Fermierii cer menţinerea facilităţilor pentru angajaţii din agricultură şi exceptarea construcţiilor agricole de la 'taxa pe stâlp'
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită Guvernului amânarea cu un an a prevederilor din "ordonanţa trenuleţ", care au impact în sectorul agroalimentar, respectiv eliminarea facilităţilor pentru angajaţii din agricultură şi industria alimentară, precum şi aplicarea "taxei pe stâlp" pentru mijloacele fixe care au legătură cu producţia agricolă.
"Unul dintre subiectele centrale ale campaniei electorale recent încheiate, dar şi al campaniei pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor a fost şi va fi dezechilibrul cronic al balanţei comerciale cu produse agroalimentare. Exportăm materii prime agricole, cu valoare adăugată mică, şi importăm produse alimentare, finite, cu valoare adăugată mare. Acest dezechilibru are un impact direct asupra consumatorului final, asupra fiecărui român. Îi îmbogăţim pe alţii în timp ce ai noştri sărăcesc, vă amintiţi tema această de campanie, doamnelor şi domnilor guvernanţi, nu? Ştiţi ce impact a avut în rândul alegătorilor, nu? Pentru întreg mediul de afaceri din agricultura românească este nevoie ca o schimbare guvernamentală să NU aducă acelaşi tip de schimbări pompieristice, propuse de pe azi pe mâine. Firmele şi-au făcut planurile de afaceri şi bugetele cu mult timp înainte, iar astfel de măsuri fiscale vor dezechilibra totul. Deja mediul de agribusiness este bulversat de contextul agroclimatic şi regional, astfel că propunem amânarea măsurilor fiscale care vor prăbuşi mediul de afaceri din agricultură. Falimente sau revenire în agricultură?!", transmite AAC, într-un comunicat remis luni AGERPRES.
Astfel, antreprenorii din agricultură şi din industria alimentară avertizează Guvernul şi coaliţia politică care îl susţine că efectele introducerii pârjolului fiscal în sectorul agroalimentar va avea rezultate catastrofale pentru fiecare român, indiferent că activează sau nu în acest sector. O balanţă comercială cu produse agroalimentare şi mai strâmbă decât în prezent, subminarea gravă a securităţii alimentare prin dependenţa masivă de importuri, falimentele în lanţ din agricultură şi din procesare, stoparea marilor investiţii în sector, toate acestea se vor vedea în cifrele dezastruoase ale execuţiei bugetare din următoarele luni şi, mai grav, îi vor vulnerabiliza şi îi vor înfuria şi mai tare pe români.
"În condiţiile unui an agricol 2024 extrem de dificil, în care mulţi fermieri au evitat, milimetric, insolvenţa, anul 2025 va însemna lacăt pe majoritatea fermelor din România, dacă aceste măsuri fiscale, care au fost propuse peste noapte, vor fi şi adoptate. Drept urmare, 'taxa pe stâlp' în agricultură va aduce zero încasări la bugetul de stat, măcar asta ştiţi şi dumneavoastră, doamnelor şi domnilor guvernanţi! Şi atunci de ce vreţi să distrugeţi agricultura naţională?", afirmă aceştia.
Potrivit acestora, facilităţile pentru angajaţii din sectorul agroalimentar au fost introduse recent, în comparaţie cu sectorul IT şi construcţii.
"Considerăm că este o decizie rezonabilă amânarea cu un an a eliminării acestor facilităţi pentru agricultură şi industrie alimentară, pentru a permite şi antreprenorilor din acest sector să rămână pe linia de plutire în 2025. Reamintim că agricultura şi industria alimentară reprezintă peste 12% din PIB-ul României, iar o prăbuşire a acestor ramuri economice înseamnă garantat recesiune economică majoră în 2025. Vă asumaţi acest dezastru, doamnelor şi domnilor guvernanţi?", întreabă AAC.
Ministerul Finanţelor a publicat duminică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, care propune, printre altele, eliminarea facilităţilor fiscale acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfăşurării activităţii de creare programe pentru calculator sau de la angajatori din sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară în condiţiile stabilite prin Codul fiscal, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025.
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare este formată din organizaţiile Federaţia Naţională PRO AGRO, LAPAR - Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, UNCSV - Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal şi AFF - Asociaţia Forţa Fermierilor. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN












