logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

LIVE UPDATE VIDEO Aproximativ 2.800.000 de elevi şi preşcolari încep cursurile anului şcolar 2020-2021 în condiţii de pandemie

Imagine din galeria Agerpres

Aproximativ 2.800.000 de elevi şi preşcolari încep, luni, cursurile noului an şcolar în condiţii speciale, având în vedere pandemia cu noul coronavirus, unii dintre ei urmând a învăţa online, alţii în sistem hibrid sau cu prezenţă în clasă. Potrivit ministrului Educaţiei, Monica Anisie, 12.423 de unităţi de învăţământ vor funcţiona în scenariul verde, 4.915 unităţi în scenariul galben şi 263 de unităţi în scenariul roşu.

 

* UPDATE ORA 20.01 REPORTAJ Vrancea: Transportul elevilor - o problemă în majoritatea localităţilor din judeţ

 

Transportul elevilor şcolari şi preşcolari de acasă la şcoală şi înapoi reprezintă o problemă în acest an în majoritatea localităţilor din judeţ, în condiţiile în care microbuzele şcolare pot prelua, în contextul pandemiei, cel mult opt elevi.

În prima zi de şcoală, în lipsa unor norme foarte clare privind distanţarea socială, dar şi pentru că directorii încă nu s-au lămurit unde să trimită mai întâi microbuzele, mai ales că nevoile sunt multiple, foarte multe unităţi de învăţâmânt din judeţ nu au folosit microbuzele şcolare pentru transportul elevilor.

 

 * UPDATE ORA 19.35  Cluj: Şcoala din Corneşti trece la învăţământ online după prima zi de cursuri, din cauza COVID-19

 

Şcoala din comuna Corneşti va trece la învăţământ online, după prima zi de cursuri, din cauza cazurilor de COVID-19 din localitate, care depăşesc rata de 3 la mie.

"CJSU a decis azi, ca urmare a informării de către DSP cu privire la rata incidenţei cazurilor pozitive din comuna Corneşti (care depăşeşte 3 cazuri la 1.000 locuitori), ca începând de mâine, 15 septembrie, unitatea de învăţământ din acest UAT să treacă la scenariul 3 (învăţământ online)", se arată într-o informare trimisă, luni, de prefectul Mircea Abrudean.

El spune că scenariile în cazul şcolilor din judeţ vor fi actualizate de câte ori va fi nevoie, în funcţie de situaţia epidemiologică.

"Alte modificări nu există la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ. Scenariile se vor actualiza săptămânal sau ori de câte ori va fi nevoie, în funcţie de situaţia epidemiologică existentă la nivelul fiecărui UAT", mai arată prefectul de Cluj.

 

* UPDATE ORA 19.27  Ciucă: MApN va crea condiţiile de siguranţă pentru tinerii care studiază în licee sau colegii militare

 

Conducerea MApN va crea "condiţiile cele mai bune" pentru tinerii care studiază în licee sau colegii militare, în contextul în care aceştia au început anul şcolar, luni, în condiţii de pandemie, a declarat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

"Noi, conducerea Ministerului Apărării Naţionale, vă vom crea condiţiile cele mai bune pentru a vă desfăşura activitatea didactică în condiţii de siguranţă şi vom fi permanent alături de dumneavoastră pentru a vă sprijini", arată ministrul într-un mesaj transmis de MApN.

 

* UPDATE ORA 18.47 Olt: Cinci cadre didactice infectate cu coronavirus; alte 20, în izolare

 

Cinci cadre didactice din judeţul Olt, de la şcoli din Slatina, Balş, Izvoarele şi Vădăstriţa, au fost infectate cu noul coronavirus şi alte 20 de cadre didactice sunt în izolare la domiciliu deoarece au intrat în contact cu persoane confirmate cu COVID-19, potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Olt, Victor Iacobescu.

"Sunt cinci profesori infectaţi cu noul coronavirus în judeţul Olt. Două cazuri sunt la Slatina şi câte unul la Balş, Izvoarele şi Vădăstriţa. Astăzi, până acum, nu au fost anunţate noi cazuri cadre didactice infectate cu noul coronavirus", a spus Victor Iacobescu.

Unul dintre cele cinci cadre didactice confirmate cu COVID-19 predă la şcoala din comuna Vădăstriţa şi a participat pe 7 septembrie la şedinţa Consiliului Profesoral, motiv pentru care 20 de profesori din Vădăstriţa au intrat în izolare, iar cursurile la unitatea de învăţământ din localitate se desfăşoară după scenariul roşu, online.

În judeţul Olt numărul cazurilor confirmate de COVID-19, de la începutul pandemiei, este 1.531, luni fiind raportate 14 cazuri noi, toate cu transmitere comunitară.

În spitalele din judeţ sunt în prezent internate 99 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre acestea opt fiind în secţiile de ATI.

 

* UPDATE ORA 17.25 MApN: Elevii din şcolile şi colegiile militare au fost testaţi pentru SARS-CoV-2; sunt pozitivi 20

 

Elevii din şcolile şi colegiile militare au revenit la cursuri în etape săptămâna trecută şi au fost testaţi anterior la infecţia cu noul coronavirus, arată Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care precizează că, în urma respectivelor teste, 20 de elevi din unităţile de profil au fost pozitivi cu SARS-CoV-2.

 

* UPDATE ORA 17.01 Prahova: Cursuri suspendate la şapte unităţi de învăţământ, în urma unor cazuri de COVID-19

 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a aprobat, luni, în şedinţă extraordinară, suspendarea cursurilor în şapte unităţi de învăţământ şi trecerea activităţii în mediul online pentru 14 zile, în urma apariţiei unor cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului Prahova, este vorba de Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, două şcoli din comuna Gorgota, respectiv Şcoala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza" din satul Potrigrafu şi Şcoala Gimnazială şi satul Poienarii Apostoli, precum şi patru grădiniţe din aceeaşi comună.

Decizia a fost luată ca urmare a identificării, la Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza a cinci elevi, din clase diferite, infectaţi cu noul coronavirus şi a unui cadru didactic al Şcolii Gimnaziale "Alexandru Ioan Cuza" din satul Potigrafu, comuna Gorgota, care a intrat în contact cu mai mulţi dascăli de la toate cele şase structuri şcolare din comună.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi a dispus suspendarea cursurilor şcolare şi trecerea activităţii în mediul online, la propunerile consiliilor de administraţie ale respectivelor unităţi de învăţământ, avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi de Direcţia de Sănătate Publică.

Potrivit sursei citate, în perioada de suspendare a cursurilor, conducerile fiecărei instituţii de învăţământ afectate vor lua măsuri pentru dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor, respectiv clase, săli, holuri, toalete, dar şi pentru efectuarea curăţeniei şi aerisirea sălilor de clasă.

De asemenea, pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii direcţi din cadrul instituţiei de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi / carantinaţi la domiciliu.

Referitor la situaţia elevilor de la Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, Instituţia Prefectului precizează că aceştia sunt de la clase diferite (patru de la a IX-a, unul de la a XII-a) şi au fost confirmaţi cu noul coronavirus în data de 13 septembrie.

Elevii au fost evaluaţi medical la Spitalul Municipal Câmpina, urmând să fie izolaţi de restul colegilor în internatul instituţiei de învăţământ.

Colegiul Militar de la Breaza dispune de infirmerie proprie şi de medic.

Alţi trei elevi, din clasele a IX-a şi a X-a, din efectivul de 472, sunt acasă, în autoizolare. Toţi elevii au fost testaţi şi momentan se aşteaptă rezultatele.

În prezent, în Prahova, dintre cele 647 de structuri didactice, 16 îşi desfăşoară activităţile în scenariul 3. Este vorba despre unităţile şcolare din Starchiojd, Talea, Gorgota, trei şcoli postliceale cu profil sanitar din Ploieşti şi Colegiul Militar de la Breaza.

 

* UPDATE ORA 16.43 Giurgiu: 11 cadre didactice şi patru elevi din judeţ, în carantină în prima zi a anului şcolar

 

Un număr de 11 cadre didactice şi patru elevi se află în carantină în judeţul Giurgiu după ce au fost contacţi direcţi cu persoane confirmate pozitiv cu CO-VID 19, iar în prima zi a noului an şcolar niciun elev sau cadru didactic din judeţ nu a prezentat stări febrile sau alte simptome.

"În noul an şcolar 2020-2021, în unităţile de învăţământ din judeţul Giurgiu, s-au înscris 33.804 elevi. Astăzi, în prima zi de şcoală, ISJ Giurgiu nu a fost informat cu privire la existenţa vreunui caz deosebit în rândul elevilor sau al cadrelor didactice, cum ar fi prezentarea de stare febrilă ori de alte simptome, dar există deja 11 cadre didactice şi patru elevi în carantină, pentru că au fost contacţi direcţi cu persoane confirmate pozitiv", a informat luni, presa, ISJ Giurgiu.

Totodată, ISJ Giurgiu a menţionat faptul că, la ora actuală, la nivelul judeţului, o parte dintre tablete au fost achiziţionate prin Consiliile Locale, altele sunt în curs de achiziţionare. De asemenea, urmează să achiziţioneze şi Inspectoratul Şcolar Judeţean o parte dintre tablete astfel încât până la sfârşitul lunii octombrie - începutul lunii noiembrie - să existe tablete în toate unităţile de învăţământ din judeţ.

În ceea ce priveşte manualele, este aşteptată comanda pentru elevii claselor a-VIII-a şi tot prin comandă va fi completat necesarul de manuale pentru celelalte clase, precizează sursa citată.

La Şcoala Postliceală FEG din municipiul Giurgiu şi în unităţile şcolare din comunele Găujani şi Oinacu, cursurile se desfăşoară după scenariul roşu, adică exclusiv online, în toate celelalte şcoli din municipiul Giurgiu şi din comunele: Daia, Ghimpaţi, Gostinu, Herăşti, Stoeneşti, cursurile se desfăşoară după scenariul galben şi elevii vin la şcoală prin rotaţie, iar în restul comunelor din judeţ elevii vin la şcoală, conform scenariului verde.

 

* UPDATE ORA 15.48 Barna: Cerem Guvernului să vină cu răspunsuri clare privind strategia asumată de deschidere şi de continuare a anului şcolar

 

Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, cere Guvernului să vină rapid cu răspunsuri foarte clare în ceea ce înseamnă strategia asumată de deschidere şi de continuare a anului şcolar.

"Faptul că nu au fost alocate resurse din timp este una dintre cauzele principale ale îngrijorării extraordinare şi ale miilor de întrebări pe care părinţii şi le pun în fiecare moment, legate de ce se va întâmpla în săptămânile şi zilele următoare, pentru că pare că am ajuns să alegem între sănătate şi educaţie, or lucrul acesta nu este de acceptat, lucrul acesta nu poate să se întâmple. Aşa cum există o responsabilitate neonorată a ministerului în ceea ce priveşte strategia şi modalitatea de abordare a acestei crize şi exista această aşteptare, (...) părinţii au perfectă dreptate să fie neliniştiţi, cerem Guvernului să vină cu răspunsuri foarte clare în zilele şi orele următoare, nu peste o lună, nu peste trei luni, în ceea ce înseamnă strategia asumată de deschidere şi de continuare a anului şcolar, pentru că nu putem renunţa la educaţie, cum nu putem renunţa nici la sănătate", a spus Barna, la Conferinţa "Tinerii României: între stigmă şi neşansă", organizată de USR Tineret şi Generaţia PLUS.

 

* UPDATE ORA 15.46 Brăila: Şeful ISJ recomandă ca la clasele primare activităţile să se desfăşoare, pe cât posibil, în spaţii deschise

 

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, Viorel Botea, a declarat că, în şedinţele cu directorii unităţilor de învăţământ din judeţ, a recomandat ca în învăţământul primar unele activităţi educative să se desfăşoare în spaţii deschise, în măsura în care este posibil.

"Am recomandat ca la clasele primare, în măsura în care este posibil, activităţile educative să se desfăşoare în spaţii deschise, având în vedere că încă este destul cald în această perioadă. În acest fel se evită cât mai mult posibil contactul fizic între elevi şi, de asemenea, ne dorim ca elevii să se afle cât mai puţin timp în spaţii închise. Vom folosi acest mod de lucru în perioada în care este posibil să se desfăşoare activităţi în spaţii deschise", a declarat Viorel Botea.

În municipiul Brăila, cu excepţia Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu", unde Consiliul de Administraţie a luat decizia de a începe cursurile exclusiv online, pe scenariul "roşu", toate celelalte unităţi de învăţământ au început anul şcolar pe scenariul "galben".

În judeţ, Şcoala gimnazială Viziru şi Liceul Teoretic "George Vâlsan" din Făurei au început cursurile pe scenariul "roşu", iar unităţile şcolare din Dudeşti, Drogu, Mircea Vodă, Roşiori, Salcia Tudor, Surdila Găiseanca, Tudor Vladimirescu, Tufeşti, Valea Cânepii, Lanurile şi Baldovineşti, liceele din oraşul Ianca, Liceul "Nicolae Titulescu" din Însurăţei, Liceul "Matei Basarab" din Măxineni şi grădiniţele din Băndoiu şi Ţăcău au început şcoala pe scenariul "galben".

Celelalte unităţi şcolare din judeţul Brăila vor funcţiona pe scenariul "verde", ceea ce presupune că toţi elevii vor fi prezenţi la cursuri.

 

* UPDATE ORA 15.36 Olt: În comuna Vădăstriţa, şcoala începe în scenariul 3, după infectarea unui cadru didactic cu SARS-CoV-2

 

Preşcolarii, şcolarii şi dascălii din localitatea Vădăstriţa, judeţul Olt, vor desfăşura cursurile online, conform scenariului al treilea, după ce un cadru didactic a fost infectat cu SARS-CoV-2 şi alte 20 trebuie să rămână în izolare, fiind declaraţi contacţi direcţi ai persoanei confirmate, a informat, luni, Instituţia Prefectului Olt, într-un comunicat remis AGERPRES.


Desfăşurarea cursurilor după scenariul al treilea (roşu) la unitatea de învăţământ din comuna Vădăstriţa a fost aprobată, luni, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

"Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a adoptat Hotărârea nr. 31/14.09.2020 cu privire la intrarea în scenariul 3 de funcţionare a Şcolii Gimnaziale Vădăstriţa din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt, care presupune participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online. Măsura se aplică pe o perioadă de 7 zile", se arată în comunicat.

Potrivit Instituţiei Prefectului Olt, un cadru didactic al Şcolii Vădăstriţa a fost confirmat, pe 13 septembrie, iar anterior, pe 7 septembrie, acesta participase, alături de colegi, la şedinţa Consiliului Profesoral.

Şcoala din Vădăstriţa are trei structuri, două grădiniţe cu program normal şi o şcoală cu clasele I-VIII.

În judeţul Olt, cursurile au început luni după scenariul verde în majoritatea unităţilor de învăţământ, după cel galben în 48 de unităţi de învăţământ şi după scenariul roşu în Vădăstriţa.

 

* UPDATE ORA 15.02 IPS Percă, la începerea şcolii: Un an deosebit, care a cauzat suferinţe; persistă multe dificultăţi

 

Arhiepiscopul Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Conferinţa Episcopilor din România, i-a îndemnat, luni, pe elevi să înceapă noul an şcolar "în numele Crucii lui Cristos", punând această cruce să "străjuiască" în viaţa de fiecare zi, subliniind că este un an deosebit, care a cauzat suferinţe, şi că persistă multe dificultăţi în ceea ce priveşte începerea şcolilor.

 

* UPDATE ORA 14.21 Primarul din Miercurea Ciuc: Să umplem şcolile şi să le facem locaşuri adevărate de coeziune comunitară 

 

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că părinţii şi elevi au venit cu bucurie în prima zi de şcoală la cursuri, lansând îndemnul tuturor de a "umple şcolile şi de a le face lăcaşuri de coeziune comunitară".

"A fost, probabil, cel mai aşteptat început de an şcolar din ultimul deceniu, dacă nu din ultimele trei decenii. Lumea a venit cu bucurie, atât părinţii, cât şi copii, în jurul unităţilor de învăţământ şi faptul că toată lumea a căutat să facă o mică serbare, un mic eveniment, este un răspuns corect şi firesc la încercarea de a interzice această bucurie de a începe anul şcolar, din partea autorităţilor, mai ales centrale. Sentimentele noastre, coeziunea comunitară, a copiilor din clasă, a copiilor din şcoală şi a copiilor din comunitate nu poate fi înfrântă cu cazuri şi mesaje. Şi acesta este cel mai frumos răspuns pe care l-am primit, eu, noi, cei care am stăruit şi săptămâna trecută ca şcoala să înceapă cât mai aproape de normal, în pofida a ceea ce se întâmplă în jurul nostru", a declarat primarul din Miercurea Ciuc.

Ráduly a precizat că nicio şcoală din oraş nu a început anul şcolar în scenariul verde, întrucât oraşul se încadrează în cel galben, dar şi-a exprimat speranţa că acest lucru se va schimba cât de curând.

Primarul le-a transmis elevilor şi părinţilor mesajul de a nu se lăsa transformaţi în "jaloane", obiecte pe care le-a văzut folosite pentru a marca locul unde să stea copiii, la un eveniment de deschidere a anului şcolar, la o unitate de învăţământ din oraş.

"Să nu ne lăsăm să fim jaloane. Copii au fost puşi acolo, la un metru jumătate, lângă un jalon, care indica locul în care trebuia să stea. Dar, chiar dacă stăm acum aşa, să nu lăsăm să ne facă jaloane, pentru că noua rânduire mondială cam asta doreşte cu cetăţeanul: să fie cetăţeanul-jalon, care uşor să poată să fie pus colo-colo. Să fim suficient de cerebrali să învăţăm, să fim educaţi suficient să dăm răspunsuri bune, exact cum, astăzi, dascălii au dat răspunsuri bune la interdicţia de a se face an şcolar şi au reuşit, într-adevăr, o serbare comunitară în care s-a simţit bucuria. Şi, cu cât oamenii erau mai departe, se simţea apropierea sufletească. Acesta să fie un bun exemplu pentru viitor, pentru că degeaba facem noi şcoli, le reabilităm, le echipăm, esenţa şcolii e dată de comunitatea dinăuntru, cea de elevi şi cea de dascăli. Acesta e mesajul meu: să umplem şcolile şi să le facem locaşuri adevărate de coeziune comunitară", a conchis primarul din Miercurea Ciuc.

Potrivit Instituţiei Prefectului, un număr de 62 de unităţi şcolare din 11 localităţi ale încep cursurile potrivit scenariului galben, iar 376 au optat pentru scenariul verde, în judeţ nefiind înregistrată nicio şcoală care să aleagă varianta de predare exclusive online.

 

* UPDATE ORA 14.19 ''N-ai tabletă, nu ai parte!'' - flash mob al reprezentanţilor Consiliului Naţional al Elevilor şi Declic în faţa Ministerului Educaţiei

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Mai mulţi reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor şi Declic participă, luni, la un flash mob în faţa Ministerului Educaţiei, susţinând că sute de mii de elevi nu au tablete, deşi autorităţile au promis în ultimele luni că le cumpără la timp pentru începerea noului an şcolar.

Ei au baloane sub formă de porcuşori şi pancarte cu mesaje: "N-ai tabletă, nu ai parte!", "Porcii zboară. Şcoala începe. Elevii tot nu au tablete!", "Dreptul la educaţie nu e o pomană!".

 

* UPDATE ORA 13.34 Primarul Sibiului, către elevi: Nu sunt condiţii ideale, nu va fi un an şcolar obişnuit; e nevoie de sprijinul şi înţelegerea voastră

 

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat, luni, că nu există "condiţii ideale" pentru începerea anului şcolar, motiv pentru care a făcut apel la sprijinul şi înţelegerea elevilor din oraş, pe care îi asigură însă că vor continua investiţiile în şcoli, atât în extinderea celor aglomerate, cât şi în dotarea necesară desfăşurării cursurilor online.
 


"Dragi elevi, pandemia de coronavirus ne-a schimbat complet rutina şi obişnuinţele, iar noul an şcolar, care tocmai începe, nu face excepţie. Nu sunt condiţiile ideale, dar situaţia impune măsuri speciale. Noi am depus toate eforturile pentru ca voi să învăţaţi cât mai în siguranţă la şcoală, iar celor care vor învăţa online, am încercat să le oferim condiţiile pentru a-şi putea desfăşura orele. Nu ne vom opri însă şi vom continua proiectele începute pentru extinderea mai multor şcoli aglomerate, iar în egală măsură vom aloca fonduri pentru a cumpăra cele necesare protecţiei voastre şi pentru orele online. Siguranţa voastră este prioritară pentru noi. Nu va fi un an şcolar obişnuit şi de aceea avem nevoie şi de sprijinul şi înţelegerea voastră", a spus primarul Astrid Fodor, pe pagina de Facebook a Primăriei Sibiu.

Primarul Sibiului le-a transmis încurajări părinţilor şi profesorilor din municipiu, ca să poată face faţă acestui an.

"Dragi părinţi, anul şcolar începe cu emoţii mari pentru siguranţa copiilor. Ştiu că pentru unii dintre dumneavoastră va fi greu să gestionaţi programul şcolar decalat şi neobişnuit al celor mici şi veţi fi nevoiţi să luaţi măsuri speciale. Este un an greu pentru toţi, dar sunt sigură că veţi găsi cele mai bune soluţii, conştienţi fiind că educaţia copiilor trebuie să se reia. Dragi profesori, ştiu că, pe lângă eforturile didactice, anul acesta veţi avea o mare grijă în plus: protecţia elevilor şi a dumneavoastră proprie, fiind expuşi şi vulnerabili în condiţiile date. Va doresc să aveţi puterea ca, împreună cu conducerea şcolilor, să le organizaţi pe toate şi ştiu că putem conta cu toţii pe priceperea dumneavoastră şi pe creativitatea cu care veţi reuşi să faceţi cursurile plăcute şi productive, în ciuda situaţiei", a adăugat primarul Astrid Fodor.

 

* UPDATE ORA  13.33 Şeful SMAp: Protejarea sănătăţii elevilor şi a profesorilor şi adaptarea unităţilor de învăţământ militar - prioritare 

 

Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a transmis, luni, un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar în instituţiile de învăţământ militar, în care îşi exprimă convingerea că şi în actualul context epidemiologic se pot asigura condiţiile necesare fiecărui elev pentru a continua pe drumul formării intelectuale.
 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"În primul rând, vă transmit un călduros bun venit celor care aţi păşit pentru prima dată pe treptele unităţilor de învăţământ liceal şi postliceal militar şi un bine aţi revenit elevilor mai mari din aceste prestigioase instituţii de instruire. Cu toţii v-aţi câştigat dreptul de a vă pregăti în unele dintre cele mai bune şcoli din ţară, profitaţi de anvergura educativă a instituţiei în care aţi intrat. Totodată, salut revenirea cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar, instructorilor militari şi comandanţilor la nobila lor menire a educării celor mai tineri membri ai Armatei României. Pentru toţi este foarte important să fim împreună şi să depăşim actualele provocări sanitare", spune Petrescu, într-un mesaj video.

El subliniază că măsurile pentru limitarea efectelor pandemiei nu trebuie să afecteze calitatea actului educaţional în instituţiile militare.

"Pentru organismul militar mai mult ca oricând educaţia reprezintă o prioritate. Avem nevoie de un învăţământ integrat, suplu şi eficient în concordanţă cu nevoile unei armate moderne. Dorim dezvoltarea armonioasă a tinerilor noştri astfel încât prin ei să oferim Armatei României resursa cea mai valoroasă: militari bine instruiţi, creativi, adaptaţi şi motivaţi. În acelaşi timp, trebuie să protejăm starea de sănătate a elevilor şi profesorilor noştri. Aceasta şi adaptarea unităţilor de învăţământ pentru asigurarea unui proces educaţional de calitate, chiar în condiţii de pandemie, sunt priorităţile noastre. Respectând măsurile igienico-sanitare, asigurând prezenta personalului medico-sanitar, testând atunci când este cazul, fiind pregătiţi să intervenim rapid la semnalarea unor cazuri de infectare, protejând permanent cadrele didactice şi personalul care prezintă comorbidităţi, adaptând continuu actul educaţional online sau în sala de clasă, îmbunătăţind logistica învăţământului sunt convins că putem să asigurăm condiţiile necesare fiecărui elev militar pentru a continua pe drumul formării intelectuale", arată şeful SMAp.

El precizează că SMAp rămâne deschis propunerilor venite din partea cadrelor didactice şi a instructorilor militari şi va direcţiona resursele aflate la dispoziţie pentru modernizarea unităţilor de învăţământ militar.

"Apreciez dăruirea şi eforturile corpului didactic şi instructorilor militari depuse pentru reluarea noului an de învăţământ. Mulţumesc categoriilor de forţe şi personalului medical din sistemul sanitar care au sprijinit acest efort. Vom continua să facem tot ce depinde de noi pentru a vă proteja sănătatea şi pentru a vă asigura condiţiile desfăşurării activităţilor. Trebuie să ne adaptăm cu toţii, iar dumneavoastră sunteţi sunteţi vectorii modernizării învăţământului militar. Vă confruntaţi zi de zi cu problemele de la clasă şi prin urmare ştiţi cel mai bine ce soluţii se impun. Statul Major al Apărării va rămâne deschis la sugestiile pe care le faceţi şi vom direcţiona cu prioritate resursele pe care le avem la dispoziţie pentru a fructifica orice oportunitate în modernizare. La începerea noului an şcolar vă doresc tuturor putere de muncă, mult succes în atingerea obiectivelor pe care vi le propuneţi, tenacitate în lupta cu inamicul nevăzut generat de noul coronavirus şi multă sănătate. Aveţi grijă de dumneavoastră şi aveţi grijă de elevi!", conchide Daniel Petrescu. 

 

* UPDATE ORA 13.28 VIDEO Premierul Orban: În cea mai mare parte a şcolilor sunt lucruri bune care s-au întâmplat

 

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat luni că în cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ începerea anului şcolar s-a desfăşurat în bune condiţii şi a cerut ministrului Educaţiei, Monica Anisie, ca inspectoratele să monitorizeze situaţia şi să intervină în cazurile în care există disfuncţionalităţi.

 

 

* UPDATE ORA 12.16 PS Varlaam Ploieşteanul: Şcoala - o cruce frumoasă, care ne formează ca oameni 

 

Şcoala este o cruce frumoasă, care ne formează ca oameni, a declarat luni episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, care le-a urat succes în noul an şcolar elevilor şi dascălilor lor.

"Dumnezeu ne cere împlinirea voii Lui în viaţa noastră. (...) Astăzi începe şcoala. Nu este uşor să înveţi, să studiezi, să te trezeşti dimineaţa să mergi la şcoală, să înveţi lecţiile. Dar este o cruce frumoasă, care ne formează ca oameni", a spus episcopul, în predica la slujba din Ziua Înălţării Sfintei Cruci, desfăşurată în Dealul Patriarhiei.

 

* UPDATE ORA 11.54 Şeful IŞJ Bistriţa-Năsăud, despre noul an şcolar: Vom reuşi prin solidaritate, responsabilitate şi implicare

 

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bistriţa-Năsăud, Mihai Mureşan, consideră că noul an şcolar, deşi plin de provocări, poate deveni o reuşită prin solidaritate, responsabilitate şi implicare.
 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Anul şcolar care începe luni va fi unul plin de provocări. Scopul nostru este să ne asigurăm că procesul educaţional continuă în siguranţă pentru copiii, elevii şi cadrele didactice de la toate nivelurile. (...) În acest an şcolar, vom avea de respectat cu toţii mai multe reguli, dar vom reuşi prin solidaritate, responsabilitate şi implicare. Sunt sigur că nimic nu va putea să şteargă bucuria revederii şi zâmbetele din spatele măştilor", a transmis Mureşan prin intermediul paginii de socializare a Inspectoratului Şcolar.

Inspectorul şcolar general le-a mulţumit părinţilor pentru suportul pe care îl acordă propriilor copii, cadrelor didactice şi şcolii.

"Dragi părinţi, suntem conştienţi că eforturile pe care le faceţi pentru a vă susţine copiii sunt mari şi, uneori, obositoare. De aceea, apreciem suportul pe care îl acordaţi cadrelor didactice şi şcolii în general, pentru ca învăţarea să-şi atingă obiectivele şi în condiţiile sanitare impuse de pandemia de COVID-19", a spus Mureşan.

Mihai Mureşan a avut un mesaj şi către cadrele didactice.

"Stimaţi colegi, ştim că organizarea în bune condiţii a acestui început de an atipic a mobilizat mai multe resurse ca de obicei. Ştim, de asemenea, că puneţi pe primul loc starea de bine a elevilor şi acest lucru ne face să fim încrezători că rezultatele vor fi pe măsura eforturilor depuse", a comunicat şeful IŞJ Bistriţa-Năsăud.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, 77 de unităţi şcolare cu personalitate juridică au început cursurile în scenariul verde, iar restul de 29, în scenariul galben.

 

* UPDATE ORA 10.54 Ciolacu: Un început de an şcolar dificil; totul putea fi mai simplu dacă măsurile se aplicau din timp

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că începutul de an şcolar este "deosebit de dificil", iar lucrurile puteau arăta "altfel" dacă măsurile necesare erau aplicate "din timp", dacă exista comunicare şi se implicau toţi factorii responsabili.
 


"Acest an şcolar începe cu multe incertitudini. Nimeni nu ştie exact cum se vor desfăşura cursurile. Mulţi probabil sunt îngrijoraţi de numărul mare al restricţiilor impuse. Copiilor le va fi greu să nu îşi îmbrăţişeze colegii în prima zi de şcoală sau să nu împartă cu colegul de bancă pachetul cu bunătăţi pus de bunica în ghiozdan, de dimineaţă. Iar cel mai greu le va fi celor mici care păşesc pentru prima dată pragul şcolii. Da, pentru toţi, elevi, părinţi şi profesori deopotrivă, este un început de an şcolar deosebit de dificil. Cu siguranţă că lucrurile puteau arăta altfel. Totul putea fi mult mai simplu dacă măsurile erau aplicate din timp, dacă exista comunicare şi implicarea tuturor factorilor responsabili", a transmis Ciolacu, printr-un mesaj video postat pe Facebook.

El a adăugat că este sigur că, în ciuda tuturor provocărilor, în ciuda tuturor lipsurilor, "în ciuda haosului provocat de un Guvern prea puţin preocupat de sistemul educaţional", se va trece cu bine "peste toate încercările".

"(...) Astăzi este un nou început. Un altfel de început. Pe un drum al responsabilităţii şi al curajului! Pe un drum la sfârşitul căruia fiecare va fi mai puternic şi mai înţelept! Sunt sigur că fiecare dintre voi înţelege importanţa respectării regulilor pentru protejarea sănătăţii, doar este vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi şi de sănătatea celor dragi nouă. Dar, sunt la fel de sigur că, împreună, elevi, părinţi, profesori şi autorităţi publice locale, vom reuşi să parcurgem, fără incidente majore, tot acest drum", a completat liderul PSD.

 

* UPDATE ORA 10.29 Turcan: Revenim la şcoală mult mai pregătiţi şi mai hotărâţi să reuşim în eforturile de a ne educa copiii

 

Vicepremierul Raluca Turcan a transmis, luni, un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar în care îşi exprimă încrederea în capacitatea de adaptare a copiilor în momentele dificile.
 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


"Revenim la şcoală! Revenim cu bucurie şi cu dorinţa revederii după mai bine de 6 luni. Revenim altfel. Mult mai puternici, mai pregătiţi şi mai hotărâţi să reuşim în eforturile noastre de a ne educa copiii şi de a le oferi condiţii cât mai sigure pentru a învăţa şi a creşte. Copiii noştri îşi doresc să revină în clase, iar eu am încredere în ei, în capacitatea lor de adaptare şi de ascultare, de colaborare şi de susţinere reciprocă în momentele dificile. Experienţele din ultimele luni ne-au arătat că avem copii deopotrivă inteligenţi şi digitali, empatici şi competitivi, implicaţi şi colaborativi. Avem copii 'smart', cum îmi place mie să-i numesc", a scris Turcan, luni, pe Facebook.

Ea le urează elevilor să "strălucească în noul an şcolar în învăţare, creativitate, inovare şi curaj".

"Să le fim alături, dragi părinţi, şi în acest an şcolar, să avem încredere în capacitatea lor de adaptare şi integrare, să privim cu speranţă şi optimism către şcoală şi către profesorii ei, să-i susţinem şi să-i încurajăm, să lucrăm împreună pentru ca locul în care învaţă copiii noştri să fie mai frumos, mai atractiv, mai sigur. Vă doresc să rămâneţi sănătoşi şi curajoşi!", a adăugat Raluca Turcan. 

 

* UPDATE ORA 10.29 USR: În sistemul de educaţie domneşte haosul; este cazul ca responsabilii să îşi asume vina

 

Uniunea Salvaţi România consideră că în sistemul de educaţie "domneşte haosul" şi că este cazul ca "responsabilii pentru această situaţie să îşi asume vina şi, dacă există onoare, să îşi prezinte demisia".

 


"Scenariul după care funcţionează şcolile se schimbă de la o zi la alta, iar triajul epidemiologic este, în continuare, mai mult un deziderat, în condiţiile în care nu există în unităţile de învăţământ suficiente cadre medicale. Despre măşti, ce să mai vorbim, în condiţiile în care nici manualele nu au fost asigurate pentru toţi elevii. La şase luni de la declanşarea pandemiei şi în ciuda promisiunilor repetate constant peste vară cum că şcolile vor fi bine pregătite pentru noul an şcolar şi pentru predarea online, în sistemul de educaţie domneşte haosul. Este cazul ca responsabilii pentru această situaţie să îşi asume vina şi, dacă există onoare, să îşi prezinte demisia", precizează USR, luni, pe Facebook.

Uniunea menţionează că pentru 2,8 milioane de preşcolari şi elevi astăzi este începutul unui nou an şcolar, dar că pentru ei, pentru părinţii şi bunicii lor, dar şi pentru cadrele didactice este un început de an şcolar cu mai puţină bucurie şi cu foarte multă incertitudine, cu nenumărate temeri şi lipsuri.

"Avem încă peste 800 de şcoli cu toaleta în curte şi fără apă curentă. Cele peste 250.000 de tablete de care se tot vorbeşte de luni bune sunt, în continuare, doar un vis frumos. Oricum, nu este rezolvată nici problema conectării tuturor şcolilor la internet", menţionează sursa citată.

USR reaminteşte că, la începutul lunii septembrie, a identificat şi a atras atenţia asupra a şase urgenţe pentru educaţia din România, iar în urmă cu o săptămână a lansat portalul unic de informare şi comunicare către părinţi şi elevi. 

 

* UPDATE ORA 10.26 Tăriceanu, la început de an şcolar: Greul cade pe cadrele didactice; va trebui ca împreună să trecem prin această criză

 

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că, în anul şcolar care începe luni, "greul" cade pe cadrele didactice, care, pe lângă menirea de dascăli, trebuie "să se transforme" în supraveghetori, experţi în sănătate publică sau cadre medicale.

 


"Nicicând şcoala nu a mai început în condiţii atât de grele. Nicicând nu am avut atât de multe semne de întrebare cu privire la ce ar fi mai bine să facem. Nicicând nu ne-am temut atât de tare pentru sănătatea copiilor noştri. Este târziu acum să ne întrebăm ce a făcut Guvernul Orban pentru ca şcolile să se deschidă în siguranţă, pentru că toţi ştim ce au făcut. Este momentul să găsim soluţii împreună pentru că acum am rămas doar noi: elevi, părinţi şi profesori", a scris Tăriceanu pe Facebook.

El spune că părinţii îşi vor face datoria şi le vor asigura copiilor măşti, le vor spune "că purtarea lor nu este o joacă", o să îi supravegheze acasă pentru a vedea dacă prezintă simptome şi vor sta cu ei dacă se vor îmbolnăvi.

"Dar greul cade pe cadrele didactice care, pe lângă menirea de dascăli, trebuie să se transforme în supraveghetori, experţi în sănătate publică sau cadre medicale. Nicicând nu a mai apăsat o asemenea răspundere pe umerii lor şi ştiu că ei o resimt din plin. Vor fi bâlbâieli şi poate şi greşeli, pentru că nimeni nu le-a spus ce să facă, dar trebuie să le tratăm cu calm, să găsim soluţii ca să le îndreptăm şi mai ales să avem încredere unii în alţii. Acuzele nu vor rezolva nimic pentru că, în condiţiile în care am fost abandonaţi, elevi, părinţi şi profesori, de către guvern, nu ne avem decât unul pe altul. Şi va trebui ca împreună să trecem prin această criză. Umăr la umăr", susţine Tăriceanu.

 

* UPDATE ORA 10.22 Cazanciuc - mesaj pentru elevi la început de an şcolar: Învăţătura vă defineşte ca oameni şi nu poate să vă fie luată niciodată

 

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, le transmite copiilor, la început de an şcolar, să nu uite că învăţătura îi va defini pe viitor ca oameni şi nu poate să le fie luată niciodată.

 


"Sună clopoţelul şi începe şcoala. Va fi mai greu anul acesta pentru că este un an special, cu multe constrângeri. Pentru unii este primul an în care vă desprindeţi de părinţi şi începeţi o nouă aventură, iar alţii sunteţi în ultimul an înaintea maturizării depline, cu emoţii mari pentru examene. Vouă tuturor vă doresc să aveţi parte de un an bun, să învăţaţi să îi ascultaţi pe profesori şi pe părinţi. Să nu uitaţi că învăţătura vă defineşte pe viitor ca oameni şi nu poate să vă fie luată niciodată. Mult succes!", a scris Cazanciuc, luni, pe Facebook.

Aproximativ 2.800.000 de elevi şi preşcolari încep, luni, cursurile noului an de învăţământ, în condiţii speciale, având în vedere pandemia de COVID-19, unii dintre ei urmând a învăţa online, alţii în sistem hibrid sau cu prezenţă în clasă. 

 

* UPDATE ORA 10.04 Şeful IŞJ Sibiu la începerea şcolii: Nu vom fi singuri, alături de noi va fi El, Hristos 

 

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu, profesorul Alexandru Dumbravă, îi îndeamnă pe părinţi şi elevi să păşească cu curaj către şcoli, cu încredere în puterea lui Dumnezeu şi îi asigură că nu sunt singuri, cadrele didactice făcând totul ca orele să se desfăşoare în siguranţă.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"La peste 1.700 de ani de la momentul în care semnul crucii i-a apărut împăratului Constantin ca semn al victoriei, ne pregătim şi noi să răzbim asupra îndoielilor care ne frământă, asupra senzaţiei de neputinţă pe care, în ultimul an, am exersat-o parcă mai mult decât oricând. Ne adunăm curajul, credinţa, iubirea de semeni, nădejdea că, asemeni altor momente de cumpănă, şi acest moment va fi depăşit cu bine. Nu vom fi singuri ci, alături de noi, va fi El, Hristos, cel care, pe cruce, a biruit moartea. Nu suntem singuri ci, în numele educaţiei, ne dăm mâna elevi, părinţi, dascăli, autorităţi, oameni care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noştri", a transmis inspectorul şcolar general pe site-ul IŞJ Sibiu.

 

* UPDATE ORA 09.43  Anisie: Trebuie să ne perfecţionăm; începând cu acest an şcolar lucrurile vor arăta cu totul altfel

 

Educaţia trebuie să continue în orice situaţie, a declarat, luni, ministrul Monica Anisie, care a adăugat că începând cu acest an şcolar "lucrurile" vor arăta cu totul altfel.
 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


"Trebuie să recunoaştem că, în atâţia ani de zile, deşi am avut suspendate cursurile şi câte trei săptămâni, vă amintiţi, din cauza viscolului, gripei şi aşa mai departe, educaţia nu continua şi copiii rămâneau acasă izolaţi, fără să-şi continue învăţarea. Acum am arătat că se poate - prin suspendarea cursurilor am continuat învăţarea în sistem online. Sigur trebuie să ne perfecţionăm, dar eu spun că, începând cu acest şcolar, lucrurile vor arăta cu totul altfel decât au fost în perioada suspendării cursurilor în starea de urgenţă. Să privim cu încredere, cu speranţă şi să-i lăsăm pe copii să se bucure de această primă zi de şcoală. (...) Eu cred că acum, în prima zi de şcoală, este important să dăm un mesaj de încredere pentru toţi copiii", a declarat Anisie.

 

* UPDATE ORA 09.19  Şeful Inspectoratului Şcolar Botoşani: Noi nu intrăm în linia întâi pe 14 septembrie, am fost mereu în linia întâi

 

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Gabriel Hârtie, a declarat, luni, că educatorii, învăţătorii şi profesorii nu intră pe 14 septembrie în "linia întâi", ci s-au aflat mereu în prima linie. El a transmis, cu prilejul deschiderii noului an şcolar, un mesaj de încurajare şi solidaritate către elevi, părinţi şi cadre didactice, arătând că "sufletul şi mintea nu vor purta niciodată mască".

"Astăzi, se va spune că şcoala nu mai este la fel. Se va vorbi despre generaţii sacrificate, despre teamă şi despre pierderea calităţii actului didactic. Va fi, cu certitudine, un an şcolar atipic, greu de înţeles, dificil pentru toţi. Dar nu trebuie să ne pierdem încrederea, şcoala şi-a schimbat doar veşmintele, spiritul i-a rămas nealterat. (...) Şcoala înseamnă comunicare, colaborare, empatie, evoluţie. Fiindcă, indiferent de vremuri, cu reguli mai mult sau mai puţin uşor de înţeles sau de respectat,  întotdeauna şcoala am fost noi: copiii, părinţii, bunicii şi cadrele didactice. Am simţit împreună, am râs şi am oftat împreună, am muncit şi am făcut sacrificii împreună pentru a oferi acestei ţări cel mai bun viitor posibil. Noi nu intrăm în linia întâi pe 14 septembrie. Noi am fost mereu în linia întâi. Succes în noul an şcolar tuturor şi nu uitaţi că sufletul şi mintea nu vor purta niciodată mască!", a afirmat Hârtie.

 

* UPDATE ORA 10.01 Orban: Copiii şi adolescenţii încep un an şcolar atipic, un adevărat test pentru întreaga societate

 

Educaţia este o condiţie ''de bază'' pentru o societate civilizată şi elevii se întorc în clase pentru a-şi continua pregătirea cu o lecţie în plus - grija faţă de propria sănătate şi faţă de cei din jur, a transmis, luni, premierul Ludovic Orban, în mesajul cu ocazia începerii noului an şcolar.
 

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


"Copiii şi adolescenţii României încep astăzi un an şcolar atipic, un adevărat test pentru întreaga societate, având în vedere priorităţile de protecţie sanitară ale momentului, în contextul pandemiei COVID-19. Educaţia este condiţie de bază pentru o societate civilizată şi, după aproape şase luni în care au fost nevoiţi să se adapteze învăţământului la distanţă, elevii se întorc în clase pentru a-şi continua pregătirea cu o lecţie în plus pe care trebuie să o înveţe: grija faţă de propria sănătate şi faţă de cei din jur", a evidenţiat prim-ministrul.

 

* UPDATE ORA 08.39 Anisie - mesaj pentru elevi la începerea şcolii: În voi este forţa de a depăşi orice obstacol 

 

Ministrul Monica Anisie le transmite elevilor, la început de an şcolar, că trebuie să conştientizeze atât importanţa educaţiei, cât şi a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

 

 

* UPDATE ORA 08.17  VIDEO Iohannis - mesaj pentru elevi la începerea şcolii: Fiecare veţi avea ocazia să fiţi un supererou 

 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar, în care subliniază importanţa respectării măsurilor speciale impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

 

 

* ORA 06.00 Aproximativ 2.800.000 de elevi şi preşcolari încep cursurile anului şcolar 2020-2021 în condiţii de pandemie

 

Aproximativ 2.800.000 de elevi şi preşcolari încep, luni, cursurile noului an şcolar în condiţii speciale, având în vedere pandemia cu noul coronavirus, unii dintre ei urmând a învăţa online, alţii în sistem hibrid sau cu prezenţă în clasă.

Potrivit ministrului Educaţiei, Monica Anisie, 12.423 de unităţi de învăţământ vor funcţiona în scenariul verde, 4.915 unităţi în scenariul galben şi 263 de unităţi în scenariul roşu.

Anul şcolar 2020-2021 se structurează pe două semestre, care însumează 34 de săptămâni.

Semestrul I este cuprins între 14 septembrie 2020 şi 29 ianuarie 2021, iar semestrul al II-lea între 8 februarie şi 18 iunie 2021.

Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa intrasemestrială pentru învăţământ preşcolar şi primar între 26 octombrie - 1 noiembrie 2020, vacanţa de iarnă între 23 decembrie 2020 - 10 ianuarie 2021, vacanţa intersemestrială între 30 ianuarie - 7 februarie 2021.

Vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 2 - 11 aprilie (Paştele Catolic) şi între 30 aprilie - 9 mai (Paştele Ortodox).

Vacanţa de vară începe pe 18 iunie 2021.

Prin excepţie de la prevederile anterior menţionate, pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021.

Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

* Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ au stabilit unul dintre cele 3 scenarii a fost rata incidenţei cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Scenariul 1 (0 - 1 cazuri) prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, scenariul 2 (1 - 3 cazuri) - participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Scenariul 3 (3 - 50 de cazuri) prevede participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

* MEC a elaborat ghiduri metodologice pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ.

Potrivit MEC, accesul părinţilor/aparţinătorilor în spaţiul interior al grădiniţei nu va fi permis, iar copiii vor fi preluaţi de la poarta unităţii de învăţământ de către o persoană desemnată de director şi, în acelaşi mod, la final, vor fi conduşi spre ieşire, prevede Ghidul pentru preşcolari postat pe platforma educatiecontinua.edu.ro.

Copiii care fac parte dintr-un grup în risc (boli cronice, precum obezitate severă şi diabet, dizabilităţi, boli rare, imunodeficienţe) vor reveni în unitatea de învăţământ cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor. Pentru cazul în care aceştia nu pot reveni, reprezentanţii unităţilor de învăţământ vor identifica soluţii de a organiza continuarea procesului educaţional la distanţă.

Ghidul metodologic recomandă folosirea mai multor uşi de acces, dacă există, iar în cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanţării fizice a persoanelor care intră în instituţia de învăţământ.

De asemenea, se poate intra eşalonat la intervale orare stabilite în funcţie de zone sau de clădiri (aripi, etaj etc.).

Pentru grădiniţe, este menţionată realizarea unor trasee bine delimitate şi semnalizate în incinta unităţii de învăţământ (chiar şi în sala de grupă) şi în spaţiul aferent din curte.

Totodată, în sălile de grupă vor trebui să fie maximum 20 de copii cu 2 adulţi.

"Conducerea unităţii de învăţământ se va asigura că există o listă de persoane de rezervă pentru înlocuirea personalului în situaţiile speciale de îmbolnăvire sau de suspiciune de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 (pensionari, suplinitori, studenţi ai facultăţilor de pedagogie etc.)", se arată în ghid.

La grădiniţele cu program normal (5 ore/zi), copiii vin cu pacheţelul de mâncare de acasă şi acesta este servit, de regulă, la ora 10,00.

"Personalul sau copiii cu temperatură crescută (depistată la domiciliu) sau cu probleme respiratorii nu vor intra în unitatea de învăţământ, vor rămâne la domiciliu. (...) Copiii sau membrii personalului care prezintă manifestări suspecte de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 vor fi izolaţi până la plecarea din unitatea de învăţământ, conform recomandărilor în vigoare", prevede ghidul.

Redeschiderea cursurilor şcolare pentru clasa/unitatea de învăţământ unde au fost suspendate temporar din cauza noului coronavirus va fi decisă de către Direcţia de Sănătate Publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, cu avizul prealabil al Centrelor Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, prevede Ghidul pentru învăţământul primar elaborat de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

"La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire de COVID-19 într-o clasă din unitatea de învăţământ - se suspendă cursurile şcolare ale clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care într-o sală de clasă îşi desfăşoară cursurile şcolare 2 clase (dimineaţa, respectiv după-amiaza), se vor suspenda cursurile doar pentru clasa în care a fost confirmat cazul COVID-19. La apariţia a trei cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ pe o perioada de 14 zile, de la data la care a debutat ultimul caz", mai prevede ghidul metodologic.

Totodată, acolo unde procesul instructiv-educativ se desfăşoară în schimburi, este necesară o pauză de 1-2 ore între schimburi, pentru realizarea curăţeniei, dezinfecţiei şi aerisirii spaţiilor.

Pauzele dintre ore la şcolile în care cursurile se vor desfăşura după primele două scenarii vor fi de 5 minute numai pentru schimbarea claselor de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute, prevede Ghidul pentru învăţământul gimnazial şi liceal publicat pe site-ul educatiacontinua.edu.ro.

Astfel, în intervalul de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier (zona deservită de o toaletă), va avea o pauză de 10-15 minute.

"Pauzele dintre ore vor fi de cinci minute, numai pentru schimbarea claselor, de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute. În acest interval de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier (zona deservită de o toaletă) va avea o pauză de 10-15 minute. Pauzele vor fi organizate astfel încât să nu se intersecteze elevii de la clase diferite şi folosirea toaletelor să fie făcută în condiţii de distanţare. Pentru elevii care nu merg la toaletă, în aceste pauze individualizate pentru fiecare clasă, cadrul didactic va organiza activităţi recreative în clasă sau, dacă este posibil, fără intersectarea cu alte clase, în aer liber, activităţi care să includă mişcare", se arată în ghid.

Totodată, personalul didactic şi nedidactic va supraveghea circulaţia elevilor şi a cadrelor didactice pentru respectarea distanţării fizice şi a tuturor măsurilor, astfel încât să nu existe apropiere între elevi din clase diferite, respectiv cadre didactice şi elevi în afara sălilor de clasă.

Toate cadrele didactice vor folosi agende, unde vor înregistra notele şi absenţele elevilor, iar transferul acestor înregistrări în cataloagele claselor se face după un program stabilit la nivelul unităţii de învăţământ, pentru reducerea riscurilor asociate unei aglomerări de cadre didactice în cancelarii şi a atingerii cataloagelor de către diferite cadre didactice pe parcursul aceleiaşi zile.

"Pe cât posibil, se va folosi comunicarea la distanţă pentru informarea profesorilor diriginţi şi a părinţilor sau, unde este posibil, catalogul electronic", se menţionează în ghid. AGERPRES/(AS - autori: Roberto Stan, Florentina Peia, Alina Novăceanu, Cristian Lupaşcu, Isabela Paulescu, Livia Popescu, Irinela Vişan, Dana Piciu, Tina Dumitrescu, Daniel Popescu, Marius Septimiu Avram, Cristina Matei, Gina Ştefan, Ecaterina Ignat, Antonia Niţă, Camelia Bigan, Dana Lepădatu, editori: Florin Marin, Claudia Stănescu, Andreea Rotaru, George Onea, Georgiana Tănăsescu, Diana Dumitru, Marius Frăţilă, Diana Dumitru, editori online: Gabriela Badea, Anda Badea)

 

* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei. 

Afisari: 25

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 10-03-2025 20:35

Mureș: UMFST va fi gazda Olimpiadei Naționale de Biologie 2025

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a anunțat, luni, că în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Ministerul Educației și Cercetării va organiza Olimpiada Națională de Biologie 2025, în perioada 5-10 aprilie. 'Olimpiada Națională de Biologie 2025 se va desf

Educatie - Stiinta 10-03-2025 14:53

Argeș: 60 de echipe vor participa la Campionatul Național de Robotică de la Pitești, în perioada 14-16 martie

Ediția din acest an a Campionatului Național de Robotică se va desfășura la Pitești, în perioada 14-16 martie. Campionatul Național al sezonului cu numărul nouă al competiției FIRST Tech Challenge România este organizat de Asociația Nație Prin Educație, în colaborare cu Municipiul Pitești și Rotary Club Pitești.

Educatie - Stiinta 07-03-2025 14:26

Ministrul Educației: Planurile-cadru pentru liceu - adoptate în mai-iunie

Planurile-cadru pentru liceu vor fi adoptate în perioada mai-iunie, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care a menționat că în luna martie va fi disponibil un chestionar online pentru comentarii ghidate suplimentare. Potrivit ministrului, în luna martie vor fi actualizate comisia și procedura de validar

Educatie - Stiinta 07-03-2025 14:11

Bihor: Proiect pentru facilitarea inserției pe piața muncii dedicat studenților de la două facultăți orădene

Un număr de 251 de studenți de la două facultăți din Oradea - Științe Economice, respectiv Drept și Administrație Publică - vor beneficia, timp de doi ani, de un proiect european pentru a-și dezvolta competențele profesionale și antreprenoriale, urmărindu-se facilitarea inserției socio-profesionale a viitorilor absolvenți.

Educatie - Stiinta 07-03-2025 13:01

Bihor: Ziua Națională a Meseriilor va fi marcată, prin diverse acțiuni, în toate școlile din județ

Ziua Națională a Meseriilor va fi marcată în toate unitățile de învățământ bihorean atât în data de 11 martie, cât și în timpul săptămânii viitoare, mai cu seamă că, anual, se observă un interes crescând pentru învățământul tehnic, profesional și dual, a anunțat inspectorul școlar general Alin Ștefănuț

Educatie - Stiinta 07-03-2025 10:42

Rectorul Politehnicii București a primit Ordinul Palmelor Academice, în grad de Ofițer

Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a primit Ordinul Palmelor Academice, în grad de Ofițer, din partea Guvernului Republicii Franceze. 'Sunt onorat să primesc Ordinul Palmelor Academice, în grad de Ofițer, din partea Guvernului Republicii Franceze, o recunoaștere a co

Educatie - Stiinta 07-03-2025 09:32

Buzău: Două echipe de robotică cu rezultate la nivel internațional au proiecte pentru mediul rural și orfelinate

Echipele de robotică ale Colegiului Național 'B.P.Hasdeu' Buzău, Homosapiens și Heart of Robots, s-au făcut remarcate în ultima perioadă în cadrul unor competiții internaționale, totodată oferind șansa copiilor din medii defavorizate să afle despre tehnologia viitorului și a roboticii. În cadrul Colegiului Național 'B.P.Hasdeu'

Educatie - Stiinta 07-03-2025 08:15

Buzău: 100 de ani de la Bacalaureatul introdus de dr. C. Angelescu - printre probe, dreptul constituțional

Se împlinesc 100 de ani din momentul în care Constantin Angelescu, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, o personalitate care și-a pus amprenta asupra dezvoltării județului Buzău, membru marcant al unor instituții naționale și internaționale, a introdus examenul de Bacalaureat, printre probe numărându-se, în afară de Limba română

Educatie - Stiinta 06-03-2025 17:28

David: Planurile-cadru trebuie gândite pentru a le lega de formula viitorului bacalaureat

Noile planuri-cadru de la nivelul învățământului liceal trebuie gândite pentru a se potrivi cu formula viitorului bacalaureat, a declarat joi ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Ministrul a participat joi la dezbaterea publică dedicată proiectelor de planuri-cadru pentru învățământ liceal, organizată

Educatie - Stiinta 06-03-2025 11:56

Cluj: UBB organizează a IV-a ediție a Games of Science pentru studenți, masteranzi și tineri cercetători

Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) invită studenții, masteranzii, doctoranzii și tinerii cercetători din Cluj-Napoca și din zonele învecinate să participe la cea de-a patra ediție a Games of Science. 'Ediția din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, 13-14 martie, urmând ca în prima zi să fie realizat un training de op

Educatie - Stiinta 05-03-2025 17:09

Ministerul Educației a aprobat calendarul înscrierii la grădiniță/creșă

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat Calendarul de înscriere la grădiniță/creșă și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar viitor. Potrivit calendarului, în perioada 19-23 mai sunt reînscriși, pentru anul școlar următor, copiii care frecventează unitatea de învățământ &ici

Educatie - Stiinta 05-03-2025 17:00

Ministrul David: Proiectele de planuri-cadru pentru învățământul liceal au în vedere educația personalizată

Proiectele de planuri-cadru pentru învățământul liceal au în vedere educația personalizată, la care se poate ajunge prin flexibilitate și descentralizare, a declarat, miercuri, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. ''Eu vreau ca în mai să avem propuneri de planuri-cadru care să țină mai mulți ani și c

Educatie - Stiinta 05-03-2025 15:50

Cluj: UBB lansează un spațiu de sprijin pentru absolvenții programelor de mentorat

Universitatea ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca lansează Empowering Students UBB Hub - un spațiu de sprijin pentru absolvenții programelor de mentorat. ''Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează Empowering Students UBB Hub, o inițiativă menită să sprijine studenții care au finalizat programele de m

Educatie - Stiinta 05-03-2025 15:09

La Iași va funcționa primul Centru de Inovare Cuantică IBM din țară

Primul Centru de Inovare Cuantică IBM din România, FreeYa Mind, va funcționa la Iași și va forma profesioniști capabili să valorifice potențialul tehnologiei cuantice în multe domenii, de la simulări complexe în cercetarea medicală la criptografie și algoritmi avansați de inteligență artificială. Acest campus unic în Ro

Educatie - Stiinta 05-03-2025 13:44

Neamț: Colegiul Național de Informatică, dotat cu tehnologie de ultimă generație printr-o donație a Guvernului Japoniei

Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț a fost dotat cu 26 de calculatoare all-in-one, tablă interactivă și tehnologie de ultimă generație în cadrul unui proiect derulat de Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Guvernului Japoniei. Laboratorul de informatică a fost inaugurat, miercuri, în prezența auto