Nicolescu (Deloitte): Companiile de stat ar trebui evaluate pe rând, înainte de a se decide ce procent din profit merge către dividende
Fiecare companie de stat ar trebui evaluată separat, pentru a se stabili cât la sută din profitul său va merge către dividende, iar statul va avea nevoie de aprobarea Comisiei Europene dacă vrea ulterior să acorde bani de investiţii către aceste companii, a declarat, marţi, Răzvan Nicolescu, senior-expert în cadrul Deloitte şi fost ministru al Energiei.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ pichetează miercuri şi joi Ministerul Muncii
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va picheta Ministerul Muncii miercuri şi joi, organizaţia cerând modificarea mai multor acte normative, printre care Legea salarizării şi Legea pensiilor, conform unui comunicat al FSLI. "Decizia a fost luată după ce federaţia noastră a trimis memorii cu problemele din sistemul de educa
Compania de drumuri demarează, din 21 februarie, o nouă etapă de montare a parapatelor de beton
O nouă etapă a lucrărilor de montare a parapetelor de beton pentru separarea fluxurilor de trafic va fi demarată miercuri de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe zona mediană a DN39, între km 32+700 - 33+700. Potrivit unui comunicat al CNAIR, transmis marţi AGERPRES, se estimează că aceste lucrări vor fi finalizat
Notarii publici vor putea obţine sumare de cont de la Depozitarul Central, în cazul persoanelor decedate
Depozitarul Central a încheiat un protocol de colaborare cu Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale, prin care notarii publici vor putea obţine sumare de cont care atestă toate deţinerile de instrumente financiare ale persoanelor decedate, evidenţiate în conturile individuale, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, AGER
Mischie (HORA): Dorim ca Ministerul de Finanţe să găsească o soluţie pentru reglementarea bacşişului
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) solicită Ministerului de Finanţe să găsească o soluţie pentru reglementarea bacşişului, astfel încât acesta să poată fi acordat prin card sau ordin de plată, iar ospătarii să îl poată încasa legal. "Din punct de vedere al fiscalităţii, dorim să găsim o s
Peste 70% dintre companiile din România oferă angajaţilor tichete cadou pentru anumite ocazii (studiu)
Mai mult de şapte din zece companii (peste 70%) din România oferă angajaţilor tichete cadou cu ocazia unor evenimente importante din viaţa acestora, pentru a-i motiva şi a le confirma valoarea contribuţiei la succesul organizaţiei din care fac parte, reiese dintr-o cercetare realizată de o companie specializată în comercializarea unor astfel de instrumente de pla
Jianu, despre vânzarea de proiecte Start-Up Nation: Nu e ilegal, dar e imoral
Vânzarea de proiecte Start-Up Nation nu e ilegală, dar e imorală, iar situaţia poate fi remediată prin modificarea ordonanţei de urgenţă privind stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, &i
ANRM: ExxonMobil şi OMV Petrom vor extrage 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an din Marea Neagră
ExxonMobil şi OMV Petrom vor extrage 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an din blocul Neptun din Marea Neagră, din 2020-2021, iar România va produce în total 18-20 de miliarde de metri cubi de gaze, dacă vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagră, a declarat, marţi, Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (
Alin Burcea (ANAT): În turism facem lucrurile de nota 8, dar am putea să le facem de 10
Turismul în România nu merge rău deloc, însă facem lucrurile de nota 8, când am putea să le facem de 10, a apreciat, marţi, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea. Miercuri, Burcea îşi încheie cel de-al doilea mandat în fruntea ANAT. "Avem nevoie de legi care să
Olt: Peste 3.100 femieri înscrişi în programul "Tomate"; primele roşii româneşti - pe piaţă în aprilie
Peste 3.100 de fermieri din judeţul Olt s-au înscris în programul "Tomate în spaţii protejate", judeţul Olt fiind primul din ţară din punct de vedere al numărului de legumicultori care participă la acest program naţional, potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Dragoş Drăghicescu. Acesta a declarat marţi, pentru
ANM estimează în 2018 venituri de 60,85 milioane de lei şi cheltuieli de peste 58,7 milioane de lei (proiect)
Veniturile estimate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru 2018 sunt de 60,850 milioane de lei, din care 60,655 milioane de lei venituri din exploatare, potrivit Notei de Fundamentare care însoţeşte proiectul de Hotărâre de Guvern privind bugetul de venituri şi cheltuieli al ANM aferent anului în curs, publicat marţi pe site-ul Ministerului
Jianu (CNIPMMR): Această pseudo-revoluţie fiscală a însemnat creşterea costurilor pentru antreprenori
Pseudo-revoluţia fiscală a însemnat creşterea costurilor pentru antreprenori, toate salariile fiind afectate de măsurile fiscale, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de presă. "Această pseudo-revoluţie fiscală a &
Burcea (ANAT): La Fondul de garantare a pachetelor turistice trebuie să contribuie toţi; normele, operaţionale până la 1 iunie 2018
Toată lumea trebuie să contribuie la Fondul de garantare a pachetelor turistice, iar eu am solicitat ca toate agenţiile de turism să vină cu o contribuţie iniţială de 2.000 de euro, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, într-o conferinţă de presă. "Normele trebuie finalizate cât mai re
Inspecţia Muncii: Amenzi de peste 2,28 milioane de lei, aplicate în intervalul 5 - 9 februarie
Inspectorii de muncă au aplicat, în perioada 5 - 9 februarie, amenzi de peste 2,28 milioane de lei (circa 489.517 euro), din care 1,87 milioane de lei pentru muncă fără forme legale, se arată într-o statistică publicată, marţi, de Inspecţia Muncii. În perioada analizată, au fost depistate 153 de persoane care lucrau fără forme legale, dintre
RWEA: Energia regenerabilă nu ar mai avea nevoie de subvenţii, dacă piaţa ar asigura predictibilitatea veniturilor
Energia regenerabilă s-ar putea susţine şi fără subvenţii, dacă s-ar asigura predictibilitatea veniturilor prin reguli de piaţă care să integreze noile capacităţi şi prin contracte pe termen lung, a declarat, marţi, Claudia Brânduş, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA). Ea a amintit că Parlamentul European a aprobat, la &ici