - 25 noiembrie.
De asemenea, marţi, la ora 13,00, în Sala Paşilor Pierduţi a UAIC, va avea loc vernisajul expoziţiei colective internaţionale "Flowers", iar de la ora 19,30 va avea loc spectacolul de muzică şi coregrafie EthnosincretIS.
UAIC organizează peste 40 de evenimente academice pentru a celebra aniversarea a 160 de ani de ani de la fondare, incluzând sesiuni de comunicări ştiinţifice, expoziţii, workshopuri, conferinţe, simpozioane, colocvii, dezbateri şi mese rotunde, majoritatea urmând să se desfăşoare online. AGERPRES / (AS - autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
DOCUMENTAR: Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, 160 de ani de la înfiinţare (26 octombrie)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Fostă campioană mondială la arte marțiale predă religia și îi antrenează pe copiii din comuna Ațel
Christiana Budică, fostă campioană mondială la arte marțiale, s-a stabilit în comuna Ațel, unde predă religia și îi antrenează pe copii alături de soțul său, Octavian, povestea sportivei fiind prezentată miercuri seara, de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, într-o postare pe Facebook. Despre fosta sportivă, pre
Costreie - întâlnire cu sindicatele: Vom susține cauza unui profesor bine plătit, ca să fie bine motivat
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a avut în această săptămână o primă întâlnire cu sindicatele din domeniu, unul dintre subiectele abordate fiind salarizarea cadrelor didactice. ''Să ascultăm. Cu gândul acesta am început, ieri, prima întâlnire cu liderii federațiilor sindicale din învățămân
Iași: Fiul fostului ministru Tudorel Toader și-a pierdut funcția de lector la Universitatea '' Al. I. Cuza''
Ionuț-Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției și fost rector Tudorel Toader, și-a pierdut funcția didactică de lector universitar la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de instituția de învățământ superior. Potrivit sursei citate, Ionuț- Alexandru T
POLIJOBS 2026: Peste 100 de companii, la târgul de cariere de la Politehnica București
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a IX-a ediție a târgului de cariere POLIJOBS, la care sunt așteptate peste 100 de companii din mai mult de 20 de domenii de activitate. Evenimentul va reuni studenți, absolvenți și reprezentanți ai angajatori
Timiș/Forumul româno-chinez/Călin Ur (ELI-NP Măgurele): Centrul nostru este construit astăzi, pentru generația următoare
Cercetătorul Călin Ur, directorul proiectului 'Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)', cunoscut drept 'laserul de la Măgurele', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că Centrul de la Măgurele este funcțional astăzi, dar este construit pentru generația următoare, iar în acest sens este nevoie de mai mulți tineri inteligenți și p
BIBLIOTECA AZI/Bihor: Managerul Bibliotecii Județene propune comasarea fondurilor de carte ale primăriilor comunale cu cele școlare
Managerul Bibliotecii Județene 'Gheorghe Șincai' din Oradea, Ancuța Șchiop, propune reunirea fondurilor de carte din bibliotecile primăriilor și cele școlare, printr-o inițiativă legislativă care să permită organizarea unei singure biblioteci în fiecare comunitate. Recomandarea vine după ce instituția condusă de ea a devenit una dintre cele mai m
Bihor: Peste 400 de specialiști, la conferința EU GREEN de asistență socială organizată la Universitatea Oradea
Peste 400 de cercetători, cadre universitare, specialiști în asistență socială, reprezentanți ai unor instituțiilor publice și organizații neguvernamentale din țară și străinătate sunt așteptați la Oradea, în perioada 5-6 noiembrie, la cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Current Challenges in Social Work and Opportunities for Development'
Argeș: Centrul Universitar Pitești găzduiește Congresul Internațional al SIAR - CAR2026, în perioada 5-7 noiembrie
Centrul Universitar Pitești din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București va găzdui, în perioada 5-7 noiembrie 2026, Congresul Internațional al SIAR - CAR2026. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Centrul Universitar Pitești, este vorba de ediția cu numărul 12 a Congresului CAR, reprezentâ
Costreie anunță un studiu privind debirocratizarea în școli: Vom simplifica sau elimina ce nu are rost
Un studiu dedicat debirocratizării este derulat de Institutul de Științe ale Educației în școli, care va arăta ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare și în ce perioade se aglomerează cel mai mult, anunță ministrul Educației, Sorin Costreie. Potrivit acestuia, se va realiza și un sondaj de opinie pe un e
Conferință despre metodele nonformale și experiențiale în școala de azi, pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Copiilor
Conferința Națională în Educație 'Cum învățăm contează - Metode nonformale și experiențiale în școala de azi', organizată de Asociația Teatrul Vienez de Copii - 'Copiii joacă teatru', va avea loc pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Național al Copiilor din București. Într-un context în care captarea atenției elevilor
Bihor: Cooperare transfrontalieră pentru salvarea nufărului termal, la Universitatea din Oradea
Studenți și cercetători din România și Ungaria au participat la un workshop dedicat protecției mediului și conservării nufărului termal, specie endemică aflată în pericol de dispariție, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea din Oradea. Evenimentul, organizat de Universitatea din Oradea la finalul lunii octombrie, face parte din pr
Iași: TUIASI, pe harta internațională a calculului cuantic - Qiskit Fall Fest 2026
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că, în perioada 5-8 noiembrie, găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, evenimente din cadrul 'Qiskit Fall Fest', inițiativa internațională dedicată calculului cuantic susținută de IBM Quantum. Potrivit sursei citate, programul de la Iași include un seminar despre legătur
România a câștigat 15 medalii la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Politehnica București
Echipele din România au obținut 15 medalii (3 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz), clasându-se pe primul loc, la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie. Aproximativ 40.000 de vizitatori și 1.500 de participanți
Galați: Experți din Europa, Australia și Africa, la Open Innovation Days, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Studenți și experți din Europa, Australia și Africa se vor reuni, în perioada 3-5 noiembrie, la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, pentru trei zile dedicate inovației digitale, în cadrul Open Innovation Days, eveniment în care participanții vor dezvolta, inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale, soluții pentru probleme din domenii precu
Elevii se întorc la cursuri
Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va &icir










