Costoiu, la începutul noului an universitar: Am decis să deschidem campusul UPB; fac un apel către studenţi la responsabilitate
Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a anunţat, luni, cu ocazia începutului noului an universitar, că se va deschide campusul UPB, "un pas curajos", el făcând apel la studenţi să dea dovadă de responsabilitate, în contextul pandemiei de COVID-19.
"Dragi studenţi - este primul apel pe care îl fac la voi, în calitate de rector al acestei universităţi, la voi în calitate de prieten - apelul la responsabilitate. Universitatea a decis, în acest an, să continue să facă paşi curajoşi, şi anume să deschidă şi campusul Universităţii, să cazăm studenţi anul acesta, chiar dacă mult mai puţini decât anul trecut. Am făcut acest gest, gândindu-ne la responsabilitatea noastră, a tuturor, şi, repet, fac acest apel cu toată forţa mea, la responsabilitate", a spus Costoiu, cu ocazia deschiderii anului universitar la UPB.
El a precizat că studenţilor le vor fi reamintite constant recomandările privind distanţarea socială, precum şi faptul că pot primi ajutor în orice moment, iar tot ceea ce trebuie studenţii să facă este să comunice deschis, în cazul în care au nevoie.
"Am pus la punct o experienţă studenţească nouă, care combină educaţia online cu evenimente şi activităţile în campus. Am considerat că este important ca studenţii să aibă o experienţă studenţească completă, chiar dacă suntem nevoiţi să respectăm distanţarea socială. Munca în echipă pentru un inginer şi nu numai va rămâne la fel de importantă ca şi până acum", a mai spus Costoiu.
La deschiderea anului universitar la UPB au mai participat diplomaţi străini şi profesori ai unor universităţi internaţionale.
"Ceremonia de deschidere are loc astăzi în circumstanţe speciale, pe care nu ni le-am fi imaginat anul trecut. Într-o universitate care glorifică lucrul în echipă, vom fi nevoiţi să păstrăm distanţarea socială. Avem una dintre cele mai bune echipe de profesori din ţară, însă, dragi studenţi, veţi fi nevoiţi să le oferiţi atenţia voastră în mare parte online. Şi la fel de important - comunitatea universităţii rămâne la fel de preocupată de sănătatea şi bunăstarea studenţilor, ca întotdeauna. Însă de această dată va trebui să lucrăm împreună pentru a atinge acest obiectiv", a afirmat Costoiu.
Rectorul UPB a adăugat că, datorită eforturilor excepţionale ale comunităţii Univeristăţii, s-a reuşit finalizarea anului academic trecut cu rezultate foarte bune, dar şi începerea celui nou, cu toate beneficiile pe care universitatea le oferă studenţilor - o educaţie de calitate în primul rând, dar şi cazare, activităţi studenţeşti, servicii de consiliere.
"Toţi angajaţii Universităţii sunt implicaţi la maxim pentru a face acest lucru posibil şi doresc să le mulţumesc pe această cale pentru realizările pe care le-au avut în această perioadă de pandemie", a mai spus Costoiu. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România va acorda burse elevilor și studenților, dar și sprijin financiar profesorilor din școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP)
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept
UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50
Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană
O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to
Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar
'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer
Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința
Vaslui: Atelier de robotică și programare pentru copii organizat la Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul'
Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui organizează clubul de educație digitală CODE Kids, un club de robotică și programare în care copiii vor avea ocazia să descopere, să experimenteze și să creeze cu ajutorul tehnologiei. Sunt așteptați să se înscrie elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani,
Leonard Azamfirei: UMFST Târgu Mureș, inclusă în premieră în ShanghaiRanking 2026
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș (UMFST) a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional ShanghaiRanking, conform ediției 2026 a Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) publicate marți. 'Clasamentul ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subje
Hunedoara: Toate proiectele Academiei Inventcor Deva, premiate la expoziția internațională de inventică de la Guangzhou (China)
Toate cele șase invenții și programe ale Academiei Inventcor Deva, care au fost prezentate la expoziția internațională de inventică de la Guangzhou (China), au fost premiate de juriul salonului, echipa coordonată de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă reușind să obțină două medalii de aur, două de argint și două de bronz. Competiția a reunit peste 3.700 de in
Marcel Ciolacu: Programul 'Laptele și cornul' are nevoie de un upgrade
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a precizat că este nevoie de un 'upgrade' în ceea ce privește programul 'Laptele și cornul', care să să țină cont de anumite aspecte legate de specificul fiecărei școli, în sensul în care produsele să poată fi diversificate sau transformate într-o masă caldă, pentru reducere









