Preşedintele Academiei: Educaţie faţă în faţă, cu elevii şi dascălii la şcoală; să muncim pentru aplicarea scenariului 'verde'

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, consideră că autorităţile şi publicul trebuie să aplice varianta cea mai bună de începere a anului şcolar, "adică să se facă educaţie faţă în faţă, cu elevii şi dascălii în acelaşi loc, la şcoală", şi spune că "suntem condamnaţi să muncim din greu pentru aplicarea scenariului 'verde', adică pentru intrarea în firescul vieţii".
"Autorităţile şi publicul trebuie să facă, evident, în aşa fel încât să se aplice varianta cea mai bună, adică să se facă educaţie faţă în faţă, cu elevii şi dascălii în acelaşi loc, la şcoală. Cei care spun că educaţia online, la distanţă, este la fel de bună ca educaţia directă, aureolată de căldură umană, nu ştiu ce spun, nu au predat niciodată, vor să ne amăgească ori să ne arunce în haos", afirmă Pop într-o declaraţie acordată AGERPRES.
Preşedintele Academiei spune că "pentru a ajunge la formula optimă este nevoie de un oarecare efort, nu foarte mare, de o anumită stăruinţă" şi mai este nevoie "să nu se facă greşeli din nicio parte", dar se declară sceptic că "putem face şcoală aşa cum se face şcoala, adică în chip natural".
"Or, premisele în acest sens nu sunt prea încurajatoare. Mai întâi, pentru că unele autorităţi au creat, până nu demult, un cadru normativ fluid şi contradictoriu, introducând sancţiuni şi obligaţii considerate de alte autorităţi - deopotrivă ale statului român - ilegale. În al doilea rând, oamenii au înţeles din această bâlbâială a autorităţilor că se pot juca cu boala, că pot părăsi spitalele şi carantina, făcând exact ceea ce le trece prin cap. Din pricina acestor nepotriviri, lucrurile au luat-o razna în lunile iulie şi august, ajungând la acest maxim (deocamdată!) de îmbolnăviri, de internări la terapie intensivă, de decese. Dacă vom merge tot aşa, sunt slabe speranţe să putem face şcoală aşa cum se face şcoala, adică în chip natural", arată Ioan-Aurel Pop.
El susţine că "scenariul al doilea este o soluţie de avarie, nedorită şi ea, fiindcă instruirea şi educaţia vor avea rezultate foarte slabe", iar "al treilea scenariu va fi catastrofal, iar şcoala astfel făcută nu va avea niciun folos", fiind "condamnaţi să muncim din greu pentru aplicarea scenariului 'verde', adică pentru intrarea în firescul vieţii".
"În acest scop, guvernanţii trebuie să acţioneze impecabil, ca ceasul, fără avansări şi reculuri, fără măsuri invalidate, fără exagerări. Iar românii, adică guvernaţii, au obligaţia să respecte măsurile elementare anunţate şi verificate, de la păstrarea distanţei fizice până la purtarea măştii, fără teribilisme de adolescent, fără fente şmechereşti, fără sfidări de copil şi fără gesturi de inconştient. Aşa cum cei care ne conduc nu ne pot lua drepturile şi libertăţile democratice, trecute în Constituţie şi în alte legi, nici noi, oamenii de rând, nu putem decide asupra sănătăţii individuale, când este vorba despre boli transmisibile, şi nici asupra educaţiei, când este vorba despre ansamblul poporului român", adaugă academicianul.
Pentru Pop, "menţinerea sănătăţii fizice şi spirituale a cetăţenilor nu este facultativă, nu depinde de individ şi nu se discută la masa tratativelor".
"Se poate ca democraţia să fi obosit după cei circa 2.500 de ani de existenţă, dar nu avem o soluţie mai bună de trai în colectivitate. Blamând democraţia şi nepunând ceva mai bun în loc, riscăm să ajungem la degenerarea democraţiei în anarhie, cum avertiza Polybius cu mai bine de două milenii în urmă", consideră preşedintele Academiei.
Profesorul Pop subliniază că "nu este uşor să se creeze în acele condiţii bune pentru ca sănătatea şi educaţia să intre pe un făgaş normal, dar nu este nici imposibil".
"Premisele necesare pentru împlinirea lor sunt - cred - cel puţin două: competenţă maximă din partea autorităţilor şi încredere maximă din partea poporului român în aceste autorităţi. Restul va veni de la sine. Iar după trecerea nenorocirii - toate nenorocirile din istorie au trecut până acum! -, nu avem decât să ne pregătim pentru ceea ce, pentru noi sau copiii şi nepoţii noştri, ar putea să mai vină, să-i instruim în spirit digital pe toţi românii, să punem la punct şcoala online etc. Dar să nu uităm nicio clipă că nu a sosit încă vremea roboţilor/humanoizilor şi nici a anarhiei", a mai spus Ioan-Aurel Pop.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că noul an de învăţământ preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Cluj: UBB lansează busola pentru alegerile prezidențiale
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca lansează busola RefreshVote.ro pentru alegerile prezidențiale din luna mai. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează, pentru al doilea an consecutiv, busola digitală pentru alegerile prezidențiale. RefreshVote.ro este o platformă digitală gratuită, cunoscută și ca '
Politehnica București organizează în perioada 9 - 11 mai ediția a III-a a SpaceFEST
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Aerospațială, în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA), va organiza, în perioada 9 - 11 mai, cea de-a treia ediție a SpaceFEST 2025, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat explorării spațiului. Cam
Rectorul UPB: Memorandumul semnat cu instituții din Coreea de Sud - un pas înainte în inovații în industria de apărare
Memorandumul de înțelegere semnat miercuri de către Hanwha Aerospace România- o filială a Hanwha Aerospace - cu Universitatea Națională Pusan (PNU) și Universitatea Politehnica de Știință și Tehnologie București (UPB) este 'un pas înainte' în ceea ce privește inovațiile în industria de apărare, a afirmat rectorul UPB, Mihnea Cost
Cluj: Omul de afaceri Dorel Goia a înființat un afterschool gratuit pentru elevii din cartierul Mănăștur
Omul de afaceri clujean Dorel Goia a înființat, prin intermediul fundației sale 'Ioan și Maria', un centru afterschool în Cluj-Napoca, unde elevii de la școlile din cartierul Mănăștur, în special cei cu dificultăți materiale, vor putea, ajutați de profesori, să-și consolideze informațiile primite la cursuri și să desfășoare diverse alte acti
Reprezentanții Universității din București au transmis un apel pentru o Românie democratică și euroatlantică
Universitatea din București a transmis miercuri un Apel pentru o Românie democratică și euroatlantică, în contextul în care, susțin reprezentanții instituției de învățământ superior, libertatea obținută 'cu sânge' în 1989 și 1990 este amenințată de 'vectorii regimurilor antidemocratice, autoritariste și dictatoria
Cursurile se pot desfășura online în unitățile de învățământ care vor fi centre de examen la Bacalaureat
Cursurile se pot desfășura în format online asincron în unitățile de învățământ desemnate centre de examen sau din care provin resursele umane implicate în desfășurarea examenului de Bacalaureat, la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, în zilele în care sunt programate probe
CONAF/Peste 100 de elevi din Buzău și Iași, participanți în semifinale ale Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Peste 100 de elevi și-a expus viziunea asupra lumii de mâine în cadrul semifinalelor Maratonului pentru Educație Antreprenorială care au avut loc la Buzău și Iași. Potrivit unor comunicate transmise AGERPRES de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Maratonul pentru Educație Antreprenorială face parte din pro
Cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST în perioada 16 - 18 mai, în Campusul Politehnicii București
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Transporturi, va organiza, în perioada 16 - 18 mai, cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST, un eveniment care va aduna pasionați ai industriei auto, inovatori și profesioniști în domeniu. 'Poli AutoFEST 2025 va aduce în prim-plan nu d
Elevii intră în vacanță joi, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra de joi, după finalizarea cursurilor, în vacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, urmând să se întoarcă la școală pe 28 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, după terminarea cursurilor. Pentru clasa a VIII-a,
Tulcea: O adolescentă de 14 ani, prima sportivă calificată de cinci ori în finalele unui Campionat național de înot
O elevă de clasa a VI-a de la Școala generală 'Alexandru Ciucurencu', Cristiana Melnic, este prima înotătoare din județul Tulcea care s-a calificat în cinci finale ale unui campionat național organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRPNM), ea avându-l ca model pe David Popovici de la care încă nu a reușit să
Covasna: Polițiștii se alătură programului de transport școlar Pedibus
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Covasna a încheiat un protocol de colaborare cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, prin care va susține programul Pedibus, lansat de către autoritățile locale în urmă cu aproape patru ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la școală. În baza acestei co
Cluj/ Daniel David: Dacă vrei performanță, trebuie să întărești resursa umană și infrastructura
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David. a participat, luni, la inaugurarea noului sediu al Facultății de Drept a Universității ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca. El a amintit, în discursul său, că proiectul noului sediu al Facultății de Drept a început în timpul mandatului său de
Constanța: Universitatea Ovidius organizează o nouă ediție a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor, dedicat tinerilor talentați
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Arte, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor', dedicat tinerilor talentați, ce se va desfășura pe 24 mai. Reprezentanții Universității Ovidius au informat, luni, că prima ediție a Galei, organizată în 2024, s-a remarcat prin impactul său soc
REPORTAJ Harghita: Centrul Fabton din Miercurea-Ciuc - locul unde zeci de copii deprind tainele lego-roboticii
Centrul Fabton din Miercurea este locul unde zeci de copiii deprind tainele lego-roboticii, iar opt dintre ei se pregătesc intens, în această perioadă, pentru a participa la o prestigioasă competiție de profil în Australia, în cadrul First Lego League. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest domeniu, centrul Fabton par
Ministerul Educației și Cercetării: Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională
Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat în Monitorul Oficial. Ordinul privind aprobarea unor programe școlare pentru discipline opționale din oferta națională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, prevede inclu