Petre Daea: Prin blocarea comercializării puilor de o zi la fermele specializate se pune în pericol întreaga activitate de creştere a păsărilor
Activitatea de creştere şi de producţie a păsărilor în România este pusă în pericol prin blocarea comercializării puilor de o zi la fermele specializate în astfel de activităţi, aflate la baza industriei aviare, a scris marţi, pe Facebook, fostul ministru al Agricu
Cristian Ghinea: Comisia de Tăiat Hârtii de la MIPE simplifică MySmis
Comisia de Tăiat Hârtii de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) simplifică MySmis, a anunţat marţi, pe Facebook, ministrul de resort, Cristian Ghinea. "Comisia de Tăiat Hârtii de la MIPE simplifică MySmis. Am cerut simplificare şi demarăm în forţă. Am ambiţia ca domeniul fondurilor europene să devină model de bună p
PRIAevents organizează miercuri Gala Fermierilor Români din Moldova
PRIAevents organizează miercuri Gala Fermierilor Români din Moldova, un eveniment online şi on-site în cadrul căruia vor fi abordate subiecte de actualitate din domeniu. "Vom organiza cel mai important eveniment destinat agriculturii şi creşterii acesteia, dar şi dezvoltării fermierilor moldoveni. În cadrul evenimentului dezbatem alături
BERD a investit 53 milioane de lei în prima emisiune de obligaţiuni verzi a Raiffeisen
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat marţi că a investit 53 de milioane de lei (echivalentul a 11 milioane de euro) în prima emisiune de obligaţiuni verzi a Raiffeisen Bank România, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale. Săptămâna trecută, Raiffeisen Bank S.A.
Penny România îşi propune să investească peste un miliard de euro până în 2029
Penny România îşi propune să investească 5,128 milioane de lei, respectiv echivalentul a peste un miliard de euro, până în 2029, în principal în extinderea reţelei sale până la un total de 619 magazine şi 6 centre logistice, informează compania printr-un comunicat transmis marţi AGERPRES. "Penny R
VIDEO Adrian Tanase (BVB): Trebuie să avem mult mai mulţi bani ai românilor investiţi în piaţa de capital
România are încă o participare redusă a populaţiei la piaţa de capital, a afirmat marţi Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori Bucureşti, la o dezbatere online, menţionând că trebuie să avem mult mai mulţi bani ai românilor investiţi în piaţa de capital. "Avem un număr de investitori care a crescut. Cel puţin anu
Rădoi (USLM): La metrou inhalăm gaze de eşapament şi praf, pentru că aşa-zisa aerisire este la nivelul străzii
Aerul din exterior care ar trebui să asigure ventilarea în sistemul de metrou constă în gaze de eşapament şi praf, deoarece căile de aerisire sunt construite la nivelul străzii, a declarat, marţi, preşedintele "Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi, într-o conferinţă de presă. Liderul sindical a
ANPC a publicat proiectul de ordin privind unele măsuri de informare a consumatorilor şi consiliere a operatorilor economici
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), prin Direcţia Generală Control, Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană din cadrul instituţiei, a publicat marţi proiectul ordinului preşedintelui ANPC privind unele măsuri de informare a consumatorilor precum şi de consiliere a operatorilor economici, la intrarea în pieţe.
Turcan, despre pensiile speciale din Justiţie: Am agreat să nu discutăm public variante intermediare
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi cei ai Ministerului Justiţiei nu vor face publice variantele intermediare ale discuţiilor privind reforma sistemului de pensii speciale din Justiţie, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Raluca Turcan, la finalul convorbirilor avute cu ministrul Justiţiei, Stelian Ion, pe tema recalculării pensiilor speciale
Guvernul israelian este interesat să colaboreze cu autorităţile române în domeniul apărării (Ambasador)
Guvernul israelian este interesat să colaboreze cu Guvernul român în domeniul apărării, prin participarea la programe guvernamentale şi prin parteneriate între companiile din cele două ţări, a precizat Ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, într-o întâlnire cu ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Clau
Rădoi (USLM): Metrorex ar trebui să majoreze preţul unei călătorii la 50 de lei ca să devină rentabilă
Preţul unei călătorii cu metroul ar trebui majorat până la 50 de lei pentru ca Metrorex să devină rentabilă, aşa cum îşi propun noua conducere a companiei şi ministrul Transporturilor, a declarat, marţi, preşedintele "Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi, într-o conferinţă de presă. "Cel ma
ExpoFerma, primul târg digital de agricultură din România
Prima ediţie a târgului digital ExpoFerma va avea loc în perioada 14-17 iunie 2021 pe o platformă online interactivă dedicată, realizată de către LiveExpo.ro, accesul publicului fiind gratuit, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES. "LiveExpo.ro organizează împreună cu Grupul Agrointeligenţa-BTvideo primul tâ
HORA lansează un ghid privind măsurile de siguranţă în restaurante
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) anunţă lansarea campaniei "Dor de bun şi bine", cu misiunea de a facilita crearea unui cadru de funcţionare în siguranţă a business-urilor din HoReCa, sector grav afectat de pandemie, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES. Iniţiativa are &ic
Mischie (HORA): Solicităm Guvernului zero taxe pentru salariul minim în industria HoReCa
Sectorul HoReCa solicită Guvernului eliminarea taxelor pentru salariul minim brut în următorii 3-5 ani, ca măsură compensatorie pentru pierderile suferite de această industrie în timpul pandemiei, a declarat, marţi, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), într-o conferinţă de pres


