REPORTAJ Harghita: Elevi de la şcolile româneşti din Miercurea Ciuc au oferit mărţişoare colegilor de la şcolile maghiare
Mai mulţi elevi de la şcolile româneşti din Miercurea Ciuc au oferit, joi, mărţişoare colegilor de la şcolile maghiare, în semn de prietenie, în cadrul unui proiect derulat la iniţiativa Asociaţiei Comunitare Româneşti din municipiu.
Dis de dimineaţă, elevii din clasa a II-a de la Colegiul Naţional 'Octavian Goga', îmbrăcaţi în port popular românesc, au făcut ultimele pregătiri înainte de a merge la Colegiul Naţional "Márton Áron" din Miercurea Ciuc, acolo unde erau aşteptaţi de colegii lor din clasele a XI-a şi a XII-a.
''Am pregătit mărţişoare pentru copiii de la secţia maghiară, pentru că aşa este tradiţia', spune Alexandra, iar colegul său, Bogdan, adaugă că va merge la colegii lui de la şcolile maghiare, pentru a le ura 'O primăvară frumoasă!'.
Copiii din ciclul primar au început să pregătească mărţişoarele în urmă cu trei săptămâni, ajutaţi de doamnele învăţătoare, pentru a oferi un simbol al belşugului, al prieteniei şi pentru a le aduce zâmbetul pe buze elevilor din şcolile maghiare.
Sursa foto: (c) Gina ŞTEFAN/AGERPRES
"Am început să lucrăm la aceste mărţişoare în urmă cu trei săptămâni, am lucrat cu mare drag şi bucurie toţi cei din ciclul primar, profesori şi elevi, pentru că este întotdeauna o bucurie să oferi un mărţişor şi este o bucurie să ne păstrăm obiceiul nostru de a oferi mărţişorul, care simbolizează noroc şi belşug. (...) Oferim mărţişoare colegilor noştri profesori şi elevilor de la şcolile cu predare în limba maghiară din oraş, ca simbol al prieteniei noastre, pentru că trăim împreună în această comunitate şi mărţişorul, cu siguranţă, aşa cum am văzut şi anul trecut, le va aduce un zâmbet pe buze şi fericire în suflet", a declarat învăţătoarea Violeta Craioveanu.
La rândul său, directoarea Colegiului Naţional 'Octavian Goga', Magdalena Dumbravă, a punctat faptul că este vorba de "un simbol al tradiţiilor româneşti şi un pas spre o mai bună şi mai frumoasă comunicare, făcut cu mare drag către colegii noştri profesori maghiari şi elevii acestora".
Ajunşi la Colegiul Naţional 'Márton Áron' din Miercurea Ciuc, copiii au fost întâmpinaţi de directorul unităţii şcolare, Varga Laszlo, care i-a condus în mai multe clase de a XI-a şi a XII-a, acolo unde au fost primiţi cu bucurie de elevi şi profesori, deopotrivă.
''Ce mici sunt şi ce frumos sunt îmbrăcaţi!'', exclamau elevii, cei mai mulţi recunoscând că este pentru prima dată când primesc un mărţişor, tradiţie care nu este prezentă în cultura maghiară.
Sursa foto: (c) Gina ŞTEFAN/AGERPRES
''A fost o surpriză foarte plăcută, îmi place tradiţia şi cred că este o mică atenţie foarte frumoasă'', a spus Reka, o elevă din clasa a XI-a, în vreme ce Botond, din clasa a XII-a a afirmat că este pentru prima dată când se întâlneşte cu această tradiţie şi că îi va dărui mărţişorul mamei sale.
Şi profesorii s-au arătat impresionaţi de gestul de prietenie şi apropiere venit din partea micilor elevi de la Colegiul Naţional 'Octavian Goga'.
"Mă bucură foarte mult şi mai ales că au venit într-o şcoală cu predare în limba maghiară. Mă impresionează acest gest şi aşa putem să arătăm că noi nu suntem duşmani, că elevii cei mici aduc daruri pentru cei mari şi invers. Şi noi ne-am pregătit, ca să le mulţumim elevilor că au venit la noi", a spus profesoara Szatmáry Annamária.
Micii vestitori ai primăverii şi ai prieteniei au primit dulciuri din partea colegilor lor mai mari, iar la final, directorul Colegiului Naţional 'Márton Áron' din Miercurea Ciuc, Varga Laszlo, i-a invitat la o degustare din care nu a lipsit colacul secuiesc şi le-a mulţumit pentru gestul lor.
Sursa foto: (c) Gina ŞTEFAN/AGERPRES
"Sunt încântat şi toţi elevii care au primit mărţişoare de la aceşti vestitori ai primăverii au fost la fel de încântaţi ca şi mine. E prima dată când se întâmplă aşa ceva, apreciem foarte mult această iniţiativă şi acest gest, suntem impresionaţi. Aceşti copii nu ne-au dat numai mărţişoare, ne-au dat şi speranţa unei primăveri cât mai frumoase şi a unei înţelegeri şi colaborări între cele două comunităţi la fel de frumoase", a spus Varga Laszlo.
Acesta a recunoscut că este familiarizat cu tradiţia oferirii de mărţişoare, întrucât a copilărit la Oradea, unde avea vecini români, de la care a învăţat acest obicei.
"Este un obicei minunat, cu un mesaj foarte adânc şi foarte frumos", a conchis Varga Laszlo.
Micii elevi au poposit apoi la Palatul Administrativ din Miercurea Ciuc, unde au oferit mărţişoare angajaţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita dar şi celor de la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean, Borboly Csaba.
Sursa foto: (c) Gina ŞTEFAN/AGERPRES
Chiar dacă acesta nu se afla în oraş, cei mici au fost primiţi în biroul său, unde au făcut fotografii şi i-au lăsat pe masă câteva mărţişoare.
De asemenea, elevii au mers şi la prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, care le-a vorbit despre semnificaţia mărţişorului, le-a oferit dulciuri şi i-a invitat să îşi imagineze că, pentru câteva minute, se află în funcţia pe care el o ocupă şi stau pe scaunul său.
Prefectul a apreciat acţiunea derulată de Asociaţia Comunitară Românească şi de şcolile româneşti din oraş, de a promova tradiţia mărţişorului şi de a face un gest de prietenie şi apropiere către elevii şi profesorii din şcolile maghiare.
"Mă bucur foarte mult şi salut acest proiect extraordinar, de a da câte un mărţişor aproapelui tău, indiferent dacă discutăm de români sau maghiari, de maghiari sau români, pentru că e un gest făcut din inimă, un gest care trebuie pus în dreptul inimii, pentru că mărţişorul se pune în dreptul în inimii şi cred că nu este nimic mai frumos decât să dăruieşti şi să primeşti, în acelaşi timp, printr-un gest primăvăratec, prinr-un gest de apropiere, într-o primăvară frumoasă", a declarat prefectul Jean-Adrian Andrei.
Sursa foto: (c) Gina ŞTEFAN/AGERPRES
Şi elevii de la Şcoala Generală 'Liviu Rebreanu' din Miercurea Ciuc vor merge în vizită la colegii lor din şcolile maghiare, pentru a le oferi un mic simbol al primăverii.
Proiectul intitulat 'Primăvara harghiteană a prieteniei' se derulează pentru al doilea an consecutiv, la iniţiativa Asociaţiei Comunitare Româneşti din Miercurea Ciuc (ACROM), în această perioadă fiind confecţionate şi dăruite aproximativ o mie de mărţişoare.
"ACROM împreună cu cele două şcoli cu predare exclusivă în limba română din Miercurea Ciuc au organizat pentru a doua oară de 1 Martie un eveniment numit 'Primăvara harghiteană a prieteniei'. Ideea centrală este că odată cu primăvara ar trebui să renască şi ideea de prietenie şi de comunicare şi dialog interetnic, iar comunitatea să devină mai puternică prin aceste gesturi mărunte, care ar trebui repetate cu orice fel de prilej, în aşa fel încât starea de sprit între români şi maghiari să fie cât mai relaxată şi cât mai prietenească", a punctat Angela Bîrsan, reprezentant al Asociaţiei Comunitare Româneşti din Miercurea Ciuc. AGERPRES / (A-AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sindicaliști din educație: Unitățile de învățământ au nevoie de măsuri urgente pentru protecția angajaților și a copiilor
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' au cerut, marți, măsuri urgente pentru creșterea siguranței elevilor și a angajaților din unitățile de învățământ, în contextul incidentelor violente din școli, cel mai recent fiind atacul cu cuțitul comis de un elev la o școală din
Ministerul Educației a publicat forma finală a calendarului Evaluării Naționale
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, marți, forma finală a calendarului de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și a calendarului simulării acestui examen. Astfel, pe 22 iunie 2027 se va susține proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Națio
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Ministrul interimar al Educației cere întărirea protecției profesorilor și măsuri sporite de siguranță în școli
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a condamnat agresiunea produsă luni dimineață într-o școală din municipiul Bistrița, în urma căreia o profesoară și un elev au fost răniți, și a solicitat parlamentarilor să susțină modificarea cadrului legal pentru creșterea siguranței în mediul școlar. Un elev de
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest











