logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mihai Daraban: Nici eu, nici Camera de Comerț și Industrie a României nu avem vreo legătură cu subiectul Oil Terminal

Imagine din galeria Agerpres

Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, atrage atenția asupra asocierii nefondate a numelui său cu o procedură judiciară în curs la compania Oil Terminal și spune că nu are nicio implicare în ancheta desfășurată de DIICOT, deși fratele său Gabriel Daraban a fost director comercial al companiei.

'Sunt nevoit să revin public, pentru că numele meu și al Camerei de Comerț și Industrie a României sunt asociate, zi de zi și fără niciun discernământ, cu o procedură judiciară aflată în desfășurare, privind activitatea societății Oil Terminal SA, companie controlată de statul român. Așa cum am precizat de nenumărate ori în spațiul public, nici eu, nici Camera de Comerț și Industrie a României nu avem vreo legătură cu acest subiect. Împotriva mea nu există nicio plângere penală și nu am nicio calitate procesuală în această anchetă sau în oricare alta. Nu am deținut și nu dețin vreo funcție în cadrul Oil Terminal și nu am fost implicat, în niciun fel, în activitatea acestei societăți. Cu toate acestea, numele meu, precum și cel al CCIR, sunt târâte prin titluri și materiale de presă doar pentru că pot genera audiență. Aceasta nu mai este informare, ci asociere forțată', a subliniat Mihai Daraban, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

El precizează că CCIR nu este parte în această procedură, nu a avut relații contractuale cu Oil Terminal SA și nu desfășoară activități în domeniul operațiunilor portuare, vamale sau al comerțului cu produse petroliere.

'Numele unei instituții private, construită prin muncă și rezultate, nu poate fi folosit drept decor pentru un subiect cu care nu are nimic în comun. Am încredere deplină în justiție și respect prezumția de nevinovăție, care se aplică oricărui cetățean. Stabilirea faptelor este atributul exclusiv al autorităților, motiv pentru care nu voi comenta o procedură aflată în desfășurare. Îmi mențin disponibilitatea, exprimată deja public, de a sprijini aflarea adevărului. Cer însă un lucru elementar: ca adevărul să fie respectat și în spațiul public, nu doar în sălile de judecată. Le solicit celor care scriu despre acest subiect să înceteze asocierile nefondate cu persoana mea și cu instituția pe care o conduc. Îmi rezerv dreptul de a-mi apăra numele și imaginea CCIR prin toate mijloacele legale', mai arată președintele CCIR.

Joi, procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat 46 de percheziții în București și în județele Constanța, Bacău, Prahova, Galați și Ilfov, într-o cauză care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, deturnare a licitațiilor publice și abuz în serviciu, unele dintre acestea în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave.

Conform unor surse judiciare, printre cei vizați de anchetă sunt șeful Biroului Vamal Constanța și inspectori vamali din acest județ, șeful inspecției fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil Terminal Constanța și angajați de la CEC Bank București.

Gabriel Daraban, care și-a dat demisia, joi, din funcția de director comercial al Oil Terminal, a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că face parte dintr-o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. El este fratele șefului Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, cel care a plătit zborurile private cu politicieni, magistrați și oameni de afaceri în Mykonos.

În același dosar a fost reținut și Gheorghe Chealfă, un om de afaceri care activează în domeniul petrolier. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 13-11-2026 10:12

Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă

Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă, iar plățile vor fi finalizate până la 31 decembrie 2026, informează, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), printr-un comunicat. Conform sursei, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a a

Economic Intern 13-11-2026 09:54

INS: Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută)

Producția industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută și cu 3,9% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Industria prelucrătoare a sc

Economic Intern 13-11-2026 09:43

INS: Creștere economică de 2,1% în trimestrul trei față de trimestrul anterior; la nouă luni, economia a scăzut cu 0,3%

România a înregistrat o creștere economică de 2,1% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior, însă la nouă luni, economia a scăzut cu 0,3%, raportat la perioada similară din 2025, indică datele estimate (semnal) ale Institutului Național de Statistică, remise vineri AGERPRES. Potrivit INS, în perioada 1

Economic Intern 13-11-2026 08:50

Marele premiu la Loto 6/49 în valoare de 980.000 de euro a fost câștigat la tragerea de joi

Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 5,226 milioane de lei (980.000 de euro), a fost câștigat la tragerea de joi, a anunțat Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Călărași și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și două variante la Noroc, prețul biletului fiind de 32,50 de

Economic Intern 12-11-2026 18:21

Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziții la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea

Oil Terminal precizează că nu au fost desfășurate percheziții la sediul societății în data de 12 noiembrie și că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată de DIICOT privind o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei. 'Societatea Oil Terminal informează

Economic Intern 12-11-2026 17:52

MMAP: Recomandări pentru populație și autorități, în contextul avertizărilor de ploi și inundații

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat, joi, Comitetul ministerial pentru situații de urgență, în urma avertizărilor meteorologice și hidrologice de Cod galben și portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit unui comunicat al MMA

Economic Intern 12-11-2026 16:42

Vevera (ICI București): Infrastructura Romanian AI Factory ar putea deveni complet operațională anul viitor

Infrastructura Romanian AI Factory, dezvoltată în cadrul unui proiect european la care participă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), ar putea deveni complet operațională în 2027, a declarat joi directorul general al institutului, Adrian Victor Vevera, la Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală ș

Economic Intern 12-11-2026 16:09

BNR anticipează o creștere ușoară a inflației la finalul anului și revenirea în intervalul țintei în 2028

Banca Națională a României (BNR) anticipează o ușoară creștere a ratei anuale a inflației în ultimele luni din 2026, urmată de o scădere graduală, astfel încât aceasta să reintre în intervalul țintei în primul trimestru din 2028, conform Raportului asupra inflației, ediția noiembrie 2026, aprobat joi de Consiliul de administrație a

Economic Intern 12-11-2026 15:58

Popa (MTI): Securitate energetică și navigabilitate mai eficientă pe Dunăre sunt obiectivele grupului de lucru înființat astăzi

Un grup de lucru se va ocupa de implementarea proiectului Bala 2, care are o importanță deosebită în primul rând pentru asigurarea debitelor de apă necesare răcirii reactoarelor de la Cernavodă, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Securitate energetică și

Economic Intern 12-11-2026 15:09

Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an

Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de c

Economic Intern 12-11-2026 15:03

Gomes (OCDE): Inteligența artificială ar putea crește productivitatea sectorului financiar cu aproximativ 12% în următorul deceniu

Adoptarea pe scară mai largă a inteligenței artificiale ar putea crește productivitatea sectorului financiar din economiile G7 cu aproximativ 12% în următorul deceniu, însă beneficiile vor depinde de modul în care vor fi gestionate riscurile asociate acestei tehnologii, a declarat joi Antonio Gomes, director adjunct în cadrul Direcției pentru

Economic Intern 12-11-2026 14:51

Proiectul noii centrale de cogenerare de la CTE Grozăvești avansează și intră în etapa a doua a dialogului competitiv

Electrocentrale București (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficiență de la CTE Grozăvești, iar în urma evaluării documentațiilor depuse, candidații selectați vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.

Economic Intern 12-11-2026 14:35

CFR Călători: Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație va fi diminuată temporar

Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație la CFR Călători va fi diminuată temporar, pentru punerea în aplicare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027, care va intra în vigoare la data de 13 decembrie 2026, informează, joi, compania. Astfel, emiterea legitimațiilor călătorie pentru trenurile cu plecare î

Economic Intern 12-11-2026 14:06

Bogdan Deaconu va prelua, de la 1 decembrie, conducerea tehnică a CNE Cernavodă

Bogdan Deaconu, inginer format în centrală și evaluator al performanței flotei nucleare internaționale în cadrul INPO, va prelua, de la 1 decembrie 2026, conducerea tehnică a CNE Cernavodă, având ca obiectiv îmbunătățirea performanței tehnice a centralei, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat. 'Numirea răs