Pena (Cisco România): Peste 4 miliarde de utilizatori sunt conectaţi la internet, la nivel global
Peste 4 miliarde de utilizatori sunt conectaţi la ora actuală la internet pe întreaga planetă, în timp ce mai mult de patru milioane de materiale video sunt postate pe YouTube în fiecare minut, potrivit datelor prezentate, marţi, de Dorin Pena, general manager Cisco România, la un eveniment de specialitate.
Consiliul Concurenţei a lansat Monitorul preţurilor la alimente, cu scopul de a creşte competiţia şi de a ieftini produsele
Consiliul Concurenţei a lansat, marţi, platforma ''Monitorul preţurilor la alimente'', care permite compararea a peste 30.000 de produse din 1.700 de magazine din întreaga ţară, cu scopul de a întări competiţia pe această piaţă şi a ieftini alimentele din magazinele cele mai scumpe. "Când am
Lucrările de construcţii au crescut în volum cu 27%, în primele 8 luni
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele opt luni ale anului ca serie brută, cu 27%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 20,6%, raportat la perioada similară din 2018, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În au
Bursa Locurilor de Muncă a Salonului Auto Bucureşti 2019, marţi, la Romexpo
Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2019 (SAB) organizează marţi, la Romexpo, Bursa Locurilor De Muncă SAB - Ziua Carierei, în parteneriat cu Iniţativa Pasionaţilor de Autovehicule Rutiere (IPAR), informează organizatorii. În cadrul evenimentului, reprezentanţii companiilor din domeniul auto au oportunitatea de a la
FMI a revizuit în creştere la 4% estimările privind avansul economiei româneşti în 2019
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere la 4% estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, însă în paralel prognozează o majorare a ratei inflaţiei şi a deficitului de cont curent, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
Monitorul preţurilor la alimente se lansează marţi
Consiliul Concurenţei lansează marţi Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare, la eveniment urmând să fie prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor şi ai companiilor implicate în acest proiect. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a arătat, la începutul acestei luni, că, prin intermediul Monitorului preţurilor la al
VIDEO Daea: Cea mai importantă verigă din politica noastră agricolă este de a comercializa ceea ce produc fermierii
Ministrul demis al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a inaugurat luni după-amiaza primul magazin din Bucureşti al Casei de Comerţ Agroalimentar "Unirea", având numai cuvinte de laudă faţă de cei care au reuşit să facă acest lucru, dar mai ales faţă de producătorii români.
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 14 OCTOMBRIE
* Programul de circulaţie a trenurilor de metrou va fi prelungit marţi cu o oră pentru preluarea călătorilor care vor asista la partida de fotbal dintre selecţionatele României şi Norvegiei, informează Metrorex, printr-un comunicat remis AGERPRES. * Executivul a aprobat în şedinţa de luni un proiect de Hotărâre privind repartizarea pe unităţi
Metrorex prelungeşte marţi cu o oră programul de circulaţie a trenurilor pentru meciul de fotbal dintre România şi Norvegia
Programul de circulaţie a trenurilor de metrou va fi prelungit marţi cu o oră pentru preluarea călătorilor care vor asista la partida de fotbal dintre selecţionatele României şi Norvegiei, informează Metrorex, printr-un comunicat remis AGERPRES. "Ministerul Transporturilor şi Metrorex, alături de Federaţia Română de Fotbal, vin în spriji
Marius Chiper, drector general interimar la CFR SA
Membrii Consiliului de Administraţie de la Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA l-au numit luni pe Marius Chiper în funcţia de director general interimar al companiei. "Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că luni, 14 octombrie 2019, membrii Consiliului de Administraţie l-au numit pe domnul Marius Chiper, director general interim
Teodorovici: Modificarea schemelor de ajutor de stat ale MFP nu poate fi realizată, Guvernul este interimar
Guvernul a încercat să modifice două scheme de ajutor de stat gestionate de Ministerul Finanţelor Publice, dar nu a reuşit pentru că este interimar şi actele ar excede atribuţiile sale, a declarat, luni, ministrul demis al Finanţelor, Eugen Teodorovici. "Am avut chiar săptămâna trecută, am încercat să discutăm în şedinţa de guvern
Teodorovici: Am aprobat o Hotărâre de Guvern prin care redistribuim 1,4 miliarde lei comunităţilor locale
Executivul a aprobat în şedinţa de luni un proiect de Hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor defalcate din TVA, fiind distribuită suma de 1,4 miliarde lei pentru diferite capitole de cheltuieli, a anunţat ministrul demis a Finanţelor, Eugen Teodorovici. "Azi, în şedinţa de Guvern am discutat şi aprob
Vameşii de la Calafat au reţinut articole vestimentare contrafăcute în valoare de 290.800 de lei
Lucrătorii vamali de la Biroul vamal Calafat au reţinut, recent, articole vestimentare contrafăcute în valoare de aproape 300.000 de lei, în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare înmatriculată în Bulgaria, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale a Vămilor (DGV), transmis luni AGERPRES. Potrivit sursei citat
Teodorovici: Am să prezint public situaţiile legate de datoria publică şi proiectul de buget; am văzut foarte multe minciuni
Ministrul demis al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat luni că va prezenta în perioada imediat următoare, într-o conferinţă de presă, situaţia datoriei publice şi proiectul de buget pentru 2020. "Eu am să prezint săptămâna viitoare sau săptămâna aceasta, oricum până vine următorul guvern, într-o conferinţă
CNIPMMR: În viitorul Guvern trebuie să existe un Minister al Antreprenoriatului, Comerţului şi Tehnologiei Informaţiei
Viitorul guvern trebuie să aibă în componenţă un Minister al Antreprenoriatului, Comerţului şi Tehnologiei Informaţiei şi o structură suplă, de 15 ministere, faţă de 24 în prezent, consideră reprezentanţii Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR). "Viitorul guvern trebuie să aibă un Minister al Antreprenoriatului, Comerţu

