REPORTAJ Covasna: Protest al părinților, elevilor și dascălilor de la singurul liceu de limbă română din Sfântu Gheorghe
'Nu vă pasă!', 'Vă bateți joc de noi', 'Ne-ați mințit și ne-ați umilit', 'Rușine să vă fie!' - au fost câteva dintre scandările de vineri, în fața Primăriei Sfântu Gheorghe, ale aproape 150 de elevi, părinți și cadre didactice de la Colegiul Național 'Mihai Viteazul' din municipiu, care au ieșit să protesteze pentru că nu s-au încheiat, nici după cinci ani, lucrările de reabilitare a clădirilor din incinta instituției.

În cei aproape cinci ani, majoritatea elevilor au fost nevoiți să învețe în ale unități școlare din municipiu, acolo unde s-au găsit spații libere, iar dascălii să facă naveta de la o școală la alta.

'Primăria nu se ocupă de noi și am venit aici ca să transmitem un mesaj: că vrem dreptate pentru școala noastră și vrem să învățăm în condiții ideale, cum se învață în celelalte licee din oraș. Eu nu am fost în timpul gimnaziului și nici în timpul liceului într-un laborator de chimie, de fizică, pentru că clădirile sunt în renovare (...) Elevii din toată școala sunt răspândiți prin tot orașul și chiar e trist ce se întâmplă cu noi și vrem să fim ascultați', a declarat Nicolas, unul dintre elevii liceului.
'Situația este deja cruntă, ca să spun așa. Pe mine, ca profesor, mă afectează faptul că suntem foarte înghesuiți, nici măcar nu avem loc ca să ne punem lucrurile într-un dulap (...), dar și faptul că facem naveta între școli, în pauze. Este foarte greu, ninge, plouă, noi trebuie să ajungem de colo-colo, pentru că avem clase în cinci școli (...) Copiii nu mai au apartenență la Colegiul Național 'Mihai Viteazul', patru clase într-o școală, patru într-o altă școală, ceea ce este grav. Și noi, profesorii, nu mai apucăm să ne vedem, să vorbim, nu ne întâlnim decât la început și la sfârșitul anului școlar (...) Este strigător la cer și faptul că internatul nu funcționează, s-a pus în reabilitare acum cinci ani, dar și el este în litigiu, iar copiii de la internat stau în toate internatele din oraș, la mila celor care le dețin. Deci, nu se mai poate așa', a declarat, pentru AGERPRES, profesoara Liliana Grosar.
Lucrările de reabilitare a internatului și a sălii de festivități din incinta colegiului, finanțate din fonduri europene, au demarat în anul 2020, cu un termen de finalizare de 6 luni, care însă nu a fost respectat. În urmă cu aproape doi ani, Primăria a reziliat contractul cu firma clujeană pe motiv că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile prevăzute în contract, dar constructorul a refuzat să părăsească șantierul, iar nimeni nu știe când se vor termina lucrările, pentru că disputa dintre cele două părți a ajuns în instanță.
Între timp, municipalitatea a anunțat că nici corpul A al clădirii principale nu va fi finalizat până la începerea noului an școlar, deoarece au fost identificate o serie de probleme tehnice care impun reevaluări și lucrări suplimentare, iar lucrările la corpul B și bibliotecă, ce fac obiectul unui alt contract deja semnat, nu vor fi demarate înainte de finalizarea intervențiilor la corpul A.

'Am organizat acest protest ca să obținem promisiuni concrete, cu termene concrete, pe care vrem să și le asume domnul primar (...) Copiii noștri sunt împrăștiați în tot orașul și vă spunem sincer că nu avem nicio speranță, pentru că nimic din ce s-a întâmplat până acum, nici un termen nu a fost respectat. Nici unul, dar absolut niciunul. Am venit aici să obținem o promisiune fermă', a declarat Cosmin Andraș, unul dintre părinți.
'Și la alte școli au fost probleme, dar peste tot s-au găsit soluții, însă la 'Mihai Viteazul' de ani ani de zile nu se găsesc', a spus un alt protestatar.
'Este dureros ce se întâmplă! Și nouă ni se pare absurd să trebuiască să venim aici, în fața Primăriei, ca să tragem un semnal de alarmă și să arătăm autorităților că nu mai putem continua așa. De cinci ani de zile ne chinuim, efectiv, copiii noștri învață în condiții improprii și nu știm cât va mai dura, nu avem un orizont de timp să putem să ne raportăm, să știm că până în ziua X va dura această situație. Pur și simplu ne-au mințit și ne-au umilit', a declarat mama a două eleve de la Colegiul 'Mihai Viteazul'.
Soluția de compromis găsită de Primărie, în acord cu conducerea colegiului, este înființarea unei școli modulare, formată din 16 containere, pe terenul de sport al liceului.
'Având în vedere că de cinci ani de zile suntem tot într-o renovare, de cinci ani cu internatul și sala de festivități, unde avem zece săli de clasă, și de trei ani de zile suntem cu corpul A în renovare, speram și noi să terminăm la un moment dat măcar cu ceva, dar la ora actuală nu se știe când vom termina. Cu internatul, fiind în proces Primăria, nu știm cât va dura, iar cu școala, deocamdată am înțeles că sunt ceva probleme și acolo, și nu s-a terminat nici măcar cu corpul A. Și atunci sperăm ca măcar acele containere, clase modulare pe care le-au promis, să ni le aducă în septembrie, dar nu mai știm nici asta. Oamenii s-au săturat, după cinci ani de zile s-au săturat, nu mai au răbdare, s-au săturat să alerge (...) Numărul de elevi începe să scadă, a scăzut deja cu aproximativ 150 de când am început renovările și atunci începem să avem probleme inclusiv cu catedrele, cu numărul de clase și nu ne dorim acest lucru. Sperăm, totuși, ca Primăria să facă ceva, în așa fel încât să putem să ne strângem odată și să fie renovată școala', a declarat, pentru AGERPRES, directoarea colegiului, prof. Luminița Costea.
Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a anunțat că procedura de avizare pentru amplasarea containerelor este în grafic, fiind obținute majoritatea avizelor necesare pentru eliberarea autorizației de construcție.

'Promisiunea este ca până în toamnă, când începe noul an școlar, să rezolvăm situația. Rezolvarea situației înseamnă că amplasăm containerele temporare cu care putem înlocui sălile de clase în care acum nu se poate învăța pentru că este șantier și promisiunea este că terminăm și corpul A, la fel, ca elevii să poate să meargă înapoi în acele clase', a declarat, pentru AGERPRES, managerul public al municipiului Sfântu Gheorghe, Jakab Istvan Barna, care a venit în fața mulțimii pentru a dialoga cu organizatorii protestului.
Colegiul Național 'Mihai Viteazul' este singurul liceu teoretic cu predare în limba română din Sfântu Gheorghe, o instituție de învățământ cu tradiție și prestigiu, la care sunt înscriși peste 1.000 de elevi.
'Viteazul nu se lasă', 'Fapte nu vorbe', 'Vrem condiții funcționale, nu promisiuni municipale', 'Vă bateți joc de noi, românii sunt e locul 2', 'La vecini s-a pus faianța, la noi...doar speranța', 'Doliu pentru educația covăsneană', 'Investiți în educație, nu în procese','Copiii de azi, viitorul de mâine','Vrem condiții decente pentru a învăța' - au fost mesajele pe care elevii, părinții și dascălii de la Colegiul 'Mihai Viteazul' din Sfântu Gheorghe le-au transmis, vineri, autorităților locale. AGERPRES / (A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a










