Comisia Europeană invită 12 state membre, inclusiv România, să transpună noile norme privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice
Comisia Europeană a decis, în data de 21 mai 2019, să trimită o scrisoare de punere în întârziere către 12 state membre (Cipru, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Luxemburg, România, Slovacia, Slovenia şi Spania) care nu au transpus încă normele UE privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor pub
CE îndeamnă nouă state membre, inclusiv România, să respecte integral normele UE privind reciclarea navelor
Comisia Europeană a decis joi să iniţieze proceduri împotriva Croaţiei, Ciprului, Germaniei, Greciei, Italiei, Portugaliei, României, Sloveniei şi Suediei pentru constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în ceea ce priveşte punerea în aplicare integral a legislaţiei europene privind reciclarea navelor (Regulamentul privind reciclarea navelor - Reg
#romania2019.eu/ ANOFM organizează a 11-a reuniune a Consiliului de Administraţie al reţelei Serviciilor Publice de Ocupare din UE
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează joi şi vineri, sub egida Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, cea de-a 11-a reuniune a Consiliului de Administraţie al reţelei Serviciilor Publice de Ocupare. Conform unui comunicat remis AGERPRES, evenimentul a fost deschis de preşedintele Consiliului de Administraţie, Fons Le
Rădulescu (BT): Am dublat PIB-ul, dar nu prin investiţii; avem cea mai slabă dinamică a investiţiilor productive
România a dublat PIB-ul din 2006 până în prezent, dar nu prin investiţii, fiind ţara din UE cu cea mai slabă dinamică a investiţiilor productive din ciclul economic post-criză, a declarat, joi, Andrei Rădulescu, director de cercetare al Băncii Transilvania, în cadrul conferinţei "Banking 365: Banca Viitorului". "Am dublat
Ungaria, România şi Polonia, cea mai mare creştere economică anuală din UE în primul trimestru din 2019
Ungaria, România şi Polonia au înregistrat, în primul trimestru din 2019, cel mai semnificativ avans al economiei din Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2018, arată a doua estimare publicată joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,2% în primele trei luni din acest an, comp
Piaţa de media din România a crescut anul trecut cu 10%, la 454 milioane euro (raport)
Piaţa de media din România a crescut anul trecut cu 10% comparativ cu 2017, ajungând la 454 milioane de euro, iar pentru 2019 este estimat un avans de 7%, conform raportului Media Fact Book, remis joi AGERPRES. "Piaţa de media va mai aştepta încă un an pentru a atinge jumătate de miliard de euro. România a intrat într-o perio
Alexandru Petrescu va prezida vineri, la Luxemburg, Reuniunea formală a Consiliului TTE
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, va prezida vineri, la Luxemburg, reuniunea formală a Consiliului TTE (Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie) - componenta Telecomunicaţii, Societate Informaţională şi Servicii Poştale, informează ministerul de resort, printr-un comunicat remis AGERPRES. Conform sursei citate, î
Oprea: Până la finalul Preşedinţiei, ne străduim să semnăm acordul de liber schimb cu Vietnam; deschide o piaţă de 100 de milioane de locuitori
Acordul de liber schimb cu Vietnam ar putea fi semnat până la finalul preşedinţiei noastre, iar acest fapt va deschide o piaţă de 100 de milioane de locuitori, a declarat, joi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea. "Profitaţi de aceste acorduri pe care Uniunea Europeană le încheie cu partenerii noştri. Vorbesc despre Singapore
România a importat tractoare în sumă de 102 milioane euro, în primele două luni din 2019
România a importat, în primele două luni ale acestui an, tractoare în valoare de 102,04 milioane euro, o sumă similară celei din perioada ianuarie-februarie 2018 (102,07 milioane euro), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. În ianuarie 2019, importurile de tractoare au totalizat 44,178 milioane euro, iar &ic
Dănescu (ARB): Prin OUG 19 s-a realizat o naţionalizare a managementului industriei bancare
Ordonanţa 19 a realizat o naţionalizare a managementului industriei bancare, iar managerii au primit ţinte economice precum în perioada comunistă, a declarat, joi, Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), la o conferinţă de specialitate. "Nouă, industriei bancare din România, şi este o chestiune de tim
APIA:12.707 dosare autorizate la plată în două zile în cadrul schemelor de sprijin cuplat pentru sectorul vegetal
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, din 4 iunie, 12.707 dosare cu suma totală de 25,036 milioane de euro, în cadrul schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal aferente Campaniei 2018, informează instituţia printr-un comunicat remis joi AGERPRES. "Începând cu data de 04 iunie 2019, Ag
Mai mult de jumătate din cheltuielile populaţiei au fost alocate pentru consum, în 2018 (INS)
Mai mult de jumătate (56,5%) din cheltuielile efectuate anul trecut de populaţia României au fost alocate pentru consum, respectiv alimente, băuturi, mărfuri nealimentare sau plata unor servicii, în timp ce 31,5% din cheltuieli au reprezentat impozite şi contribuţii către stat, potrivit datelor Institutului naţional de Statistică, publicate joi. Pe
Creşterea cu 5% a economiei în primul trimestru datorată, în principal, consumului populaţiei; exportul continuă să aibă o contribuţie negativă
Creşterea în ritm anual a economiei în primul trimestru al acestui an, de 5% pe serie brută şi 5,1% pe serie ajustată, s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 6,7%, contribuind cu 4,3% la avansul PIB, potrivit unor noi date ale Institutului Naţional de Statistică, publicate joi.
MADR: 214 beneficiari ai programului de sprijin pentru tomate au primit trei milioane de lei, până miercuri
Peste 200 de beneficiari ai programului de sprijin pentru tomate şi-au primit deja banii, în sumă totală de trei milioane de lei, în timp ce alte 1.757 de dosare se află în lucru, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). "Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că au fost demarate plăţile pen
COTAR: Statul a pierdut 6 milioane euro/lună din taxele care trebuiau plătite pentru şoferii platformelor ridesharing
Platforme de tip ridesharing, ca Uber, Bolt sau Clever, au fraudat bugetul statului, în ultimii patru ani, obţinând venituri ilicite din activităţi neautorizate pe teritoriul ţării noastre, iar urgenţa unei Ordonanţe privind transportul alternativ nu se justifică, consideră reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din Români