Covasna: Peste 30 de unităţi şcolare, Palatul Copiilor şi Clubul Sportiv Şcolar din Sfântu Gheorghe, în scenariul roşu
Peste 30 de unităţi şcolare din Sfântu Gheorghe, dar şi Palatul Copiilor şi Clubul Sportiv Şcolar au intrat, începând de marţi, în scenariul roşu, ca urmare a creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19 în municipiu la peste 3 la mia de locuitori.
Scenariul roşu va mai fi aplicat şi în localităţile Bodoc, Malnaş, Poian şi Mereni, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna.
"Având în vedere rata incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 mai mare de 3/1000 de locuitori în ultimele 14 zile, începând cu data de 20.10 2020, în toate unităţile de învăţământ din municipiul Sfântu Gheorghe, precum şi din localităţile Bodoc, Malnaş, Poian şi Mereni se instituie scenariul roşu. Astfel, preşcolarii şi şcolarii vor derula activităţi didactice online pentru următoarele 2 săptămâni. În ceea ce priveşte municipiul Sfântu Gheorghe specificăm faptul că acestui scenariu i se supun 15 unităţi de învăţământ însumând 32 de unităţi şcolare, precum şi Palatul Copiilor şi Clubul Sportiv Şcolar din localitate", se arată într-o postare pe pagina de internet a IŞJ.
Conducerea instituţiei a recomandat elevilor să respecte normele de prevenire şi combatere a infectării cu noul coronavirus şi să evite sau să reducă pe cât posibil ieşirile în spaţiile publice, având în vedere creşterea numărului de îmbolnăviri.
Începând de marţi, în municipiul Sfântu Gheorghe a fost instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie de către persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spaţiile publice deschise şi închise.
De asemenea, a fost suspendată activitatea piscinelor, sălilor de jocuri, cinematografelor, teatrelor şi muzeelor, precum şi activitatea în interiorul restaurantelor, barurilor şi cafenelelor. AGERPRES/(AS - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f
Calendarul privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare - în consultare publică
Proiectul privind calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2027 - 2028 a fost pus miercuri în consultare publică, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2027 inclusiv au obligația de a înscrie copiii &icir
Universitatea din București lansează un studio de creație multimedia; investiție de peste 500.000 de lei
Universitatea din București (UB) lansează, începând cu anul de învățământ 2026 - 2027, Studioul de Creație Multimedia, unde se desfășoară activități de clasă pentru studenții mai multor facultăți, în special pentru cei de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC). Potrivit unui comunicat de presă
Dimian: 4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori
Un număr de 4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, înainte de contestații, a anunțat, marți, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Potrivit datelor disponibile înainte de contestații, fără județul Buzău, au participat 6.684
Mureș: Roboți umanoizi și inteligență artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii la conferința LIMITL3SS
Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinței LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul Culturii din Târgu Mureș, un eveniment de referință ce aduce tehnologiile de frontieră direct în fața comunității locale și a mediului academic. Potrivit organizatorilor, publicul va pute
Cluj: UBB a achiziționat un robot umanoid pentru hubul său de inovare
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca a achiziționat un robot umanoid pentru a-și consolida infrastructura de cercetare și educație, urmând să fie folosit în laboratorul de robotică din cadrul hubului de inovare al universității. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) își extinde infrastructura dedicată teh
Concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli: Marți - proba de competențe
Proba de competențe din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat se va susține marți în 42 de centre. Au fost validate dosarele a 7.035 de candidați și 8.491 dintre opțiunile exprimate de aceștia. Comparativ cu numărul posturilor scoa
Bihor: Studenți și cercetători din România și Serbia au participat la Oradea la un workshop privind eficiența energetică
Studenți, elevi, profesori și specialiști din România și Serbia au participat, în perioada 8-10 octombrie, la cea de-a XI-a ediție a workshop-ului 'Creșterea eficienței energetice la consumatori industriali și casnici', desfășurat la Oradea și Băile Felix, menit să sprijine dezvoltarea unor soluții practice pentru reducerea consumului de energie,







