Negrescu: Creșterea PIB cu 2,1% în trimestrul III este o gură de oxigen, dar nu trebuie confundată cu o relansare economică
Creșterea economiei României cu 2,1% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, reprezintă o gură de oxigen, însă nu trebuie confundată cu o relansare economică, în condițiile în care PIB-ul a revenit doar la nivelul de acum un an, consideră consultantul economic Adrian Negrescu.
'Datele prezentate în această dimineață de Institutul Național de Statistică arată un salt neașteptat de puternic al economiei în trimestrul al treilea. Pe seria ajustată sezonier, Produsul Intern Brut a crescut cu 2,1% față de trimestrul anterior. Este cel mai bun rezultat trimestrial din ultimii trei ani. Și poate cel mai important - vine într-un moment în care economia avea mare nevoie de o veste bună. Vestea are însă și o parte mai puțin roz: față de aceeași perioadă a anului trecut, avansul este de numai 0,3% pe seria ajustată sezonier și de 0,1% pe seria brută. Altfel spus, după un an de contracție, economia a revenit doar la nivelul din toamna lui 2025. În esență, saltul de 2,1% este o gură de oxigen, dar nu trebuie confundat cu o relansare. Economia a ieșit din groapă, dar nu a urcat încă pe un drum ascendent. Practic, am recuperat ce am pierdut în ultimele trei trimestre și ne aflăm acolo unde eram acum un an', a scris Adrian Negrescu, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Acesta a explicat și evoluția economiei din ultimele trimestre.
'Pentru a înțelege rezultatul, trebuie privit drumul parcurs. În ultimul trimestru din 2025, PIB-ul s-a prăbușit cu 1,5% față de trimestrul anterior, iar primul trimestru din 2026 a adus o nouă scădere, de 0,3%. Cele două trimestre negative consecutive au însemnat intrarea economiei în recesiune tehnică. A urmat un trimestru II de stagnare, cu o creștere zero. Raportat la anul precedent, economia a fost în scădere în primele două trimestre ale anului: cu 1,4% în trimestrul I și cu 1,9% în trimestrul II, pe seria ajustată sezonier. Trimestrul III este primul din acest an în care PIB-ul trece, chiar și la limită, peste nivelul din 2025. O parte din saltul trimestrial se explică printr-un efect de bază. Când economia pornește de la un nivel coborât, orice revenire a activității se vede amplificat în cifrele de la un trimestru la altul. Pe ansamblul primelor nouă luni, calculele pe baza seriei brute arată că economia se află încă ușor sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, cu aproximativ 0,4%', a precizat consultantul economic.
În opinia sa, evoluția economiei în perioada următoare va depinde și de măsurile adoptate de autorități.
'Este important de spus că, dincolo de procente și calculele INS, contează însă ce urmează. România merge pe sârmă, cum spunea aseară Nazare. Avem nevoie de reforme, de o reducere a risipei bugetare și de proiecte de relansare economică. În primul rând de un buget realist pentru 2027, bazat pe cifre nu pe aspirații și estimări exagerat de optimiste. Alternativa, cum ne-a spus și președintele Dan, este acordul cu FMI pe care nimeni nu și-l dorește. Pe de altă parte, avem nevoie să vedem dacă această revenire vine din consum, din investiții sau doar dintr-un an agricol mai bun. Abia datele detaliate ce vin în decembrie ne vor spune dacă vorbim de o redresare sănătoasă sau de o tresărire de moment. Pentru Guvern, mesajul este clar: economia are o fereastră de oportunitate, iar aceasta nu trebuie închisă prin noi șocuri fiscale. Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate, de acces la finanțare și de investiții publice care să ajungă efectiv în economie. Altfel, riscăm ca revenirea din trimestrul III să rămână o excepție într-un an de stagnare', a mai scris Adrian Negrescu.
România a înregistrat o creștere economică de 2,1% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior, însă la nouă luni, economia a scăzut cu 0,3%, raportat la perioada similară din 2025, indică datele estimate (semnal) ale Institutului Național de Statistică, remise vineri AGERPRES. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația SILVA cere menținerea celor 41 de direcții silvice județene în cadrul reorganizării Romsilva
Menținerea celor 41 de direcții silvice județene, cel puțin până la eventuala reorganizare administrativ-teritorială a României, este una dintre cele șase propuneri pe care le face Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA în cazul reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. 'Federația Sindicatelor din Silv
Mihai Daraban: Nici eu, nici Camera de Comerț și Industrie a României nu avem vreo legătură cu subiectul Oil Terminal
Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, atrage atenția asupra asocierii nefondate a numelui său cu o procedură judiciară în curs la compania Oil Terminal și spune că nu are nicio implicare în ancheta desfășurată de DIICOT, deși fratele său Gabriel Daraban a fost director comercial al companiei. 'Sunt nevoit să rev
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă, iar plățile vor fi finalizate până la 31 decembrie 2026, informează, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), printr-un comunicat. Conform sursei, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a a
INS: Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută)
Producția industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută și cu 3,9% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Industria prelucrătoare a sc
INS: Creștere economică de 2,1% în trimestrul trei față de trimestrul anterior; la nouă luni, economia a scăzut cu 0,3%
România a înregistrat o creștere economică de 2,1% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior, însă la nouă luni, economia a scăzut cu 0,3%, raportat la perioada similară din 2025, indică datele estimate (semnal) ale Institutului Național de Statistică, remise vineri AGERPRES. Potrivit INS, în perioada 1
Marele premiu la Loto 6/49 în valoare de 980.000 de euro a fost câștigat la tragerea de joi
Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 5,226 milioane de lei (980.000 de euro), a fost câștigat la tragerea de joi, a anunțat Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Călărași și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și două variante la Noroc, prețul biletului fiind de 32,50 de
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziții la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfășurate percheziții la sediul societății în data de 12 noiembrie și că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată de DIICOT privind o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei. 'Societatea Oil Terminal informează
MMAP: Recomandări pentru populație și autorități, în contextul avertizărilor de ploi și inundații
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat, joi, Comitetul ministerial pentru situații de urgență, în urma avertizărilor meteorologice și hidrologice de Cod galben și portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit unui comunicat al MMA
Vevera (ICI București): Infrastructura Romanian AI Factory ar putea deveni complet operațională anul viitor
Infrastructura Romanian AI Factory, dezvoltată în cadrul unui proiect european la care participă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), ar putea deveni complet operațională în 2027, a declarat joi directorul general al institutului, Adrian Victor Vevera, la Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală ș
BNR anticipează o creștere ușoară a inflației la finalul anului și revenirea în intervalul țintei în 2028
Banca Națională a României (BNR) anticipează o ușoară creștere a ratei anuale a inflației în ultimele luni din 2026, urmată de o scădere graduală, astfel încât aceasta să reintre în intervalul țintei în primul trimestru din 2028, conform Raportului asupra inflației, ediția noiembrie 2026, aprobat joi de Consiliul de administrație a
Popa (MTI): Securitate energetică și navigabilitate mai eficientă pe Dunăre sunt obiectivele grupului de lucru înființat astăzi
Un grup de lucru se va ocupa de implementarea proiectului Bala 2, care are o importanță deosebită în primul rând pentru asigurarea debitelor de apă necesare răcirii reactoarelor de la Cernavodă, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Securitate energetică și
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de c
Gomes (OCDE): Inteligența artificială ar putea crește productivitatea sectorului financiar cu aproximativ 12% în următorul deceniu
Adoptarea pe scară mai largă a inteligenței artificiale ar putea crește productivitatea sectorului financiar din economiile G7 cu aproximativ 12% în următorul deceniu, însă beneficiile vor depinde de modul în care vor fi gestionate riscurile asociate acestei tehnologii, a declarat joi Antonio Gomes, director adjunct în cadrul Direcției pentru
Proiectul noii centrale de cogenerare de la CTE Grozăvești avansează și intră în etapa a doua a dialogului competitiv
Electrocentrale București (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficiență de la CTE Grozăvești, iar în urma evaluării documentațiilor depuse, candidații selectați vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.







