Federația SILVA cere menținerea celor 41 de direcții silvice județene în cadrul reorganizării Romsilva
Menținerea celor 41 de direcții silvice județene, cel puțin până la eventuala reorganizare administrativ-teritorială a României, este una dintre cele șase propuneri pe care le face Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA în cazul reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.
'Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA participă activ la procesul de reanalizare a reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, impusă prin HG nr. 123/2026 de fosta conducere a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, fără studii de impact și fără o fundamentare economică serioasă. Constituirea grupului de lucru interinstituțional, prin Ordinul ministrului mediului nr. 2238/2026, reprezintă un pas important spre corectarea unor măsuri care pot afecta administrarea pădurilor statului și locurile de muncă ale silvicultorilor', se arată într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
Federația SILVA propune, de asemenea: păstrarea activităților economice la nivelul ocoalelor silvice, fără separarea lor obligatorie în structuri distincte; menținerea echipelor de muncitori în cadrul ocoalelor silvice; înființarea secțiilor și centrelor specializate numai acolo unde există o justificare tehnico-economică, prin decizia Consiliului de administrație al Romsilva, nu prin impunerea unei structuri uniforme la nivel național; respectarea autonomiei manageriale a Romsilva; fundamentarea reorganizării prin studii de impact și analize cost-beneficiu, care să arate clar economiile estimate, costurile noii organizări și consecințele economice, sociale și silviculturale.
'România a mai experimentat o asemenea reorganizare. A fost un eșec. În anul 1998, numărul direcțiilor silvice a fost redus de la 41 la 25. Experimentul a eșuat, iar Romsilva a revenit, după scurt timp, la organizarea județeană. Astăzi se propune din nou desființarea a peste jumătate dintre direcțiile silvice, fără o evaluare convingătoare a consecințelor', arată sindicaliștii.
Potrivit acestora, Romsilva a înregistrat profit în fiecare an de la înființarea sa, în 1991.
'Este firesc să căutăm soluții pentru creșterea eficienței, dar nu prin destructurarea unor mecanisme care funcționează. Reducerea numărului de direcții și a posturilor de conducere nu reprezintă, în sine, o reformă. Iar economiile presupuse nu pot înlocui calculele economice reale', adaugă liderii sindicali.
Federația SILVA va susține toate aceste propuneri în cadrul grupului de lucru.
'Nu ne opunem reformei Romsilva. Dar nu putem fi de acord cu falsele reforme. Ne opunem acelor demersuri făcute fără studii, fără consultarea profesioniștilor și fără evaluarea consecințelor. Pădurile României au nevoie de o administrare profesionistă, nu de experimente politice sau de propagandă', se mai arată în comunicatul semnat de Silviu Geană, lider Federația SILVA. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Negrescu: Creșterea PIB cu 2,1% în trimestrul III este o gură de oxigen, dar nu trebuie confundată cu o relansare economică
Creșterea economiei României cu 2,1% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, reprezintă o gură de oxigen, însă nu trebuie confundată cu o relansare economică, în condițiile în care PIB-ul a revenit doar la nivelul de acum un an, consideră consultantul economic Adrian Negrescu. 'D
Mihai Daraban: Nici eu, nici Camera de Comerț și Industrie a României nu avem vreo legătură cu subiectul Oil Terminal
Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, atrage atenția asupra asocierii nefondate a numelui său cu o procedură judiciară în curs la compania Oil Terminal și spune că nu are nicio implicare în ancheta desfășurată de DIICOT, deși fratele său Gabriel Daraban a fost director comercial al companiei. 'Sunt nevoit să rev
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă, iar plățile vor fi finalizate până la 31 decembrie 2026, informează, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), printr-un comunicat. Conform sursei, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a a
INS: Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută)
Producția industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută și cu 3,9% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Industria prelucrătoare a sc
INS: Creștere economică de 2,1% în trimestrul trei față de trimestrul anterior; la nouă luni, economia a scăzut cu 0,3%
România a înregistrat o creștere economică de 2,1% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior, însă la nouă luni, economia a scăzut cu 0,3%, raportat la perioada similară din 2025, indică datele estimate (semnal) ale Institutului Național de Statistică, remise vineri AGERPRES. Potrivit INS, în perioada 1
Marele premiu la Loto 6/49 în valoare de 980.000 de euro a fost câștigat la tragerea de joi
Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 5,226 milioane de lei (980.000 de euro), a fost câștigat la tragerea de joi, a anunțat Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Călărași și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și două variante la Noroc, prețul biletului fiind de 32,50 de
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziții la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfășurate percheziții la sediul societății în data de 12 noiembrie și că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată de DIICOT privind o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei. 'Societatea Oil Terminal informează
MMAP: Recomandări pentru populație și autorități, în contextul avertizărilor de ploi și inundații
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat, joi, Comitetul ministerial pentru situații de urgență, în urma avertizărilor meteorologice și hidrologice de Cod galben și portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit unui comunicat al MMA
Vevera (ICI București): Infrastructura Romanian AI Factory ar putea deveni complet operațională anul viitor
Infrastructura Romanian AI Factory, dezvoltată în cadrul unui proiect european la care participă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), ar putea deveni complet operațională în 2027, a declarat joi directorul general al institutului, Adrian Victor Vevera, la Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală ș
BNR anticipează o creștere ușoară a inflației la finalul anului și revenirea în intervalul țintei în 2028
Banca Națională a României (BNR) anticipează o ușoară creștere a ratei anuale a inflației în ultimele luni din 2026, urmată de o scădere graduală, astfel încât aceasta să reintre în intervalul țintei în primul trimestru din 2028, conform Raportului asupra inflației, ediția noiembrie 2026, aprobat joi de Consiliul de administrație a
Popa (MTI): Securitate energetică și navigabilitate mai eficientă pe Dunăre sunt obiectivele grupului de lucru înființat astăzi
Un grup de lucru se va ocupa de implementarea proiectului Bala 2, care are o importanță deosebită în primul rând pentru asigurarea debitelor de apă necesare răcirii reactoarelor de la Cernavodă, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Securitate energetică și
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de c
Gomes (OCDE): Inteligența artificială ar putea crește productivitatea sectorului financiar cu aproximativ 12% în următorul deceniu
Adoptarea pe scară mai largă a inteligenței artificiale ar putea crește productivitatea sectorului financiar din economiile G7 cu aproximativ 12% în următorul deceniu, însă beneficiile vor depinde de modul în care vor fi gestionate riscurile asociate acestei tehnologii, a declarat joi Antonio Gomes, director adjunct în cadrul Direcției pentru
Proiectul noii centrale de cogenerare de la CTE Grozăvești avansează și intră în etapa a doua a dialogului competitiv
Electrocentrale București (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficiență de la CTE Grozăvești, iar în urma evaluării documentațiilor depuse, candidații selectați vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.







