Bursa de la București a închis pe roșu ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ședința de vineri pe aproape toți indicii, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 42,86 milioane de lei (8,61 milioane de euro), mai mult de jumătate fiind tranzacții cu acțiuni, respectiv 26,023 milioane de lei (5,22 milioane de euro).
Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,45% până la 17.063,55 puncte.
Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, a închis în scădere cu 0,43%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,35%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,04%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a înregistrat un declin de 0,35%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a închis în scădere cu 0,72%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, s-a apreciat cu 0,46%.
Cele mai lichide titluri pe piața reglementată au fost ale Băncii Transilvania, cu schimburi de 4,59 milioane de lei, urmate de acțiunile BRD - Groupe Societe Generale, cu 3,40 milioane de lei, și ale OMV Petrom - 3,32 milioane lei.
Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Artego (+6,94%), UCM Reșița (+4,27%) și Carbochim (+3,06%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Romcab (-14,77%), Sinteza (-14,72%) și Comelf (-8,10%). AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de drumuri de mare viteză au fost dați în circulație în mandatul meu
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, afirmă că peste 500 de kilometri de drumuri de mare viteză au fost dați în circulație în mandatul său, în pofida crizei economice și a războiului din regiune. 'Peste 500 de kilometri de drumuri de mare viteză. Aut
Barbu: Avizul obținut în Comitetul OCDE pentru Agricultură este dovada că politicile sunt pe drumul cel bun
Avizul formal obținut în cadrul Comitetului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru Agricultură (COAG) este dovada că politicile pe care le implementăm sunt pe drumul cel bun, aliniate la standardele celor mai dezvoltate economii ale lumii, susține ministrul Agriculturii, Florin Barbu, după publicarea raportului de evaluare de către
TPBI: Linia de autobuz 185, modificată temporar pe sensul spre 'Cimitirul Ghencea 3'
Linia de autobuz 185 va funcționa, de joi, pe un traseu deviat temporar pe sensul spre 'Cimitirul Ghencea 3', ca urmare a unor lucrări de infrastructură. Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), pe perioada lucrărilor, autobuzele liniei 185 vor circula astfel: terminal 'Ghe
Tensiunile din Orientul Mijlociu și scumpirea petrolului pun presiune pe companii și piețele financiare (analiză)
Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și perturbarea tranzitului prin Strâmtoarea Ormuz au împins prețurile petrolului la niveluri ridicate și au amplificat incertitudinile pe piețele financiare, potrivit unei analize realizate de o platformă de tranzacționare și investiții. Conform eToro, investitorii urmăresc rezultatele
Transelectrica gestionează 51,7 milioane de euro din PNRR pentru modernizarea Rețelei Electrice de Transport
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. gestionează o finanțare totală de 51,7 milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - componenta REPowerEU pentru implementarea a trei investiții esențiale pentru modernizarea, eficientizarea și digitalizarea Rețelei Electrice de Transport. Potr
Jianu: Criza actuală arată necesitatea implementării măsurilor de sprijin în sectoarele esențiale pentru economia României
România trebuie să urmeze exemplul celorlalte țări europene, care implementează programe de sprijin pentru mediul de afaceri în vederea depășirii crizei actuale, și să susțină companiile românești, susține președintele IMM România, Florin Jianu. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, impactul majorării prețurilor &icir
Fondurile alocate pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic depășesc 180 de milioane de euro (proiect)
Fondurile totale alocate pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, aferente anului de cerere 2025, se ridică la peste 918,32 milioane de lei, respectiv 180,75 milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre, publicat în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Retrogradarea ratingului României ar scumpi împrumuturile statului și firmelor (consilier BNR)
Autoritățile române fac eforturi susținute pentru a evita retrogradarea ratingului de țară în categoria 'junk' (investiții speculative), ceea ce ar îngreuna accesul pe piețele financiare și ar majora costurile de împrumut atât pentru stat, cât și pentru companii, se arată într-un articol publicat miercuri pe blogul Op
Greva de la compania Lufthansa a anulat mai multe zboruri de pe și spre aeroporturile din București și Cluj-Napoca
Greva de la compania Lufthansa a anulat mai multe zboruri de pe și spre aeroporturile din București și Cluj-Napoca, potrivit informațiilor consultate de AGERPRES. Astfel, de pe Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, miercuri, au fost anulate trei zboruri spre Frankfurt, la orele 06:05 (LH1423), 13:45 (LH1419) și 17:15 (LH14
Radu Crăciun se retrage de la conducerea BCR Pensii după 10 ani; Cristian Pascu preia funcția de director general
Radu Crăciun se retrage din funcția de președinte - director general al BCR Pensii, după un mandat de 10 ani, conducerea companiei fiind preluată de Cristian Pascu, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES. 'BCR Pensii anunță retragerea lui Radu Crăciun din funcția de Președinte și Director General, după un mandat de 10 ani marca
Șerban: Schema e-Mobility va cuprinde și componenta de investiții în producerea de energie din surse regenerabile și în sisteme de stocare
Schema de ajutor de stat e-Mobility va fi cuprinde o nouă categorie de cheltuieli eligibile, respectiv investițiile în producerea de energie din surse regenerabile și în sisteme de stocare, direct integrate cu infrastructura de reîncărcare, a anunțat, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban.
Primul tren nou Coradia Stream administrat de un operator privat circulă pe ruta București - Brașov
Primul tren nou Coradia Stream ajuns în administrarea unui operator de transport feroviar privat a început să circule pe ruta București - Brașov, a anunțat, miercuri, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), pe pa
Șeful ANSVSA, la o întâlnire cu ambasadorul chinez: Principalul obiectiv este deschiderea de noi piețe de export
România are un potențial real pentru deschiderea de noi piețe de export, iar dialogul instituțional și cooperarea tehnică sunt esențiale pentru producătorii români, a declarat președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, după o întrevedere cu Chen Feng, ambasadorul Republicii Populare Chin
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit în scădere la 3,2 miliarde euro, în primele două luni
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 3,191 miliarde euro, comparativ cu 3,638 miliarde euro în perioada ianuarie-februarie 2025, informează Banca Națională a României (BNR), printr-un comunicat. În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 932 milioane euro, balanța serviciilor a &
Dăianu: Adoptarea măsurilor de răspuns la noul șoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare
Adoptarea măsurilor de răspuns la noul șoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare, consideră academicianul Daniel Dăianu, președinte al Consiliului Fiscal. 'Programul de corecție bugetară a făcut ca deficitul să fie chiar mai mic decât ținta asumată la rectificarea din noiembrie 2025: 7,65% din PIB față de 8,4% din PIB (&icir











