România nu pare lipsită de stocuri strategice de produse petroliere, însă problema este că o parte mare a acestor stocuri se află în afara țării, iar eficiența lor reală într-o criză dură depinde de accesibilitate, transport, autorizări și coordonare instituțională, atrage atenția președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.

'La aproape două săptămâni de la debutul, probabil a celei mai mari crize mondiale a petrolului, din cauza unei 'scăpări' a unui document, aflăm că stocurile strategice de produse petroliere de fapt există, dar nu sunt în țară, dar de fapt sunt pe hârtie, dar de fapt acum intenționăm să controlăm dacă ele există. Nu știm exact de stocuri, dar vrem să declarăm stare de urgență petrolieră, să folosim stocurile! Dar de fapt dacă nu sunt probleme de cantități, atunci de ce să declarăm starea de urgență? Un element care a generat confuzie în dezbaterea publică este ideea că ar fi necesară declararea unei stări de urgență în domeniul petrolier pentru a plafona prețul motorinei sau a reduce accizele. Din punct de vedere juridic, această afirmație este incorectă (...) România nu pare lipsită de stocuri strategice; problema este că modelul actual permite o vulnerabilitate structurală semnificativă, deoarece o parte mare a acestor stocuri se află în afara țării, iar eficiența lor reală într-o criză dură depinde de accesibilitate, transport, autorizări și coordonare instituțională', a subliniat Chisăliță, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

În viziunea specialistului, plafonarea prețurilor sau reducerea accizelor nu necesită stare de urgență, întrucât în dreptul românesc, statul poate interveni asupra prețurilor prin instrumente legislative obișnuite.

Potrivit sursei citate, astfel de instrumente sunt: ordonanță de urgență a Guvernului, lege adoptată de Parlament sau reglementări temporare privind marjele comerciale sau scheme de compensare.

'Aceste mecanisme sunt instrumente obișnuite de politică economică și nu presupun activarea unui regim juridic excepțional. Un exemplu concret există chiar în România, în 2022, când statul a introdus reducerea de 50 de bani pe litru la carburanți, fără declararea unei stări de urgență energetice sau petroliere. Prin urmare, plafonarea sau compensarea prețurilor poate fi realizată în mod normal prin decizie guvernamentală sau lege. Declararea unei situații de urgență în domeniul petrolier are un scop complet diferit. Ea este utilizată în general atunci când există: lipsă fizică de combustibil, blocarea importurilor sau a transportului către România, prăbușirea aprovizionării României, necesitatea raționalizării consumului în România, utilizarea controlată a stocurilor strategice, controlul distribuției și prioritizarea sectoarelor critice (armată, servicii publice, transport). Prin urmare, starea de urgență este un instrument de gestionare a unei crize reale de aprovizionare, nu un mecanism pentru reglarea prețurilor', consideră Dumitru Chisăliță.

Șeful AEI crede, totodată, că problema principală nu este că România nu are stocuri, ci credibilitatea autorităților.

'Cu alte cuvinte, problema principală nu este neapărat că România nu are stocuri, ci adevărul și credibilitatea autorităților; dacă aceste stocuri sunt suficient de accesibile, controlabile și mobilizabile în timp util într-o criză severă. Legea română și dreptul UE cer exact asta, nu doar existență contabilă, ci și 'accesibilitate fizică' (...) Declarațiile publice de la începutul lunii martie 2026 arată că România are peste 2 milioane de tone de combustibil în stocurile strategice și că aproximativ 56,86% dintre ele se află pe teritoriul României, restul în alte state membre UE. Locațiile exacte nu se cunosc, invocându-se că nu sunt făcute publice din motive de securitate energetică (dar ar fi trebui să fie cunoscute de instituții). La două săptămâni de la debutul războiului și în urma unei analize a AEI s-au dispus verificări', apreciază expertul.

Analiza asociației de profil relevă faptul că stocurile în România sunt în jur de 1,15 - 1,16 milioane tone echivalent petrol, iar cele din afara țării, de 0,87 - 0,88 milioane tone echivalent petrol.

'Întrebarea e legitimă: de ce un stat cu infrastructură petrolieră importantă acceptă să țină aproape jumătate din stocurile strategice în afara țării? Depozitarea în afara țării poate fi mai ieftină sau mai ușor disponibilă contractual decât folosirea capacităților interne. Sistemul UE a fost gândit pentru piață integrată și solidaritate, nu pentru autarhie energetică națională. Directiva permite mobilitatea stocurilor în spațiul UE. Faptul că România are rafinării, terminale și rețea nu înseamnă automat că are, la cost rezonabil și imediat disponibilă, suficientă capacitate de stocare strategică separată, plus toate condițiile logistice și financiare. Politică publică orientată spre conformare minimă, nu reziliență maximă. Aici este, probabil, miezul criticii. Statul poate fi perfect conform cu minimumul legal și totuși suboptim din perspectiva securității naționale. Există o metodă ca sub formă de ticketing să se evite plata de taxe și impozite în România și astfel să se dezvolte o inginerie financiară', afirmă Chisăliță.

Acesta a adăugat că legea, în forma actuală, desemnează Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale ca entitate centrală de stocare din România, în numele statului român. Ea are rolul de a achiziționa, constitui, menține și vinde stocuri petroliere pentru situații speciale.

'Legea spune explicit că nicio delegare nu modifică obligația statului român de a constitui stocuri la nivelul minim. Deci responsabilitatea ultimă de sistem este a statului român, nu doar a firmelor private. Legea sugerează clar că proprietatea poate aparține titularului obligației sau titularului delegat. Asta confirmă că, juridic, stocurile nu sunt automat 'ale statului' doar pentru că sunt strategice. În multe cazuri ele sunt bunuri ale operatorilor economici sau ale entității care le ține în contul titularului obligației. Prin urmare, chiar dacă sistemul servește securitatea națională, el este în mare parte construit pe proprietate privată sau mixtă, sub obligație legală publică', se precizează în comunicat.

Conform AEI, declarațiile că 'există peste 2 milioane tone' urmate de ideea 'că trebuie făcute verificări' alimentează percepția că statul nu are control operațional suficient de convingător, iar sistemul pare construit să respecte standardul legal minim, nu să maximizeze autonomia energetică națională. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)