IFC stimulează tranziţia către o economie verde a României cu două proiecte cheie
Makhtar Diop, director general al International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, a anunţat săptămâna aceasta două acorduri majore menite să catalizeze tranziţia către o economie verde, să stimuleze incluziunea financiară şi creşterea economică sustenabilă în România, cu prilejul primei sale vizite în România.
Comisia Europeană este obligată să ne dea o nouă traiectorie de ajustare a deficitului bugetar (ministru)
Comisia Europeană este obligată să ne dea o nouă traiectorie de ajustare a deficitului bugetar, odată cu aprobarea noului regulament de guvernanţă economică al Uniunii Europene, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. "Tocmai ce s-a aprobat regulamentul de guvernanţă economică nou al Uniunii Europene şi Comisia Europeană e
O nouă ofertă de titluri de stat Fidelis cu dobânzi de până la 7% şi respectiv 5% la euro va începe luni la BVB
Ministerul Finanţelor (MF) derulează la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada 8-17 aprilie, a 16-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis. Oferta cuprinde cinci emisiuni, în euro şi lei, dintre care una este dedicată donatorilor de sânge. Titlurile de stat destinate donatorilor sunt denominate &icir
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri, cu o valoare a tranzacţiilor de 63,17 milioane de lei (12,71 milioane de euro). Indicele principal BET a consemnat o apreciere de 0,47%, până la 17.152,91 puncte, iar BET-Plus, care arată evo
Ministrul Finanţelor: Legea salarizării unice ar trebui să rezolve problema de sustenabilitate a cheltuielilor de personal bugetar
Legea salarizării unice ar trebui să rezolve problema de sustenabilitate a cheltuielilor de personal bugetar, dar trebuie văzut şi ce livrăm cu acest număr de personal bugetar din perspectiva calităţii serviciilor publice, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. "Dacă privim ca procent al chel
Aproape trei sferturi dintre managerii români sunt îngrijoraţi că AI ar putea expune companiile la breşe de securitate (studiu)
Majoritatea managerilor români sunt îngrijoraţi că adoptarea de soluţii cu Inteligenţă Artificială ar putea expune companiile la breşe de securitate şi conformitate cu privire la protecţia datelor, conform unui Studiu asupra transformării digitale, comandat de High-Tech Systems & Software (htss). Potrivit sursei citate, companiile din Româ
Boloş: Ţinta noastră de inflaţie pentru sfârşitul acestui an este de 4,4%
Ţinta noastră de inflaţie pentru sfârşitul acestui an este de 4,4%, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, care a adăugat că în prezent nu sunt elemente care să pună presiune pe inflaţie. "Acest proces de deflaţie care a început cu luna februarie o să continue pe mai departe,
Boloş: În 2025 avem nişte angajamente; ponderea veniturilor în PIB trebuie să crească cu 2,5 puncte procentuale faţă de 2019
România are nişte angajamente pentru 2025 şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă scrie că ponderea veniturilor fiscale în PIB trebuie să crească cu 2,5 puncte procentuale faţă de 2019, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. "S-a creat în spaţiul public o adev
CONAF - Sucursala Braşov organizează luni etapa judeţeană a concursului ''Maratonul pentru educaţie antreprenorială''
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) - Sucursala Braşov, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Braşov, organizează luni, 8 aprilie, etapa judeţeană a concursului de planuri de afaceri "Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială", parte a programului naţional cu acelaşi nume.
Boloş: Am semnat astăzi indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Paşcani-Suceava din A7
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a semnat vineri indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Paşcani-Suceava din A7, în valoare de 9,2 miliarde lei, investiţie finanţată din bani europeni şi de la bugetul de stat. "Am semnat astăzi indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Paşcani-Suceava din
TPBI: Tramvaiele liniilor 5 şi 16, deviate sâmbătă, până la 13.00; călătorii, preluaţi de linia navetă 616
Liniile de tramvai 5 şi 16 vor funcţiona pe trasee modificate în ziua de sâmbătă, 6 aprilie, de la începutul programului şi până în jurul orei 13:00, pentru a permite executarea unor lucrări la reţeaua publică de canalizare de pe Strada Vasile Lascăr, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru
CNPP: 1.137.956 pensionari au primit indemnizaţie socială, în martie 2024
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în martie 2024, de 1.137.956 persoane, cu 1.647 mai puţine comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceştia, 1.039.134 erau pensionari din sistemul public, iar 98.822 erau pensionari proveniţi din fostul
Preşedintele ACA: Valorificarea produselor apicole în ultimii doi ani a cunoscut o scădere drastică (GALERIE FOTO)
Valorificarea produselor apicole a cunoscut în ultimii doi ani o scădere drastică, în condiţiile în care costurile de producţie au crescut foarte mult, preţurile de achiziţie au scăzut în aceeaşi măsură, iar interesul pentru miere este unul modest, a declarat, vineri, la Târgul Naţional al Mierii, preşedinte
Pistol (CNAIR): Am demarat astăzi procedura de licitaţie a contractelor pentru construcţia a trei noduri rutiere în judeţul Ilfov
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a demarat vineri procedura licitaţie a contractelor pentru construcţia a trei noduri rutiere în judeţul Ilfov, a anunţat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. "Am demarat astăzi procedura de licitaţie a contractelor pentru construcţia
INS: Aproape 70 milioane tone mărfuri au fost încărcate/descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime, în 2023
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 69,25 milioane tone în anul 2023, iar în trimestrul IV al anului trecut au fost înregistrate 20,036 milioane tone, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Transportul de containere a însumat 830.000


