MApN: Elevii din şcolile şi colegiile militare au fost testaţi pentru SARS-CoV-2; sunt pozitivi 20
Elevii din şcolile şi colegiile militare au revenit la cursuri în etape săptămâna trecută şi au fost testaţi anterior la infecţia cu noul coronavirus, arată Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care precizează că, în urma respectivelor teste, 20 de elevi din unităţile de profil au fost pozitivi cu SARS-CoV-2.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, testarea tuturor tinerilor a fost făcută având în vedere faptul că elevii provin din medii epidemiologice diferite şi ţinând cont de caracterul specific al încazarmării şi al activităţilor de instruire militară. De asemenea, echipe de epidemiologi din cadrul Direcţiei medicale au verificat implementarea măsurilor dispuse la nivelul tuturor instituţiilor militare de învăţământ în scopul diminuării riscului de îmbolnăvire a elevilor şi membrilor corpului didactic şi auxiliar.
MApN arată că până luni, conform rezultatelor testărilor centralizate pe fiecare unitate şcolară, situaţia epidemiologică se prezintă astfel:
* Colegiul Naţional Militar "Alexandru Ioan Cuza" din Constanţa - doi elevi infectaţi, ambii internaţi în spital;
* Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia - patru elevi infectaţi, asimptomatici, izolaţi la domiciliu;
* Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza - cinci elevi infectaţi, asimptomatici, patru dintre ei aflaţi în izolare în spaţii special destinate în cadrul colegiului şi unul aflat în izolare la domiciliu;
* Colegiul Naţional Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova - şase elevi infectaţi, asimptomatici, internaţi în spital, urmând a fi transferaţi pentru izolare în spaţii special destinate în cadrul colegiului;
* Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia" de la Boboc - un elev infectat, internat în spital;
* Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale "Amiral Ion Murgescu" din Constanţa - un elev infectat, internat în spital;
* Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri "Basarab I" din Piteşti - un elev infectat, internat în spital.
Toate cazurile au fost depistate şi confirmate înainte de începerea cursurilor, iar în urma anchetelor epidemiologice, contacţii direcţi ai elevilor confirmaţi ca pozitivi au fost carantinaţi în spaţii special destinate acestui scop în instituţiile militare de învăţământ. Elevii confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, precum şi cei aflaţi în carantină au acces la cursuri în format online.
Toate unităţile de învăţământ liceal şi postliceal din cadrul Ministerului Apărării Naţionale au început luni cursurile, în condiţii de respectare a tuturor măsurilor de siguranţă sanitară impuse pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2.
În anul de învăţământ 2020-2021 s-au prezentat la cursuri 2.232 de elevi în cadrul celor cinci colegii militare naţionale de la Alba Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc, Constanţa şi Craiova, dintre care peste 600 sunt elevi de clasa a IX-a, şi peste 1.200 de elevi în şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri, dintre care 770 sunt înscrişi în anul I.
De asemenea, MApN precizează că în toate instituţiile militare de învăţământ au fost luate măsuri speciale în scopul diminuării riscului de îmbolnăvire a elevilor şi membrilor corpului didactic şi auxiliar. Au fost elaborate scenarii care se vor aplica în funcţie de situaţia epidemiologică generală, de particularităţile regionale şi de infrastructura şi resursele umane ale fiecărei instituţii.
Având în vedere profilul militar şi filiera vocaţională a structurilor de învăţământ ale MApN, forma de bază pentru desfăşurarea cursurilor va fi sistemul de predare faţă în faţă, însă au fost pregătite şi instalate echipamentele şi platformele educaţionale pentru învăţământul online, care va fi adoptat în funcţie de situaţia specifică din fiecare unitate de învăţământ, mai arată reprezentanţii ministerului. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' va fi vernisată vineri, în deschiderea Galei Excelenței în Educație
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural Județean Vaslui.
Universitățile de stat, invitate să găzduiască olimpiade școlare; 17 și-au dat deja acordul de principiu
Ministrul Sorin Costreie a anunțat că universitățile de stat au fost invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare iar până în prezent și-au exprimat acordul de principiu 17 instituții de învățământ superior. 'Ieri am transmis universităților de stat din toată țara invitația de a găzdui, în a
World Vision a lansat un ghid cu activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței
Fundația World Vision România a lansat, joi, ghidul 'Școala în care ne simțim bine', care include activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței, acestea fiind anterior testate în școli, grădinițe și licee de 43 de organizații neguvernamentale, în cadrul programului SAVE - School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', pe primul loc între universitățile românești în CWTS Leiden Ranking
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București (UMFCD) ocupă primul loc între universitățile din România în clasamentul internațional CWTS Leiden Ranking 2026, atât în ierarhia generală, cât și în domeniul Biomedical and Health Sciences, unde își menține statutul de lider național.
Brăila: Campionii mondiali de robotică de la VeloCity, în practică la primăria municipiului reședință
Membrii echipei de robotică VeloCity de la Colegiul Național 'Gheorghe Munteanu Murgoci' din Brăila, care a câștigat în mai 2026 Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din SUA, desfășoară un stagiu de practică la Primăria Brăila, unde au ocazia să cunoască activitatea mai multor departamente și să se implice în organizarea Târgului d
Bistrița-Năsăud: Viitori dascăli, pregătiți de Fundația Inocenți să prevină și să combată bullyingul și cyberbullyingul
Aproximativ 100 de elevi de la clasele de pedagogic ale Colegiului Național 'George Coșbuc' din Năsăud au fost pregătiți, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Inocenți, să recunoască la timp, să prevină și să combată fenomenele de bullying și cyberbullying, atunci când vor ajunge să profeseze. Proiectul 'Empowerin
Bihor: Peste 1.000 de studenți, atrași de voluntariat la Zilele Carierei de la Universitatea din Oradea
Peste 1.000 de studenți au participat, miercuri, la Târgul de Voluntariat, prima zi a evenimentului 'Zilele Carierei', organizat în perioada 4 - 6 noiembrie de Universitatea din Oradea. Potrivit unui comunicat al Universității Oradea, târgul de voluntariat a reunit 20 de organizații neguvernamentale și două workshop-u
Sibiu: Fostă campioană mondială la arte marțiale predă religia și îi antrenează pe copiii din comuna Ațel
Christiana Budică, fostă campioană mondială la arte marțiale, s-a stabilit în comuna Ațel, unde predă religia și îi antrenează pe copii alături de soțul său, Octavian, povestea sportivei fiind prezentată miercuri seara, de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, într-o postare pe Facebook. Despre fosta sportivă, pre
Costreie - întâlnire cu sindicatele: Vom susține cauza unui profesor bine plătit, ca să fie bine motivat
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a avut în această săptămână o primă întâlnire cu sindicatele din domeniu, unul dintre subiectele abordate fiind salarizarea cadrelor didactice. ''Să ascultăm. Cu gândul acesta am început, ieri, prima întâlnire cu liderii federațiilor sindicale din învățămân
Iași: Fiul fostului ministru Tudorel Toader și-a pierdut funcția de lector la Universitatea '' Al. I. Cuza''
Ionuț-Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției și fost rector Tudorel Toader, și-a pierdut funcția didactică de lector universitar la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de instituția de învățământ superior. Potrivit sursei citate, Ionuț- Alexandru T
POLIJOBS 2026: Peste 100 de companii, la târgul de cariere de la Politehnica București
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a IX-a ediție a târgului de cariere POLIJOBS, la care sunt așteptate peste 100 de companii din mai mult de 20 de domenii de activitate. Evenimentul va reuni studenți, absolvenți și reprezentanți ai angajatori
Timiș/Forumul româno-chinez/Călin Ur (ELI-NP Măgurele): Centrul nostru este construit astăzi, pentru generația următoare
Cercetătorul Călin Ur, directorul proiectului 'Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)', cunoscut drept 'laserul de la Măgurele', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că Centrul de la Măgurele este funcțional astăzi, dar este construit pentru generația următoare, iar în acest sens este nevoie de mai mulți tineri inteligenți și p
BIBLIOTECA AZI/Bihor: Managerul Bibliotecii Județene propune comasarea fondurilor de carte ale primăriilor comunale cu cele școlare
Managerul Bibliotecii Județene 'Gheorghe Șincai' din Oradea, Ancuța Șchiop, propune reunirea fondurilor de carte din bibliotecile primăriilor și cele școlare, printr-o inițiativă legislativă care să permită organizarea unei singure biblioteci în fiecare comunitate. Recomandarea vine după ce instituția condusă de ea a devenit una dintre cele mai m
Bihor: Peste 400 de specialiști, la conferința EU GREEN de asistență socială organizată la Universitatea Oradea
Peste 400 de cercetători, cadre universitare, specialiști în asistență socială, reprezentanți ai unor instituțiilor publice și organizații neguvernamentale din țară și străinătate sunt așteptați la Oradea, în perioada 5-6 noiembrie, la cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Current Challenges in Social Work and Opportunities for Development'
Argeș: Centrul Universitar Pitești găzduiește Congresul Internațional al SIAR - CAR2026, în perioada 5-7 noiembrie
Centrul Universitar Pitești din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București va găzdui, în perioada 5-7 noiembrie 2026, Congresul Internațional al SIAR - CAR2026. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Centrul Universitar Pitești, este vorba de ediția cu numărul 12 a Congresului CAR, reprezentâ











