ANSVSA: 1.084 focare de pestă porcină africană; despăgubiri de 189 milioane lei până în prezent
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 283 de localităţi din 18 judeţe, fiind înregistrat un număr de 1.084 de focare (dintre care 16 în exploataţii comerciale) şi 146 de cazuri la mistreţi.
În total au fost eliminaţi 360.647 de porci afectaţi de boală. Au fost despăgubiţi 7.826 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de peste 189,506 milioane lei, conform ultimelor date remise AGERPRES de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Până la această dată, prin aplicarea măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse 5 focare în judeţul Satu Mare, iar unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea, în data de 14 august 2018.
Potrivit ANSVSA, în judeţul Satu-Mare au fost înregistrate 12 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi, în Bihor - 34 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ, în judeţul Sălaj - 4 cazuri la mistreţi; judeţul Tulcea - 567 de focare (dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A) şi 67 de cazuri la mistreţi; judeţul Brăila - 108 de focare (dintre care 9 focare la exploataţii comerciale); judeţul Constanţa - 85 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi; judeţul Ialomiţa - 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 33 cazuri la mistreţi; judeţul Galaţi - 14 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ; judeţul Ilfov - 9 focare în gospodăriile populaţiei; judeţul Călăraşi - 88 de focare (dintre care 1 focar la o exploataţie comercială) şi 19 cazuri la mistreţ; judeţul Buzău - 6 focare în gospodăriile populaţiei; judeţul Giurgiu - 24 focar în gospodăria populaţiei şi 8 cazuri la mistreţ; judeţul Dâmboviţa - un focar în gospodăria populaţiei; judeţul Teleorman - 5 focare în gospodăria populaţiei; judeţul Maramureş - 3 focare în gospodăria populaţiei; judeţul Vrancea - un focar în gospodăria populaţiei; judeţul Dolj - un focar în gospodăria populaţiei; judeţul Argeş - un focar în gospodăria populaţiei.
În ceea ce priveşte despăgubirile, în judeţul Satu-Mare au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 14 exploataţii afectate, în valoare de 56.490 de lei; în judeţul Bihor - plătite despăgubiri pentru toate cele 211 exploataţii afectate, în valoare de 947.620 de lei; judeţul Tulcea - au fost plătite despăgubiri pentru 1.128 de exploataţii dintr-un total de 1.157 de exploataţii, în valoare de 45,579 milioane lei; judeţul Brăila - au fost plătite despăgubiri pentru 2.966 de exploataţii dintr-un total de 2.993, în valoare de 131,640 milioane lei; judeţul Constanţa - au fost plătite despăgubiri pentru 827 de exploataţii dintr-un total de 835 de exploataţii, în valoare de 3,614 milioane lei, judeţul Ialomiţa - au fost plătite despăgubiri pentru 2.389 de exploataţii dintr-un total de 2.500 de exploataţii, în valoare de 6,531 milioane lei; judeţul Galaţi - au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 69 de exploataţii afectate, în valoare de 162.000 de lei; judeţul Ilfov - au fost plătite despăgubiri pentru 6 exploataţii dintr-un total de 7 exploataţii în valoare de 71.640 de lei; judeţul Călăraşi - au fost plătite despăgubiri pentru 212 exploataţii dintr-un total de 299 de exploataţii în valoare de 888.550 de lei; judeţul Teleorman - au fost plătite despăgubiri pentru 4 exploataţii dintr-un total de 7 exploataţii, în valoare de 14.450 de lei.
Prezenţei virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
"Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social", precizează reprezentanţii ANSVSA.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan











