Consiliul Concurenţei a amendat 33 de companii şi 4 asociaţii pentru formarea unui cartel pe piaţa serviciilor de pază
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 23,4 milioane de lei (aproximativ 5 milioane de euro) un număr de 33 de companii şi 4 asociaţii de profil, pentru fixarea preţului minim, respectiv facilitarea fixării preţului minim pe piaţa serviciilor de pază, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, joi, AGERPRES.
În cadrul întâlnirilor, membrii asociaţiilor s-au înţeles să stabilească un preţ minim pentru servicii de pază pe tariful orar. Companiile au pretins că înţelegerea a avut loc din cauză că unii operatori de pe această piaţă practicau un preţ mai mic chiar decât preţul rezultat, având în vedere doar cheltuielile minime legale obligatorii.
La aplicarea sancţiunilor, Consiliul Concurenţei a ţinut cont de caracteristicile pieţei pe care a avut loc înţelegerea, piaţă caracterizată de o puternică tendinţă spre evaziune fiscală şi muncă la negru, precum şi de faptul că s-au efectuat demersuri pentru a semnala autorităţilor cu atribuţii în acest domeniu comportamentele posibil ilicite ale unor companii concurente.
Prin înţelegerea de a aplica un anume preţ minim pentru serviciile lor, companiile implicate nu îşi mai determină, în mod independent, strategia comercială proprie pe piaţă, ceea ce conduce la eliminarea concurenţei, au explicat reprezentanţii Consiliului.
"Toate legile trebuie respectate, inclusiv legea concurenţei. Există modalităţi de a atinge obiectivele legitime (combaterea evaziunii, munca "la negru") fără a prejudicia clienţii prin încălcarea legii concurenţei, creând un cartel sau schimbând informaţii sensibile din punct de vedere comercial. Pot fi calculate preţuri de referinţă, orientative, care să permită aplicarea prevederilor legii achiziţiilor publice privind preţul nejustificat de scăzut. Important este ca datele confidenţiale să fie colectate de un terţ neutru, care se va asigura ca firmele să nu aibă acces la datele concurenţilor lor, ci doar la datele agregate", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.
Cinci companii (Euroguard, G4S Secure Solutions, RPG Security Center, Securitas Services România, Aramis-Ro) au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor. Totodată, una dintre companii a beneficiat de reducerea amenzii având o situaţie economică dificilă (incapacitate de plată).
În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a făcut o serie de recomandări Inspectoratului General al Poliţei Române, Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în funcţie de competenţele şi atribuţiile aferente acestora.
Astfel, Consiliul Concurenţei propune ca, pentru a putea participa la licitaţii în domeniul serviciilor de securitate cu pază, companiile să prezinte declaraţii pe proprie răspundere din care să reiasă că personalul şi resursele relevante pentru serviciile ofertate îndeplinesc toate cerinţele legale din legislaţia muncii; respectă reglementările fiscale şi au plătit toate taxele, contribuţiile şi impozitele aferente serviciilor ofertate; nu au fost sancţionaţi în trecut (fie direct, fie ca membrii ai organelor de conducere a unei alte persoane juridice) pentru încălcări semnificative ale legislaţiei de muncă privind serviciile ofertate.
De asemenea, autoritatea de concurenţă recomandă includerea în documentaţia licitaţiei şi a unei copii din registrul general de evidenţă a salariaţilor (Revisal) privind participanţii la licitaţie, precum şi efectuarea unor controale comune ITM, Inspectoratul de Poliţie şi ANAF prin care să se verifice dacă personalul de la anumite locaţii (personalul care prestează efectiv serviciile de pază) îndeplineşte toate formele legale şi fiscale, precum şi standardele minime impuse de specificul activităţii prestate.
"Consiliul Concurenţei consideră utilă emiterea de instrucţiuni sau recomandări de către principalii jucători pe piaţă, precum: Inspectoratul General al Poliţiei - care poate emite recomandări cu privire la cerinţele minime care trebuie respectate de orice entitate care prestează servicii de securitate (un ghid de bune practici privind cerinţele şi echipamentele strict necesare prestării unor servicii corespunzătoare) sau ITM poate emite recomandări cu privire la înregistrarea şi plata orelor suplimentare realizate în cadrul unor servicii de pază, cu respectarea regulilor legale", se mai arată în comunicat.
Investigaţia pe piaţa serviciilor de pază a fost declanşată în anul 2015 şi a vizat Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate şi membrii acesteia, iar în 2016 a fost extinsă şi asupra Federaţiei Serviciilor de Securitate şi membrii acesteia, respectiv Asociaţia Română a Industriei de Securitate, Asociaţia Română pentru Tehnica de Securitate şi Patronatul Serviciilor de Securitate (inclusiv asupra membrilor acestora). AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).


