România vrea să atragă turişti chinezi şi se promovează la ITB China
România îşi promovează oferta turistică la ITB China, cea mai importantă expoziţie comercială dedicată exclusiv profesioniştilor de profil, axată pe piaţa chineză de călătorii.
ADEM: Exporturile intracomunitare de medicamente reprezintă sub 350 milioane de euro, respectiv 5% din piaţa farmaceutică românească
Exporturile intracomunitare de medicamente reprezintă sub 350 milioane de euro, respectiv 5% din piaţa farmaceutică totală din România, estimată la 6,2 miliarde de euro, afirmă Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM), într-un comunicat. Reacţia ADEM vine în urma declaraţiilor di
Întâlnire la ICI Bucureşti cu ambasadorii ASEAN, pentru consolidarea relaţiilor diplomatice şi promovarea cooperării în informatică şi tehnologie
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti a găzduit luni o întâlnire la nivel înalt cu ambasadorii ASEAN - Malaezia, Indonezia, Thailanda şi Vietnam - pentru consolidarea relaţiilor diplomatice şi promovarea cooperării în domeniile informaticii, tehnologiei şi inovaţiei &icir
Deficitul bugetar a urcat la 3,24% din PIB, după primele patru luni din acest an
Deficitul bugetar a urcat la 3,24% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele patru luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 57,29 miliarde de lei, faţă de 35,88 miliarde de lei sau 2,06% din PIB după primele trei luni, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor. "Execuţia bugetul
Bloomberg: Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg. Isărescu a preluat conducerea Băncii Naţionale a Rom&ac
Câciu: Cu ajutorul fondurilor europene, Institutul Clinic Fundeni va beneficia de un corp nou de clădire; investiţia este semnificativă
Institutul Clinic Fundeni va beneficia de fonduri europene în valoare de peste 500 milioane de euro, prin Programul Sănătate, ce vor fi investite într-un corp nou de clădire, unde vor fi centralizate toate activităţile de transplant, a anunţat, luni, ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Adrian Câciu.
Premier Energy debutează la Bursa de Valori Bucureşti
Bursa de Valori Bucureşti găzduieşte marţi deschiderea oficială dedicată listării companiei Premier Energy la bursă. Furnizorul de gaze naturale şi electricitate Premier Energy a derulat, în perioada 8 - 15 mai, o ofertă publică iniţială prin care a atras 695 milioane lei (aproape 140 milioane euro), fiind cel mai mare IPO derulat la bursă de o companie
Autorităţile turce aşteaptă o creştere cu 50% a turiştilor români în Antalya după scutirea de viză (tur-operator)
Aproximativ un milion de români au vizitat Turcia în 2023, în creştere cu 11,67% faţă de 2022, iar după scutirea de viză pentru intrarea în această ţară autorităţile turce se aşteaptă la o creştere semnificativă a turiştilor români, arată datele unui tur-operator transmise, luni, AGERPRES.
Aplicaţia de travel România Atractivă, în topul descărcărilor, după Booking
Aplicaţia mobilă de travel România Atractivă, care promovează turismul cultural, a fost, în doar o săptămână de la lansare, una dintre cele mai descărcate aplicaţii de travel, nu doar în România, ci şi în alte ţări din Europa. Potrivit unui comunicat, în şapte zile de c&ac
Stadiul finanţărilor ''verzi'' din România, în dezbatere marţi, într-un forum de specialitate
Imaginea de ansamblu a pieţei finanţărilor "verzi" din România va fi tema abordată marţi în discuţiile ce vor avea loc la evenimentul de specialitate "Forumul Finanţării Verzi". Potrivit organizatorilor - BankingNews şi GreenCommunity, speakerii prezenţi la dezbatere vor analiza ce proiecte verzi sunt dispuse băncile să finanţez
Dărăban (ACUE): Avem o problemă pe partea de finanţare a Fondului de tranziţie din care se fac plăţile pentru decontare
Avem o problemă în modul în care se asigură sursele financiare la Fondul de tranziţie din care se fac plăţile pentru decontare şi cred că, în acest moment, la cele două ministere, sunt undeva peste trei miliarde de lei de plată, a declarat, luni, directorul executiv a Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din
ING Bank România, profit net de 347 milioane de lei în primul trimestru din 2024
ING Bank România a obţinut un profit net de 347 milioane de lei în primul trimestru din 2024, în creştere cu 1% comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează luni banca, într-un comunicat. În primele trei luni, banca a raportat venituri de 877 milioane lei şi active tota
România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est, cu peste 15 burgeri/minut
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări în care operează platforma. Potrivit Glovo, &ic
Vlăsceanu (HENRO): Sectorul energetic trebuie privit ca un sistem, pentru a oferi consumatorilor preţuri suportabile
Sectorul energetic trebuie privit ca un sistem, altfel nu vom reuşi să avem preţuri şi facturi suportabile pentru consumatori, a declarat, luni, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), Silvia Vlăsceanu, la cea de-a 6-a ediţie a Forumului Energiei. "Sectorul energetic tre
AmCham promovează România ca destinaţie pentru investiţii americane în cadrul Forumului Economic SUA - România
Cea de-a 3-a ediţie a Forumului Economic SUA - Romania va avea loc în premieră la Washington D.C., în data de 20 iunie 2024, pentru a promova România ca destinaţie pentru investiţiile americane, conform unui comunicat al Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România). &





