Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Bilanțul săptămânal al Poliției Locale Constanța
În perioada 26 octombrie - 1 noiembrie 2026, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea siguranței rutiere, protejarea mediului, verificarea activităților comerciale și respectarea disciplinei în construcții.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 1.366 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, în valoare totală de 1.333.396,75 lei. Totodată, polițiștii locali au verificat 494 de sesizări, dintre care 349 au fost soluționate, și au întocmit 1273 de adrese către cetățeni și instituții.
În domeniul ordinii publice, echipajele au acționat în zonele cu potențial criminogen, în piețe, parcuri, locuri de joacă și în proximitatea punctelor de colectare a deșeurilor, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea comerțului neautorizat și protejarea mobilierului urban. În cadrul unei acțiuni ample desfășurate la data de 30 octombrie, au fost legitimate 125 de persoane și aplicate 117 sancțiuni contravenționale, în valoare de 53.500 de lei. De asemenea, polițiștii locali au acordat sprijin structurilor Poliției Naționale în cadrul acțiunilor operative.
Pe linia circulației și siguranței rutiere, au fost aplicate 749 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 627.874,75 lei, și au fost ridicate 20 de autovehicule parcate neregulamentar. În cadrul unei acțiuni tematice desfășurate la 29 octombrie, pentru combaterea opririlor și staționărilor neregulamentare, au fost aplicate 189 de sancțiuni, în valoare de 138.685 de lei. Totodată, au fost identificate 28 de autovehicule susceptibile de a fi abandonate, proprietarii fiind somați conform prevederilor legale.
Totodată, polițiștii locali au asigurat și fluidizarea traficului în zonele unităților de învățământ și au desfășurat activități de educație rutieră.
În domeniul protecției mediului, au fost monitorizate zonele cu risc de abandonare a deșeurilor și integritatea celor 275 de ecoinsule amplasate pe raza municipiului. Au fost verificate 20 de contracte de salubrizare, iar pentru remedierea neregulilor constatate au fost întocmite 13 somații. Controalele au vizat inclusiv depozitarea selectivă a deșeurilor, salubritatea terenurilor și identificarea terenurilor cu ambrozie.
În ceea ce privește activitățile comerciale, au fost verificați șase operatori economici. Trei dintre aceștia au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor legale privind desfășurarea activităților comerciale. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni pentru comerț stradal neautorizat.
În domeniul disciplinei în construcții, au fost verificate două lucrări aflate în execuție și două organizări de șantier. Au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor privind împrejmuirea șantierelor, montarea mesh-urilor și depozitarea materialelor de construcții pe domeniul public fără achitarea taxelor aferente. Totodată, proprietarul unui imobil aflat în stare de degradare a fost sancționat cu amendă de 2.500 de lei.
Dacă observați persoane care săvârșesc fapte antisociale, vă rugăm să sesizați autoritățile la următoarele numere de telefon: 0241 484 205 și 0341 922 (Dispecerat Poliția Locală). Programul dispeceratului este permanent.
Echipele noastre vor interveni pentru a verifica situația și a aplica măsurile legale care se impun.
Numai împreună putem face din Constanța un oraș mai sigur!
Compartimentul Relații Internaționale Comunicare și Turism
Direcția Organizare Evenimente
Primăria Municipiului Constanța
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.