logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor

BULETIN INFORMATIV

Două incendii de natură electrică, în Bihor: un bărbat a decedat

Atenție la instalațiile electrice!

În seara zilei de joi, 24 septembrie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite, cel mai probabil, din cauza unor defecțiuni electrice, la două locuințe din localitățile Cheșa și Chiribiș, primul dintre acestea soldându-se cu decesul unui bărbat.

Apelul care anunța izbucnirea incendiului la o locuință din Cheșa, comuna Cociuba Mare, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor, în jurul orei 21.00, moment în care, la adresa indicată de apelant, au fost mobilizate operativ trei echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii Tinca, dintre care două de stingere și unul de paramedici.

Ajunși la adresa indicată de apelant, pompierii paramedici au început imediat manevrele de resuscitare a proprietarului locuinței, care se afla în stop cardio-respirator și care fusese evacuat din casă de către vecini, înaintea sosirii forțelor de intervenție.

Echipajele de stingere au lichidat rapid incendiul, care se manifesta în dormitorul locuinței, împiedicând propagarea acestuia la celelalte încăperi și la construcțiile aflate în imediata proximitate.

Din nefericire, proprietarul casei, în vârstă de 59 de ani, nu a mai putut fi salvat, medicul din cadrul echipajului Serviciului de Ambulanță Județean, sosit ulterior la fața locului, declarând decesul bărbatului.

În urma incendiului, generat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, au ars un pat, două ferestre și materiale textile.

Cel de-al doilea eveniment, produs la o locuință din Chiribiș, comuna Tăuteu, a fost semnalat în jurul orei 21.55, iar pentru gestionarea acestuia, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii Detașamentului Marghita, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității.

Incendiul, a cărui cauză probabilă a constituit-o tot un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, a fost stins în aproximativ 10 minute, pompierii reușind să împiedice extinderea flăcărilor la întreaga casă.

Pagubele înregistrate au constat în două aspiratoare, o canapea și o fereastră.

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor reamintește cetățenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale și, uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieți omenești.

NU IMPROVIZAȚI!

* Nu utilizați aparate, cabluri, prize, întrerupătoare sau dispozitive de protecție defecte ori improvizate;

* Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți fuzibilul calibrat cu liță;

* Reparațiile instalațiilor și aparatelor electrice trebuie efectuate numai de persoane autorizate.

ATENȚIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!

* Nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice aflate în funcțiune;

* Verificați periodic cablurile și cordoanele de alimentare și înlocuiți-le pe cele deteriorate;

* Nu conectați mai multe aparate puternice la aceeași priză sau prelungitor;

* La plecarea de acasă, deconectați consumatorii electrici care nu trebuie să rămână în funcțiune.

ATENȚIE LA MIJLOACELE DE ÎNCÃLZIRE ELECTRICE!

* Verificați integritatea aparatelor de încălzire electrice și nu utilizați echipamente defecte;

* Nu amplasați aparatele de încălzire în apropierea materialelor combustibile și nu așezați obiecte pe acestea;

* Decuplați aparatele de încălzire înainte de a părăsi locuința sau de a adormi.

SUPRAVEGHEAȚI COPIII!

* Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuință cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcțiune;

* Explicați-le copiilor, cu răbdare, pericolul pe care îl reprezintă focul pentru viața lor și modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.

INSTALAȚI SENZORI DE FUM!

* Dacă în clădirea în care locuiți nu există senzori pentru fum și incendiu, puteți face această achiziție pentru o mai bună protecție. Dacă aveți deja un sistem de acest gen, verificați periodic funcționalitatea acestuia, precum și starea bateriilor;

* Păstrați la îndemână un stingător cu pulbere și verificați valabilitatea acestuia. În cazul în care asistați la un incendiu de natură electrică, nu folosiți niciodată apă pentru stingerea focului. Apelați numărul unic de urgență 112.

Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Purtător de cuvânt
Colonel CAMELIA ROȘCA

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.