Volumul înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, în creştere cu 1,1% la cinci luni
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, la nivelul primelor cinci luni ale anului, s-a majorat cu 1,1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce autoturismele second hand, înregistrate pentru prima oară în ţară, au raportat o creştere de 10%, arată datele Direcţiei Generale Permise Conducere şi Înmatricu
Patru investiţii majore la instituţiile teritoriale ale Ministerului Muncii au fost aprobate
Angajaţii şi beneficiarii instituţiilor teritoriale din subordinea Ministerului Muncii vor beneficia de condiţii îmbunătăţite, în urma unor investiţii majore aprobate luni de Ministerul Muncii, acestea urmând să fie finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din bugetul de stat, potrivit unei postări a instituţiei pe pagina sa de Fa
Burduja: Pierderile din reţeaua de termoficare a municipiului Bucureşti sunt mari; vorbim de 2.000 de tone pe oră
Pierderile din reţeaua de termoficare a municipiului Bucureşti sunt mari, de 2.000 de tone pe oră, iar anual acestea se ridică la 20 de milioane de euro, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la o conferinţă organizată la CET Titan. "Dacă ne uităm la costul gigacaloriei din Bucureşti, astăzi este 1.000 şi ceva de lei. La Oradea, î
Ambasadorul României în Azerbaijan: Zborul direct Bucureşti-Baku, un vis devenit realitate
Zborul direct Bucureşti-Baku şi retur este un vis devenit realitate şi înseamnă un proiect care va completa alte două iniţative la care România şi Azerbaijan lucrează, respectiv livrarea de energie verde şi crearea unui coridor de transport de mărfuri generale între Asia şi Europa, prin Portul Constanţa, a declarat, luni, ambasadorul României
Oprea: Noua rută aeriană Bucureşti-Baku îi va face pe antreprenorii români să iasă din zona de confort
Lansarea noi rute aeriene dintre România şi Azerbaijan îi va face pe antreprenorii români să iasă din zona de confort, iar implicit relaţiile economice, diplomatice şi culturale dintre cele două ţări vor creşte, a declarat, luni, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, la conferinţa de lansare a operaţiunilor de zbo
APIA: 7 iunie, termenul limită pentru depunerea cererii de plată în Campania 2024
Termenul limită de depunere a cererilor de plată în cadrul Campaniei 2024 este 7 iunie, inclusiv, informează, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Conform sursei citate, fermierii vor beneficia de sprijin în accesarea intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, dar şi în ceea ce prive
BNR lansează o monedă din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României
Banca Naţională a României lansează miercuri în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României. Potrivit unui anunţ al băncii centrale publicat în Monitorul Oficial, moneda din argint are valoarea nominală de 10 lei. Aversul monedei prezintă
ANF va efectua în acest an cu 42% mai multe probe la legumele şi fructele din producţia autohtonă
Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) va efectua în acest cu 42% mai multe probe de laborator la legumele şi fructele din producţia autohtonă, comparativ cu anul trecut, în vederea verificării conformităţii acestor produse, informează, duminică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Proiectul ''Poftim, din România'' se extinde în această vară pe litoralul Mării Negre
''Poftim, din România'', proiectul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia derulat în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), se va extinde în această vară pe litoralul Mării Negre, unde vor fi organizate târguri şi expoziţii pentru promovarea produselor agroaliment
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Suma totală, de 6,95 mi
FPIOR: Peste 30.000 de turişti pe Litoral în acest weekend
Peste 30.000 de turişti vor fi prezenţi în acest weekend pe Litoralul românesc, gradul de ocupare al hotelurilor de fiind de peste 60%, susţine secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin. "Grad mare de ocupare, de 70%, în Mamaia, dar şi în oraş
UPDATE Circulaţia feroviară a fost reluată între staţiile Feteşti şi Bărăganu
Circulaţia feroviară a fost reluată între staţiile Feteşti şi Bărăganu, inclusiv pe liniile din cele două staţii, a anunţat, sâmbătă, CFR SA. Cele trei trenuri de călători - IR 1682, IR1589 şi IR 536 - care au staţionat temporar în intervalul necesar intervenţiilor, vor ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 20 şi
STB: Peste 10.000 de bucureşteni au participat sâmbătă la Ziua Porţilor Deschise
Peste 10.000 de copii, părinţi şi bunici au participat sâmbătă la Ziua Porţilor Deschise la Societatea de Transport Bucureşti (STB), eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Marcel Boloş, la evenimentul organizat de AVR pentru copii: Nu permiteţi nimănui să vă fure visurile
Nu permiteţi nimănui să vă fure visurile şi bucuraţi-vă de cei mai frumoşi ani, le-a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, copiilor veniţi sâmbătă la Centrul de instruire a echipelor canine care aparţin Autorităţii Vamale Române. "Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii, dar p
Ministrul Energiei: Să le arătăm copiilor noştri cât de important este să viseze înalt
Astăzi sărbătorim iubirea, bucuria şi curiozitatea celor mici, dar şi copilul din fiecare dintre noi şi prin tot ceea ce facem să le arătăm copiilor noştri cât de important este să viseze înalt, a scris ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.


