Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 22.05.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș a finalizat cercetările în dosarul având ca obiect infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen.
În cauză, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G.I.O. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen..
Din probatoriul administrat de procuror a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 28.01.2024, în jurul orelor 02:00, inculpatul G.I.O. a condus autoturismul marca Opel Frontera-B, în localitatea Armeniș, pe DN 6, la km 427+350 m, jud. Caraș-Severin, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,58 g la ora 02:23 și 1,41 la ora 03:23, conform Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie, nr. 24/A12/06.02.2024, eliberat de către Serviciul Județean de Medicină Legală Caraș-Severin.
Menționăm că rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Caransebeș.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].