O cantitate record de 36 de milioane de tone de cereale a fost expediată din portul Constanţa în 2023
Portul Constanţa a stabilit în 2023 un nou record în ceea ce priveşte exporturile de cereale, graţie majorării livrărilor de cereale provenite din Ucraina precum şi proiectelor de îmbunătăţire a infrastructurii finanţate de Uniunea Europeană, au declarat miercuri pentru Reuters reprezentanţi ai autorităţii portuare. Potrivit surselor,
TPBI: Posibile disfuncţionalităţi în plata cu cardul la validatoarele din mijloacele de transport în comun, în perioada următoare
Societatea de Transport Bucureşti (STB), care gestionează Sistemul Automat de Taxare şi aplicaţia InfoTB, schimbă operatorul de date mobile pentru vehicule şi din acest motiv, până la actualizarea dispozitivelor din cele aproximativ 1.850 de vehicule, pot apărea disfuncţionalităţi în realizarea diverselor operaţiuni în mijloacele de transport în comun
Constanţa: Peste 92 milioane tone de mărfuri, volum record operat anul trecut în portul maritim
Traficul de mărfuri înregistrat în portul Constanţa anul trecut este de peste 92 milioane tone, reprezentând cel mai mare volum operat până în prezent, a anunţat miercuri conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM). Conform sursei menţionate, pe relaţia Ucraina, traficul total de mărfuri a fost
Fermieri din mai multe organizaţii agricole participă la protestul spontan organizat de transportatori
Reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, care se îndreaptă cu mai multe camioane şi tractoare spre Bucureşti, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor. "Pr
Transportatorii vor să încheie protocoale cu asiguratori din afara ţării pentru poliţe RCA
Transportatorii vor să încheie protocoale cu asiguratori din afara ţării pentru a le vinde poliţe RCA la tariful de referinţă al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). "A
#EnergieVerde/Photon Energy a conectat o centrală fotovoltaică solară de 3,9 MWp la reţeaua din România
Photon Energy Engineering Romania a finalizat şi conectat la reţea încă o centrală fotovoltaică, cu o capacitate de producţie combinată de 3,9 MWp. Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, centrala electrică este situată în Făget (judeţul Timiş) şi se întinde pe o suprafaţă de 6,6 hectare de teren viran, fiind dotată cu 7.280 de pano
Experţii în cybersecurity avertizează: Ransomware va persista şi va ajunge la maturitate, în 2024
Atacurile de tip ransomware vor persista în 2024 şi, mai mult, vor ajunge la un stadiu de maturitate, previzionează specialiştii Bitdefender, într-o analiză publicată miercuri. "În ultimii ani, ameninţările de tip ransomware - care blochează accesul la date şi apoi solicită recompensă - au devenit din ce în ce mai răspândite
Rata şomajului la nivel naţional a scăzut la 2,91%, în noiembrie 2023
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional era, la finele lunii noiembrie 2023, de 2,91%, mai mică cu 0,13 puncte procentuale decât cea din aceeaşi lună a anului 2022, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, printr-un comunicat. Numărul total de şomeri la finele lunii noiembrie 2023 a fost de 234.481 de persoane, dintre care
Trafic feroviar adaptat la condiţiile meteo nefavorabile pe raza a şase sucursale regionale
Circulaţia trenurilor se desfăşoară, la acest moment, în condiţii normale de iarnă, iar traficul este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile, în special pe raza a şase Sucursale Regionale de Căi Ferate (CF), informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. "Menţionăm faptul că, temperaturile extreme înregistrate în cursul nop
Tichetele de masă au ajuns un colac de salvare pentru angajaţi în faţa inflaţiei (analiză)
Tichetele de masă au ajuns să reprezinte, în 2024, unul dintre puţinele instrumente eficiente în lupta cu inflaţia care erodează tot mai mult puterea de cumpărare, se arată într-o analiză realizată de o companie de consultanţă. Pe acest fond, piaţa tichetelor are şanse să marcheze, în 2024, un record istoric, de peste 7 miliarde de euro
Veniturile medii lunare pe gospodărie - 7.301 lei în trimestrul III 2023; cheltuielile au reprezentat 88,1% din venituri
Veniturile totale medii lunare au fost de 7.301 lei pe o gospodărie în trimestrul III 2023 şi de 2.918 lei pe persoană, în creştere cu 5,7% pe o gospodărie, respectiv cu 5,3% pe o persoană, faţă de trimestrul II 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate miercuri. Comparativ cu trimestrul III al anul
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 74,89 milioane de lei (15,06 milioane de euro). Indicele principal BET a consemnat o creştere cu 0,92%, până la 15.610,27 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni
Ministerul Energiei: S-a dat startul pentru programul de finanţare privind asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial
Investiţiile din fonduri europene în sistemul energetic naţional continuă cu un nou program de finanţare, în valoare de 62 milioane euro, respectiv investiţia 5 din PNRR privind asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial, informează Ministerul Energiei. "S-a deschis apelul nr. 3 de finanţare, sesiunea ianuar
CFR SA: Circulaţia feroviară se defăşoară în continuare în condiţii de iarnă
Circulaţia trenurilor se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă pe raza sucursalelor Galaţi şi Iaşi, traficul fiind adaptat la condiţiile meteo nefavorabile, conform unui comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA. Astfel, pe raza SRCF Galaţi, pe distanţa Mărăşeşti - Tecuci (fir I şi II), începând cu o
BNR: Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice s-au situat la 27,1% din PIB, în trimestrul 3 din 2023
Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice au crescut cu 2,7 puncte procentuale în trimestrul al treilea din 2023, comparativ cu perioada similară a anului anterior, ajungând la 27,1% din PIB, conform datelor centralizate de Banca Naţională a României. Potrivit sursei citate, evoluţia ascendentă a fost determinată de majorare