România a importat peste 7 milioane tone ţiţei, în primele 11 luni din 2017
România a importat, în primele 11 luni din 2017, o cantitate de ţiţei de 7,03 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 229.900 tep (3,4%) mai mare faţă de cea importată în aceeaşi perioadă din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia de ţiţei a totalizat 3,136 
AGEA a Transgaz a aprobat asocierea cu Regasificadora del Noroeste pentru privatizarea DESFA din Grecia
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Transgaz a aprobat asocierea cu Regasificadora del Noroeste în vederea participării în etapa a doua a procesului de achiziţie a participaţiei de 66% în cadrul operatorului sistemului de conducte de gaze din Grecia, DESFA, se arată într-un anunţ al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (
ANSVSA: Fermierii trebuie să asigure animalelor adăpost corespunzător, apă şi hrană suficiente în condiţii de iarnă severă
Fermierii trebuie să asigure animalelor un adăpost corespunzător, apă şi hrană suficiente, în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă, potrivit recomandărilor transmise de Autoritatea Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). În plus, propri
Jaguar, Chrysler şi Porsche, în topul din 2017 al înmatriculărilor de maşini exclusiviste, în România (DRPCIV)
Românii au continuat să cumpere şi să înmatriculeze maşini exclusiviste şi în 2017, atât noi cât şi second hand, numărul unităţilor auto de acest fel situându-se la 1.943, dintre care cele mai multe din gama Jaguar, respectiv 919 exemplare, reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/
ANCPI va grăbi, în 2018, înregistrarea gratuită a imobilelor în evidenţele de cadastru şi carte funciară
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF), 587.013 de imobile, dintre care 192.606 în anul 2016 şi 386.298 în anul 2017, informează vineri ANCPI. "În 2018, ANCPI va grăbi înregistrarea gra
MCSI: Programatorii cu studii medii, scutiţi de impozit de la 1 februarie
Programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior vor fi scutiţi de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018, a anunţat, joi, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Măsura vizează un număr aproximativ de 15.000 de programatori, în plus faţă de cei scutiţi până în prez
Ministrul Energiei: Ne-am fi dorit ca la conducerea Petrom să rămână Mariana Gheorghe sau să vină un manager român
Mariana Gheorghe ar fi trebuit să rămână la şefia Petrom pentru că rezultatele de-a lungul timpului o recomandă, iar dacă aceasta a ales să demisioneze ar fi trebuit înlocuită cu un manager român, a declarat, joi, ministrul Energiei, Toma Petcu. "Noi ne-am dori un manager care să înţeleagă rolul OMV Petrom în sistemul energet
CNAIR: Drumarii au acţionat cu 662 de autoutilaje şi 3.424 tone de material antiderapant în zonele aflate sub Cod portocaliu
Drumarii au acţionat cu sute de autoutilaje şi peste 3.400 de tone materiale antiderapante în zonele aflate sub incidenţa Codului portocaliu de ninsori şi viscol emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. A
PayU: Luna decembrie se află în top 3 luni în care românii fac cele mai multe cumpărături online
Luna decembrie se află în top 3 luni în care românii fac cele mai multe cumpărături online, pe primul loc fiind luna noiembrie, marcată de evenimentul Black Friday, iar pe locul doi luna martie, luna femeii, potrivit unui comunicat de presă al PayU, un furnizor global de servicii de plată pentru companii. În total, în sistemul Pay
ANCOM: 3.251 de zone din mediul rural, neacoperite de reţele de internet fixe cu viteze de minim 30Mbps
Zonele rurale din România care nu sunt deservite de reţele fixe cu viteze de 30 Mbps sau mai mari cuprind 3.251 de localităţi, cu o populaţie totală de 939.438 de locuitori, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituţie care a publicat, joi, spre consultare publică, lista acestor amplasamente.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, susţine vineri o conferinţă de presă
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, susţine vineri o conferinţă de presă la sediul ministerului. El va face un rezumat al activităţii ministerului în anul 2017 şi va prezenta proiectele pentru 2018. AGERPRES
Consiliul Concurenţei a amendat 33 de companii şi 4 asociaţii pentru formarea unui cartel pe piaţa serviciilor de pază
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 23,4 milioane de lei (aproximativ 5 milioane de euro) un număr de 33 de companii şi 4 asociaţii de profil, pentru fixarea preţului minim, respectiv facilitarea fixării preţului minim pe piaţa serviciilor de pază, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, joi, AGERPRES. În cadrul
Dimitriu: Dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu Kazahstanul constituie o prioritate în strategia de relaţii externe a CCIB
Dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu Kazahstanul constituie o prioritate în strategia de relaţii externe a Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a declarat preşedintele Camerei bucureştene, Sorin Dimitriu, la întâlnirea cu Daulet Batrashev, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Repub
Fond anual de premiere de 14.000.000 lei pentru extragerile Loteriei bonurilor fiscale din 2018
Fondul anual de premiere pentru extragerile Loteriei bonurilor fiscale aferente anului 2018 este de 14.000.000 lei, potrivit unui proiect de ordin publicat de Ministerul Finanţelor Publice. Fondul se repartizează la nivelul de 1.000.000 lei pentru fiecare extragere lunară şi se majorează cu sumele necesare rotunjirii valorii c&aci
Primul transportor blindat 8x8 AGILIS va ieşi pe poarta uzinei de la Moreni în anul 2020
Romanian Military Vehicle Systems (RMVS) va finaliza în anul 2020 producţia primului transportor blindat 8x8 AGILIS din cele 400 vehicule de acest tip cu care va fi dotată armata română, se arată într-un comunicat al companiei, remis, joi, AGERPRES. Compania mixtă româno-germană Romanian Military Vehicle Sy

