Florin Spătaru: România și Europa nu trebuie să renunțe la obiectivele industriale verzi
România și Europa nu trebuie să renunțe la obiectivele industriale verzi, a declarat miercuri Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, la o conferință organizată miercuri de Bursa de Valori București împreună cu BERD.
'Strategia industrială a României pentru perioada 2024 - 2030 trebuie completată cu planul referitor la Pactul verde european, care are în vedere că România și Europa nu trebuie să renunțe la obiectivele industriale verzi. Există o discuție menționată și în raport, de altfel, că noi nu avem în vedere realitatea din țările noastre, unde concurența, competitivitatea sunt foarte importante', a spus consilierul de stat, care a participat la lansarea Raportului de tranziție al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru România aferent anului 2024-2025 și a Codului revizuit de Guvernanță Corporativă al BVB.
Potrivit acestuia, Strategia industrială a României, adoptată la sfârșitul anului trecut de către Guvern, a fost rezultatul unei analize profunde a industriei românești. 'Când am fost în poziția de ministru, în 2021, am adus în discuție trei subiecte: reindustrializarea României, industria de apărare și strategia privind resursele minerale ale României. Pe baza acestor trei obiective ne-am consolidat strategia industrială', a precizat reprezentantul Guvernului.
Acesta a explicat că un prim obiectiv pentru țara noastră este scăderea deficitului balanței comerciale. Cel de-al doilea obiectiv este, în opinia lui Spătaru, reducerea emisiilor de dioxid de carbon. 'Aici intervine partea cea mai dificilă și anume cum să îți transformi economia și industria astfel încât să fie suficient de competitivă, dar, pe de altă parte, să respecți și țintele stabilite pe termen lung', a afirmat consilierul de stat.
Spătaru consideră, în al treilea rând, că Pactul verde european evidențiază o serie de oportunități pentru România. 'Vom elabora programe sectoriale care vor rezolva problemele cu care se confruntă astăzi antreprenorii în domeniul construcțiilor, unde accesarea fondurilor este destul de greoaie, dar și în alte sectoare esențiale, cum ar fi industria chimică etc. Valoarea adăugată și rentabilitatea investițiilor se pot obține numai în acest fel și respectând aceste obiective. Așa vedem noi dezvoltarea industrială a României din 2025', a arătat reprezentantul guvernamental. AGERPRES/(A - autor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Muncii a discutat miercuri cu delegații de tineret ai României la ONU
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a discutat miercuri cu delegații de tineret ai României la ONU despre parcursul acestora, despre dezvoltarea programului și impactul pe care acesta îl poate avea în rândul tinerilor.
Pistol: Ritm bun de lucru pe șantierul lotului 1 al autostrăzii Focșani - Bacău (A7)
Progresul fizic pe șantierul lotului 1 Focșani - Domnești Târg al autostrăzii Focșani - Bacău (A7) a ajuns la 42%, circulația trebuind deschisă până la finalul anului, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Ritm bun de lucru pe șantierul
Tanczos Barna: Acest buget se bazează pe o creștere prudentă a veniturilor, fără exagerări
Bugetul de stat pentru 2025 este unul cumpătat, care se bazează pe o creștere prudentă a veniturilor, fără exagerări, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, în plenul Parlamentului, la dezbaterile privind proiectul de buget pentru 2025. 'Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru anul 2025 prevede î
AMOFM: 8.113 de locuri de muncă disponibile în București, în perioada 5-12 februarie
Un număr de 8.113 locuri de muncă sunt disponibile la nivelul Municipiului București, în perioada 5 - 12 februarie, potrivit datelor furnizate de către agenții economici, aflați în evidența Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Munca București (AMOFM). Astfel, din totalul posturilor vacante, 574 sunt destinate persoanelor c
Boloș: Fără fonduri europene, nu am fi avut atâtea proiecte de infrastructură, investiții în educație și sănătate, finanțări pentru afaceri românești
Fără fonduri europene nu am fi avut atâtea proiecte de infrastructură, investiții în educație și sănătate, finanțări pentru afaceri românești, și, de aceea, România nu își permite să se îndepărteze de acest drum, consideră ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'FMI confirmă ceea
Daraban (CCIR): România și India trebuie să continue colaborarea în sectoare economice cu potențial mare de dezvoltare
România și India au o tradiție, care trebuie continuată, în ceea ce privește colaborarea în sectoare economice cu potențial mare de dezvoltare, precum industria IT&C, cu accent pe dezvoltarea segmentului reprezentat de inteligența artificială, de industria aerospațială, precum și de cea aeronautică civilă și militară, potrivit președintelui Came
Conducerea ANAF a dispus declanșarea unui control de către DGI la grupul de firme Nordis
Conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus declanșarea unui control de către Direcția Generală de Integritate (DGI) la grupul de firme Nordis, a anunțat, miercuri, ANAF. 'În urma informațiilor prezentate în spațiul public, conducerea ANAF s-a autosesizat și a dispus declanșarea unui control de către D
Capitala este lider național în vânzările din retail; femeile generează 60% din totalul tranzacțiilor (analiză)
Bucureștiul este lider național în materie de vânzări în retail, cu 10,49% din total, urmat de Timișoara (7,23%) și de Cluj-Napoca (4,58%), conform unei analize de specialitate, publicată miercuri. Cercetarea realizată de Footprints AI arată că femeile generează aproape 60% din tranzacțiile din retailul românesc, iar segmentul 3
Erbașu: Contribuția industriei construcțiilor la PIB este de 8%, în creștere cu aproape 35% față de 2019
Contribuția industriei construcțiilor la PIB-ul României este astăzi de 8% față de 6%, cât era în 2019, crescând cu aproape 35%, a declarat Cristian Erbașu, CEO Construcții Erbașu, la o conferință organizată miercuri de Bursa de Valori București împreună cu BERD. 'În ultimii 20 de ani, industria construc
ASF: Cererile de plată înregistrate la FGA pentru creditorii City și Euroins, plătite în proporție de 80-85% până în octombrie
Cererile de plată înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) pentru creditorii societăților City și Euroins ar putea fi achitate în proporție de 80-85% până la sfârșitul lunii octombrie a acestui an, restul plăților fiind programate să fie efectuate în prima jumătate a anului 2026, conform unui comunicat de presă al Autorit
Irlanda și România au avut cele mai importante scăderi ale prețurilor producției industriale din UE în decembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au înregistrat, în luna decembrie 2024, comparativ cu luna anterioară, o creștere de 0,4% atât în Uniunea Europeană (UE) cât și în zona euro, însă România se situează printre țările unde prețurile producției industriale au scăzut de la o lună la alta, conform
Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,6 milioane euro (APIA)
Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,6 milioane euro, sume provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), conform unui comunicat de presă al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). 'În conformitate cu declarația de cheltuieli FEGA, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultu
Curtea de Conturi a transmis premierului Ciolacu principalele recomandări formulate la ultimele misiuni de audit desfășurate la ministere
Curtea de Conturi a României a transmis premierului Marcel Ciolacu și membrilor Guvernului o sinteză a principalelor recomandări formulate de instituție la ultimele misiuni de audit desfășurate la ministere și entitățile subordonate. 'Am decis, alături de colegii mei din plen, să venim în sprijinul domnului prim-ministru Marcel Ciolacu și echip
Instituțiile de stat au deschis 872 de poziții pentru angajare în ianuarie, cele mai multe în învățământ (analiză)
Instituțiile de stat au deschis 872 de poziții pentru angajare în prima lună a anului, în creștere cu 33% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, iar cel mai mare angajator a fost sistemul de învățământ, potrivit datelor unei platforme de locuri de muncă. Astfel, sistemul de învățământ a generat o treime din numărul tota