Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor
BULETIN INFORMATIV
Incendiu la o gospodărie din Tileagd
Atenție la instalațiile electrice!
În această dimineață, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Tileagd, reușind să salveze trei case din calea flăcărilor.
În jurul orei 05.40, în urma unui apel primit prin numărul unic 112, pompierii militari din cadrul Stației Aleșd au fost alertați pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie situată pe strada Ady Endre din Tileagd.
Ajunse la adresa indicată de apelant, echipajele au constatat că ardea violent și generalizat o anexă, existând riscul propagării incendiului la două locuințe lipite de construcția în flăcări și la o casă învecinată, situată la circa un metru de focare.
Timp de aproximativ o oră, forțele de intervenție au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru protecția clădirilor expuse riscului de incendiere, împiedicând propagarea flăcărilor la acestea. De asemenea, pompierii au salvat centrala termică și au evacuat din magazie aproximativ nouă metri steri de lemne de foc, precum și scule și unelte aflate în interiorul acesteia.
În urma incendiului, provocat, cel mai probabil, de un cablu electric defect, au ars acoperișul magaziei și aproximativ 80% din pereții din lemn ai construcției.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Pompierii militari bihoreni reamintesc cetățenilor principalele măsuri ce trebuie respectate pentru prevenirea incendiilor provocate de defecțiuni electrice, evenimente care pot genera pagube materiale importante și, din nefericire, chiar pierderi de vieți omenești:
* Verificați periodic cordoanele de alimentare ale aparatelor electrice și înlocuiți-le atunci când prezintă urme de uzură;
* Nu utilizați aparate electrice, cabluri, prize, întrerupătoare sau dispozitive de protecție defecte ori improvizate;
* Nu lăsați nesupravegheate aparate electrice aflate sub tensiune, precum radiatoare, aeroterme, reșouri, fiare de călcat, lămpi, televizoare etc.;
* Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți fuzibilul calibrat cu liță;
* Instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului;
* Dacă simțiți miros de plastic topit, deconectați imediat aparatul de la sursa de alimentare;
* Evitați suprasolicitarea instalațiilor electrice. Electrocasnicele de mare putere (radiator, frigider, boiler, mașină de spălat etc.) trebuie alimentate fiecare de la o priză separată;
* La plecarea de la domiciliu pentru mai multe ore, deconectați consumatorii electrici de mare putere;
* Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuințe în care funcționează sisteme de încălzire electrică;
* Instalați detectoare de fum și incendiu și verificați periodic funcționarea acestora;
* Păstrați la îndemână un stingător cu pulbere și verificați termenul de valabilitate. În cazul incendiilor de natură electrică, nu utilizați apă pentru stingere și apelați de urgență 112.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Purtător de cuvânt
Colonel CAMELIA ROȘCA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.