Buzoianu: Vom avea unele dintre cele mai ambițioase proiecte pe AFM, pe zona de mediu, anul acesta
Ministerul Mediului va derula anul acesta unele dintre cele mai ambițioase proiecte în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), peste 500 de investiții la nivel local fiind salvate prin mutarea de pe PNRR pe AFM, a declarat, marți, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, la deschiderea oficială a expoziției Green Energy Expo & Romenvirote
Darău: Cred că, în România, capitalul uman este un subiect care ar trebui să fie prioritate zero
Capitalul uman ar trebui să fie prioritar în România, deoarece avem potențial foarte mare, avem specialiști, dar, dacă adunăm cifrele din abandon școlar și analfabetism funcțional, probabil pierdem aproape jumătate din acest capital, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. 'Cred că,
Volumul schimburilor comerciale româno-germane a crescut cu 5,7%, la 42,6 miliarde de euro
Schimburile comerciale cu bunuri între Germania și România au însumat anul trecut 42,6 miliarde de euro, consemnând o creștere cu 5,7%, a anunțat marți Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România). România s-a menținut, astfel, pe locul 17 între partenerii comerciali ai Germaniei.
ANAT solicită buget de 10 milioane euro în 2026 pentru promovarea externă a României
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) solicită Guvernului ca turismul să fie recunoscut oficial drept domeniu strategic național și să fie susținut în mod real printr-un buget de promovare externă de minimum 10 milioane de euro în anul 2026, cu un angajament clar de creștere progresivă până la 20-30 milioane de euro anual până în 203
Nazare: Creșterea economică nu mai poate fi cumpărată cu deficit, ci trebuie câștigată prin productivitate
Modelul nostru de creștere s-a bazat prea mult timp pe un consum alimentat de deficite fiscale externe tot mai mari, erodând fundamentele economice, iar ceea ce traversează România în prezent nu este o criză, ci consecința anticipată a unei schimbări deliberate de paradigmă, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. '&Ici
Chisăliță (AEI): Pentru România, impactul scumpirii gazelor este amortizat temporar prin plafonări și producție internă
Impactul creșterii prețului gazelor naturale la hub-ul TTF din Amsterdam este amortizat temporar, în România, prin plafonări și producție internă, dar dacă tensiunile persistă, presiunea pe industrie, inflație și economie va deveni inevitabil, consideră Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. 'Explozia de 40% a TTF (benc
Toți directorii din Administrațiile Bazinale de Apă și Institutul de Hidrologie vor avea indicatori clari de performanță (ministru)
Toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă și din cadrul Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor avea indicatori clari de performanță începând din luna martie, a anunțat marți ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 'Continuăm Reforma la Apele Române! De luna aceasta, schimbăm regulil
AVR: 394 de cazuri de produse contrafăcute identificate în punctele vamale în 2025; valoarea bunurilor depășește 28 de milioane de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a identificat anul trecut în punctele vamale un număr de 394 de cazuri de produse suspecte a fi contrafăcute, valoarea estimată a bunurilor reținute ridicându-se la peste 28 de milioane de euro. ''Numărul total de cazuri de produse suspecte ca fiind contrafăcute, identificate în p
Nazare: Trebuie să avem un buget realist; nu ne permitem derapaje
Bugetul pe 2026 este unul de responsabilitate și echilibru, construit pe un nou nivel record al investițiilor și fondurilor europene atrase, iar modul în care îl construim transmite semnale despre credibilitatea și seriozitatea României, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Am prezentat ieri în ședința coaliției proiectu
CNAB: 28 de curse, anulate marți ca urmare a evenimentelor din Orientul Mijlociu
Un număr de 28 curse către sau dinspre Israel, Dubai, Bahrain, Qatar și Iordania au fost anulate marți, ca urmare a evenimentelor din Orientul Mijlociu, potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București. Este vorba despre 15 decolări și 13 aterizări ale unor zboruri aparținând operatorilor aerieni Anima Wings, El Al-Israel Airlines, Fly One Roma
O suspendare completă a traficului prin Strâmtoarea Ormuz, cel mai mare risc pentru piețe (analiză)
Piețele financiare au reacționat moderat la bombardamentele SUA și Israelului asupra Iranului, întrucât o parte din riscul geopolitic era deja inclus în prețuri, însă pe termen scurt va domina aversiunea față de risc, cu aprecieri ale dolarului și creșteri semnificative ale cotației petrolului, potrivit unei analize realizate de o firmă global
Jakubowicz (AAFBR):Efectele indirecte ale conflictului din Orientul Mijlociu pot fi substanțiale asupra României
Efectele indirecte ale conflictului din Orientul Mijlociu pot fi substanțiale asupra României, în special prin canalele energetice și prin deteriorarea încrederii pe piețele financiare, susține președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz. 'Conflictul militar actual d
Buzoianu: Am depus astăzi plângere penală împotriva dezinformărilor cu privire la securitatea națională
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a depus luni plângere penală împotriva dezinformărilor cu privire la dărâmarea barajelor. 'Vreau să menționez faptul că am reușit să depunem astăzi plângere penală împotriva dezinformărilor cu privire la securitatea națională, adică cu privire la baraje, o serie
Buzoianu: Avem deja 88 de construcții ilegale care au fost dărâmate la Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla și în Mangalia
Aproape 90 de construcții ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla și Mangalia, a declarat, luni, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, în plenul Camerei Deputaților. 'În ultimele luni de zile, Ministerul Mediului a scos de la sertar un raport care zăcea acolo de trei ani de zile, care a arăta
Codirlașu (CFA România): Carburanții s-ar putea scumpi cu 10-15%, pe fondul conflictului; inflația va scădea mai greu
Creșterea accelerată a prețului petrolului, după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, ar putea conduce la o majorare de 10-15% a prețului combustibilului în următoarele săptămâni, cu efecte de runda a doua asupra inflației din România, a afirmat, pentru AGERPRES, Adrian Codirlașu, președintele CFA România.




