Grindeanu: Au reînceput lucrările pentru finalizarea construcției Tronsonului 4 al DEx12 Craiova-Pitești; termenul estimat este luna mai
Ultimii 12 kilometri ai Drumului Expres Craiova - Pitești se estimează că se vor finaliza anul acesta, în luna mai, stadiul lucrărilor fiind de 84%, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
'Au reînceput lucrările pentru finalizarea construcției Tronsonului 4 al DEx12, Craiova - Pitești! Pentru început, constructorul român a mobilizat, în șantier, 380 de muncitori și 174 utilaje care lucrează la construcția ultimilor 12 km ai primului drum expres din România. Stadiul lucrărilor este de 84%, iar termenul estimat pentru finalizarea acestora este luna mai. După finalizarea celor 121 de km ai Drumului Expres Craiova - Pitești, vom putea circula neîntrerupt pe aproximativ 230 km de drum de mare viteză între Craiova și București', a notat Grindeanu.
La rândul său, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a precizat că acești 12 km ai Tronsonului Colonești - Oarja - Pitești, care au rămas de finalizat, vor face conexiunea între DEx12 și autostrada A1.
Tronsonul 4 Colonești - Pitești are o lungime de 31,8 kilometri. La sfârșitul lunii noiembrie 2024, a fost dată în trafic secțiunea Colonești - Albota, de 19 km, restul urmând să se finalizeze în primăvara lui 2025.
DEx12, denumit și Autostrada Ford, este primul Drum Expres aflat în construcție în România pe traseul Pitești - Slatina - Craiova, având o lungime totală de 121,18 km. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prețul apartamentelor vândute în România a crescut de 13 ori, în ultimii 25 de ani (platformă imobiliară)
Prețul apartamentelor vândute în România a crescut de 13 ori în ultimii 25 de ani, iar chiriile nu au ținut pasul cu majorarea acestor prețuri, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată joi. În București, pentru a deveni proprietarii unui apartament cu două camere, cumpărătorii achitau, în medie, în urmă cu 25
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric, de 427,4 lei/gram; leul s-a depreciat față de principalele valute
Gramul de aur s-a scumpit joi cu 3,2616 lei (0,76%), ajungând la o cotație de 427,4 lei, de la 424,1384 lei, cât anunțase miercuri Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda națională s-a depreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a Rom&aci
O campanie creativă dezvoltată de Golin pentru Asociația Română a Băncilor: ''Nu da spoliere cu datele de pe card''
Campania ''Nu da spoiler cu datele de pe card'' are ca scop creșterea gradului de conștientizare privind siguranța online, a protejării datelor bancare, fiind lansată de Asociația Română a Băncilor împreună cu Golin și Cinema City România, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES. ''Pentru a sublinia
Popa (BNR): Creșterea randamentelor titlurilor de stat americane antrenează, în lanț, scumpirea creditului în Europa
Piața capitalului este globală, iar creșterea randamentelor titlurilor de stat americane antrenează, în lanț, scumpirea creditului în Europa și în piețele emergente, susține Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol de opinie transmis joi AGERPRES.
Sustenabilitatea cheltuielilor publice și inteligența artificială în administrație, discutate de instituțiile de audit la reuniunea OCDE de la Paris
Asigurarea sustenabilității cheltuielilor publice și gestionarea provocărilor generate de utilizarea inteligenței artificiale în administrația publică au fost temele dezbătute la reuniunea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) dedicată președinților instituțiilor supreme de audit din statele membre și candidate, de la Paris, din perioada
ANCOM: Peste 4.200 de reclamații primite în 2024
Un număr de 4.123 de reclamații au fost primite, în 2024, de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) din partea utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice și poștale, 63% dintre acestea fiind legate de sectorul comunicațiilor electronice și 30% de serviciile poștale. Potrivit unui
FSTFR, despre anularea unor trenuri: CFR Călători trebuie să-și îndeplinească obligațiile prevăzute în Contractul de servicii publice
CFR Călători SA trebuie să-și îndeplinească toate obligațiile prevăzute în Contractul de servicii publice, în contextul în care a semnat un act adițional prin care s-a stabilit obligația de serviciu public pentru mersul de tren 2024/2025, susțin reprezentanții Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), &icir
Omro IFN a listat a treia emisiune de obligațiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București
Omro IFN a listat, joi, a treia emisiune de obligațiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București (BVB), valoarea acesteia fiind de 1,56 milioane de euro, potrivit datelor prezentate de Ileana Botez, directorul Departamentului Admitere la Tranzacționare în cadrul BVB. ''Este pentru a treia oară la B
Bursa de la București a început în scădere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe aproape toți indicii ședința de joi, iar rulajul se cifra la 4,756 milioane de lei (955.925 de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,12%,
Burduja: Justiția a respins cererea Greenpeace de suspendare a lucrărilor pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră
Justiția a dat dreptate României, respingând cererea Greenpeace de suspendare a lucrărilor pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja. ''Astăzi, justiția a dat dreptate României, respingând cererea Greenpeace de suspendare a lucrărilor pentru exploatarea gazelor di
INS: Rata șomajului în România a scăzut la 5,2%, în decembrie 2024
Rata șomajului în România a fost în decembrie 2024 de 5,2%, în formă ajustată sezonier, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de luna anterioară, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).
AMOFM: Firmele din București oferă 6.735 de locuri de muncă, în perioada 29 ianuarie - 5 februarie
Angajatorii din Capitală au disponibile, în perioada 29 ianuarie - 5 februarie, 6.735 de locuri de muncă, majoritatea pentru muncitori calificați, arată datele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM), publicate joi. Potrivit sursei citate, din totalul posturilor vacante, 395 sunt destinate persoanelor cu stu
Datoria guvernamentală a crescut, în noiembrie, la aproape 937 miliarde lei, respectiv 54,3% din PIB (Ministerul Finanțelor)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în noiembrie 2024, până la 936,995 miliarde lei, de la 931,186 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF). Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 54,3%, de la 54% în octombrie (PIB conform comunicatului Inst
Deficitul bugetar a urcat la 8,65% din PIB anul trecut
Deficitul bugetar a urcat la 8,65% din PIB anul trecut, de la 5,61% din PIB în 2023, potrivit datelor publicate miercuri seara de Ministerul Finanțelor. În sistem ESA, în ultimii 20 de ani, un deficit bugetar mai mare a fost consemnat în 2009
Ministrul Finanțelor: Sâmbătă se adoptă bugetul în Guvern; săptămâna viitoare va fi aprobat de Parlament
Proiectul de buget pentru 2025 va fi finalizat joi, iar sâmbătă va fi aprobat în Guvern și săptămâna viitoare în Parlament, a anunțat, miercuri seara, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. ' Este un buget cumpătat (...) Avem cifrele făcute, calculele făcute. Mâine o să fie bugetul finalizat și vă vom prezenta cifrele cu exactit