EY: 60% dintre contribuabili consideră că un control ANAF le va impune sume suplimentare de plată
Aproape 60% dintre contribuabili cred că inspectorii Fiscului le-ar impune, cel mai probabil, impozite şi taxe suplimentare de plată, în situaţia în care compania lor ar fi supusă unei inspecţii fiscale, chiar dacă directorii financiari consideră că au aplicat corect legea fiscală, potrivit unui studiu EY remis vineri AGERPRES. În acelaşi tim
Deneş: Suprafaţa totală de pădure este de 7 milioane de ha, din care terenuri acoperite cu arbori 6,9 milioane de ha
Suprafaţa totală de pădure este de 7 milioane de hectare din care terenuri acoperite cu arbori 6,9 milioane de ha, a declarat vineri ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, cu ocazia prezentării rezultatelor Inventarului Forestier Naţional (IFN), menţionând că se constată creşterea suprafeţei terenurilor acoperite cu arbori. "Conform analizei, su
Loteria suplimentează cu 100.000 de lei fondul de câştiguri pentru Loto 6/49
Loteria Română suplimentează cu 100.000 de lei fondul de câştiguri pentru tragerea Loto 6/49, categoria I, care va avea loc duminică, 9 decembrie, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 319.000 lei (peste 68.500 de euro), iar la Noroc este în jo
Gerea: Sistemul Energetic Naţional are nevoie de un backup, pentru că este epuizat din punct de vedere moral
Sistemul Energetic Naţional este epuizat din punct de vedere moral şi are nevoie de un backup, a atras atenţia fostul ministru al Energiei, Andrei Gerea, într-o conferinţă de specialitate, organizată vineri. "Aşa-zisele reforme făcute în anii trecuţi au afectat, de asemenea. Că s-a greşit nu mai contează. Ideea este că ne dorim cu toţii să ave
Deneş: Cred că în anul acesta foarte puţini au mai auzit de criza lemnului de foc
Disponibilitatea lemnului de foc în depozite şi în rampe a acoperit până acum necesarul de cerere venită de la populaţie astfel că în anul acesta nimeni din România sau foarte puţini au mai auzit de criza lemnului de foc, a afirmat vineri ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, cu ocazia prezentării rezultatelor Inventarului Forestier Naţiona
Sandu (SMR): Schimbările climatice nu sunt o poveste inventată; dezastrele naturale duc la pierderi economice majore
Schimbările climatice sunt reale, nu o poveste inventată, iar pierderile economice cauzate de dezastrele naturale sunt, numai în România, între 4 şi 12 miliarde de euro, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, Ion Sandu, preşedintele Societăţii Meteorologice Române (SMR). "Problema schimbărilor climatice generea
COTAR anunţă că va acţiona în instanţă toate deciziile ministrului demisionar al Transporturilor
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) va acţiona în instanţă toate deciziile luate de ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, care au ca rezultat distrugerea sectorului de Transporturi din România, se arată într-un comunicat al organizaţiei patronale remis vineri AGERPRES. Reprezenta
Daea: România primeşte 34,27 milioane de euro de la CE pentru rambursarea costurilor de combatere a pestei porcine africane
România primeşte de la Comisia Europeană (CE) un grant în valoare de 34,27 milioane de euro pentru rambursarea a 75% din costurile de combatere a pestei porcine africane, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Petre Daea. "Comisia Europeană a decis să acorde României un grant în valoare de 34.278.750 euro pent
Consumul gospodăriilor rămâne motorul creşterii economiei în primele nouă luni din 2018
Consumul gospodăriilor a fost motorul creşterii economiei în primele nouă luni ale acestui an, cu o contribuţie de 3,1%, în timp ce exportul şi investiţiile continuă să aibă un impact negativ de minus 1,5% şi, respectiv, minus 0,2%, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică publicate vineri. Institutul Naţional de Statisti
E.ON derulează campania #DaruiesteLumina; 100.000 kWh gaze şi electricitate, donaţi către instituţii sociale
Compania E.ON derulează campania #DaruieşteLumina prin care pune la dispoziţie 100.000 kWh, gaze şi electricitate, pentru patru instituţii sociale din judeţele Caraş-Severin, Cluj, Harghita şi Sibiu, informează E.ON. Potrivit unui comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES, fiecare ramă #DaruiesteLumina adăugată pozei de profil pe pagina personală de Facebo
Conferinţa ''Agenda Viitorului'' tratează vineri teme legate de fenomene ce marchează în prezent societatea
Institutul de Studii Liberale, în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate, organizează vineri conferinţa internaţională "Agenda Viitorului". Conferinţa va avea patru teme de dezbatere legate de fenomene care marchează în prezent societatea: migraţia, revoluţia digitală, modificările climatice şi globalizarea.
Ministrul Transporturilor: Călătoria cu metroul se va scumpi, din cauza creşterilor salariale ale angajaţilor Metrorex
Preţul călătoriei cu metroul se va majora începând de anul viitor, aceasta fiind singura modalitate prin care se pot acoperi creşterile salariale cerute de sindicatele Metrorex, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Lucian Şova. "Aşa cum am prevenit opinia publică încă de la începutul discuţiilor cu sindicatul Metrorex, orice
Şova: Sunt ministrul Transporturilor, îmi exercit toate atribuţiile şi toate prerogativele până îmi va expira mandatul
Lucian Şova a susţinut, joi, într-o conferinţă de presă, că este în continuare ministrul al Transporturilor şi îşi exercită toate atribuţiile şi prerogativele legale până la expirarea mandatului. "Vreau să transmit pe această cale tuturor celor interesaţi că eu sunt Lucian Şova şi sunt ministrul Transporturilor. Fac un apel la toţi
UNTRR cere desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la asigurarea RCA
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită autorităţilor europene şi române desecretizarea scrisorii trimise de Comisia Europeană, de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la asigurarea RCA, în caz contrar ar putea fi sprijinită o înţelegere neconcurenţială a companiilor de asigurări,
Leul s-a depreciat, joi, în raport cu principalele valute; un euro, cotat la 4,6556 lei
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, joi, un curs de 4,6556 lei pentru un euro, în creştere cu 0,14 bani (+0,03%), comparativ cu cotaţia din şedinţa anterioară, când moneda unică valora 4,6542 lei. De asemenea, moneda naţională s-a depreciat în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,109