Preţul final al energiei va fi mai mare cu 40% în 2019, iar produsele se vor scumpi (furnizor)
Energia electrică va fi mai scumpă cu 40% anul viitor faţă de 2018, ceea ce se va reflecta şi în preţurile produselor, a declarat, marţi, Petre Stroe, CEO al furnizorului de energie şi gaze MET Energy România, într-o conferinţă de presă. "Este foarte greu să le explicăm consumatorilor noştri că au crescut pr
RETROSPECTIVĂ 2018/Turismul românesc, între plusul celor 1,2 milioane de vouchere de vacanţă şi deficitul de 200.000 de angajaţi
Anul 2018 a fost marcat de o creştere record a numărului românilor care au decis să meargă în vacanţă în staţiunile din ţară datorită celor 1,2 milioane de de vouchere de vacanţă acordate angajaţilor din sectorul public. De altfel, specialiştii au catalogat 2018 drept "un an de excepţie". Măsura a dus
Gavrilescu, despre taxa auto: Nu avem o variantă finală; o să mai dureze şi nu vă pot promite un orizont de timp
Nicio variantă a noii contribuţii care urma să înlocuiască taxa auto nu a fost găsită până la ora actuală, iar până la găsirea unei formule finale va mai dura, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. "Trebuie să facem noi calcule în aşa fel în
Bugetul alocat cadourilor de Crăciun nu depăşeşte 300 de lei pentru jumătate dintre români (studiu)
Pentru jumătate dintre români, bugetul total alocat cadourilor de Crăciun în acest an nu depăşeşte 300 de lei, în timp ce 2 din 5 cheltuie până la 750 de lei, iar pentru aceasta 33% economisesc cu câteva luni înainte, conform unui studiu realizat de o platformă online de cadouri, remis marţi AGERPRES.
RETROSPECTIVĂ 2018 România intră cu datorii în 2019, bugetul nu a fost aprobat de Parlament; Declaraţia unică şi reducerea fiscalităţii în turism, principalele măsuri în 2018
România intră cu datorii în 2019, anul în care ţara va deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, în condiţiile în care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdată aprobat de Parlament. Din 2008 şi până în prezent, astfel de situaţii s-au mai întâlnit de pa
Persoanele fizice pot accesa, de miercuri, programul ''Rabla pentru electrocasnice''
Peste 60.000 de echipamente electrice şi electronice de uz casnic folosite vor fi înlocuite cu altele noi, cu consum redus de energie, prin intermediul Programului ''Rabla pentru electrocasnice'', al cărui buget este de circa 20 de milioane de lei. "Sunt şase luni de muncă cu ajutorul colegilor mei. &Ici
INS: Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 6.000 de persoane în T3 2018
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,201 milioane de persoane în trimestrul III din 2018, în scădere cu 6.000 de persoane faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,683 milioane de persoane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică transmise marţi AGERPRES.
CFR SA: Nu sunt trenuri blocate sau oprite în staţii; se circulă în condiţii de iarnă, marţi dimineaţa
Pe întreaga reţea feroviară se circulă în condiţii de iarnă marţi dimineaţa, însă nu sunt trenuri blocate sau oprite în staţii, informează CFR SA. "Personalul feroviar de specialitate acţionează pentru deszăpezire şi asigurarea gabaritului pe 4 intervale de staţii: Câineni - Valea Oltului, Valea
România este pe locul 63 din 149 de ţări în clasamentul WEF referitor la inegalităţile dintre femei şi bărbaţi
România a pierdut mai multe locuri în clasamentul World Economic Forum (WEF) referitor la inegalitatea dintre femei şi bărbaţi, ocupând locul 63 din 149 de ţări, potrivit celui mai recent raport ''Global Gender Gap Report'' publicat mar
Cursele aeriene pot înregistra întârzieri de până la 40 de minute pentru degivrarea aeronavelor; nu sunt zboruri anulate
Unele curse aeriene pot înregistra întârzieri cuprinse între 30 şi 40 de minute marţi dimineaţa, în urma degivrării aeronavelor, însă nu sunt zboruri anulate, potrivit informaţiilor furnizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. "La ora 8:00 traficul aerian era normal. Fără în
Transgaz obţine o finanţare de 50 de milioane de euro pentru o nouă conductă
Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă companiei Transgaz 50 de milioane de euro pentru finanţarea unei noi conducte, care va conecta resursele de gaze naturale ale României de la ţărmul Mării Negre atât cu reţeaua naţională de transport de gaz, cât şi cu coridorul BRUA, făcând astfel legătura între sistemele de transport din Europa de Sud-E
Bursa de la Bucureşti închide pe roşu prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii; rulajul s-a apropiat de 30 de milioane de lei
Bursa de la Bucureşti a închis luni în scădere pe toţi indicii, iar rulajul s-a situat la 29,53 milioane de lei (6,34 milioane euro). Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, a înregistrat o depreciere de 0,58%, la 8.524,69 puncte. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la
Daea a primit la Bruxelles certificatele de înregistrare pentru "Scrumbia de Dunăre afumată" (IGP) şi vinul "Însurăţei" (DOP)
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a primit, luni, de la comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, certificatele de înregistrare în registrul Denumirilor de origine Protejate şi al Indicaţiilor Geografice Protejate pentru "Scrumbia de Dunăre afumată" (IGP) şi pentru vinul "Însurăţei" (DOP). P
Şeful AAAS: Privatizarea Oltchim nu este afectată de decizia CE de returnare a ajutorului de stat
Preluarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea de către Chimcomplex nu este afectată de decizia Comisiei Europene, potrivit căreia statul trebuie să recupereze ajutoare de stat ilegale de 335 milioane de euro, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Daniel Geantă, preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS). "
AFIR deschide vineri sesiune de finanţare de peste 35 de milioane de euro pentru investiţii în procesarea produselor agricole
Procesatorii pot depune, începând din 21 decembrie, solicitări de finanţare a proiectelor pentru investiţii în procesarea produselor agricole pentru obţinerea de produse neagricole, precum pâine, produse zaharoase, prăjituri sau bere artizanală, prin intermediul unei scheme cu buget de peste 35 de milioane de euro, se arată într-un comunicat al

