logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești

Municipiul Ploiești celebrează 75 de ani de tradiție în arta plastică!

Galeria de Artă Ploiești găzduiește, începând cu 29 octombrie, Salonul de Toamnă, o expoziție care marchează un moment aniversar important pentru viața culturală a orașului: împlinirea a 75 de ani de la constituirea Cenaclului plastic al Uniunii Artiștilor Plastici din Ploiești, în anul 1951.

Ediția din acest an reunește lucrările a 46 de artiști ai Filialei Ploiești a Uniunii Artiștilor Plastici din România, care celebrează, prin creațiile lor, continuitatea unei tradiții artistice construite de-a lungul a șapte decenii și jumătate.

Vernisajul oficial și festivitatea de premiere au avut loc joi, 5 noiembrie, în prezența artiștilor și a iubitorilor de artă.

Cu această ocazie, Primăria Municipiului Ploiești a acordat un premiu artistei Maria Teodora Petre, pentru lucrarea 'O lume în care să încap'.

Municipalitatea a fost reprezentată la eveniment de domnul Cristian Ardelean, administratorul public al municipiului Ploiești.

Aniversarea celor 75 de ani reprezintă un prilej de a aduce în atenție contribuția generațiilor de artiști care au construit și au păstrat vie identitatea plastică ploieșteană, precum și rolul important al artei în viața culturală a comunității.

DIRECȚIA RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.