Ministerul Finanţelor a atras, luni, 215 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 215 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 180 luni, la un randament mediu de 4,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 200 d
Eric Stab (FIC): Investiţii de 70 de miliarde de euro în următorii zece ani în sectorul energetic românesc
Companiile au anunţat investiţii de peste 70 de miliarde de euro în sectorul energetic românesc în următorii zece ani, cea mai mare parte fiind în producţia de electricitate, a afirmat, luni, Eric Stab, vicepreşedintele Consiliului Investitorilor Străini şi CEO al Engie România. El a participat la o conferinţă online pe tema tranz
VIDEO Preşedintele INS: Valoarea totală a recensământului agricol este de 320 de milioane de lei; 4 milioane de euro provin de la Eurostat
Fondurile totale alocate pentru efectuarea Recensământului General Agricol se ridică la 320 de milioane de lei, din care o sumă de patru milioane de euro în echivalent provine de la Eurostat, a declarat, luni, preşedintele Institutului Naţional Statistică, Tudorel Andrei, subliniind că sprijinul Eurostat pentru a susţine această activitate este cel mai mare din U
Asociaţia Forţa Fermierilor solicită preşedinţilor de partide sprijin pentru obţinerea adeverinţelor APIA
Asociaţia Forţa Fermierilor face apel la preşedinţii partidelor politice să le solicite primarilor să îi sprijine pe fermieri pentru obţinerea adeverinţelor APIA, în contextul în care există semnale că unii edili "nu îşi fac treaba" şi îi întârzie pe fermieri, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES. &qu
VIDEO Tudorel Andrei (INS): Estimăm la Recensământul General Agricol 3,2 milioane de exploataţii agricole
Preşedintele Institutului Naţional de Statistică România, Tudorel Andrei, estimează că România ar putea avea 3,2 milioane de exploataţii agricole după efectuarea Recensământului General Agricol, în scădere raportat la numărul identificat la ultimul recensământ, de 3,6 milioane de exploataţii agricole.
VIDEO Oros: Aşteptăm finalizarea recensământului agricol, pentru că la finele anului 2022 trebuie să definitivăm Planul Naţional Strategic
Aşteptăm finalizarea Recensământului General Agricol pentru că la finele anului 2022 trebuie să definitivăm Planul Naţional Strategic (PNS) pentru perioada 2023 - 2027, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.
E.ON, după amenda primită de la Consiliul Concurenţei: Comportamentul Delgaz Grid nu a avut efecte negative în piaţă
Comportamentul Delgaz Grid, pentru care compania a fost sancţionată cu 6,1 milioane de euro de Consiliul Concurenţei pentru abuz de poziţie dominantă, nu a avut efecte negative în piaţă, potrivit unui răspuns al companiei, transmis, luni, la solicitarea AGERPRES. Delgaz Grid, compania de reţele de gaze şi el
ANSVSA: Eutanasierea păsărilor din gospodăria din Harghita unde a fost depistată gripa aviară, finalizată
Eutanasierea păsărilor existente în gospodăria din localitatea Cristuru-Secuiesc, judeţul Harghita, unde a fost confirmat un focar de gripă aviară, a fost finalizată, iar cadavrele au fost ecarisate prin îngropare, împreună cu resturile de furaje şi aşternutul contaminate, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veter
Consiliul Concurenţei a sancţionat Delgaz Grid din grupul E.ON pentru abuz de poziţie dominantă
Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de circa 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei de gaze naturale, respectiv pe piaţa serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale Instalaţi
Industria de morărit şi panificaţie se confruntă cu un deficit al forţei de muncă de peste 10%
Industria de morărit şi panificaţie se confruntă cu un deficit al forţei de muncă de peste 10%, în condiţiile în care în acest domeniu lucrează în jur de 60.000 de oameni, susţine preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
INS: Sacrificările şi producţia de carne au crescut în martie la toate speciile de animale şi păsări
Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut în martie 2021 la toate speciile de animale şi păsări, comparativ cu luna precedentă, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni. Raportat la aceeaşi lună din 2020, în martie numărul sacrificărilor a crescut la
Drulă: CNAIR a lansat licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză Bucureşti - Alexandria
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat luni licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză Bucureşti - Alexandria, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe Facebook. "S-a lansat licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză B
INS: Deficitul comercial al României a crescut cu 863 de milioane de euro în primele trei luni
Deficitul comercial al României a ajuns, în primele trei luni ale anului, la 5,327 miliarde de euro, în creştere cu 863,1 milioane de euro faţă de cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2020, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit
Năsui: Săptămână aceasta ducem problema declaraţiei de beneficiar real pentru firme în Coaliţie
Declaraţia de beneficiar real pentru firme a redevenit obligatorie, de aceea, săptămâna aceasta, problema va fi dusă în Coaliţie, afirmă ministrul Economiei, Claudiu Năsui, care speră să-şi convingă colegii să ia o măsură astfel încât statul să nu mai ceară antreprenorilor declaraţii cu informaţii pe care le au de
Preţul energiei pe bursă depăşeşte luni 440 lei pe MWh, după oprirea unui reactor nuclear
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM depăşeşte luni 440 de lei pe MWh în orele de vârf, în contextul opririi planificate a unităţii 2 de la Cernavodă, potrivit datelor operatorului bursier, analizate de AGERPRES. Preţul mediu pentru întreaga zi de luni este 330 de lei/MWh,
