Reprezentant PAID, către gălăţenii afectaţi de inundaţii: Mai sunt 26 de zile în care, legal, puteţi anunţa o daună
Locuitorii din judeţele Galaţi şi Vaslui, care au fost afectaţi de inundaţii şi au asigurare obligatorie pentru locuinţă, mai au 26 de zile la dispoziţie pentru a anunţa legal dauna şi a depune documentele în vederea primirii de despăgubiri, a anunţat, marţi, directorul general adjunct al PAID România, Cosmin Tudor, în cadrul unui eveniment de specialitate.
El a precizat că în zonele afectate de inundaţii sunt 6-7 mii de locuinţe avariate, din care în jur de 1.500 de locuinţe sunt asigurate şi s-au primit deocamdată doar puţin peste 400 de notificări pentru dosare de daună.
"Dacă stăm să ne gândim ce s-a întâmplat la Galaţi, sunt 6.000, aproape 7.000 de locuinţe avariate. Avem în zona respectivă, în mediul rural, în jur de 1.500 de locuinţe asigurate. Din aceste 1.500 nici nu ştim la ora actuală câte au fost avariate. Avem deocamdată doar puţin peste 400 de notificări de anunţări, de cum vreţi să le spuneţi, pentru daune. Din acestea, deja am procesat 30%, cu recordurile pe care doamna Radu (directorul general al PAID, Nicoleta Radu - n. r.) le-a menţionat mai devreme: prima plată în 48 de ore, prima daună totală în 3 zile ş.a.m.d. Noi plătim în fiecare zi, aşteptăm şi publicăm pe canalele noastre de social media mereu iminenţa deschiderii dosarului. Mai sunt 26 de zile. Ieri (luni - n. r.) am publicat pe social media: mai sunt 26 de zile în care, legal, puteţi anunţa o daună. Cerem presei să ne ajute, cerem de fiecare dată presei să ne ajute prin împrăştierea acestui mesaj la nivel cât mai granular, ca oamenii să ştie că trebuie să depună repede documentele ca să-şi ia repede banii, pentru că altfel noi stăm cu dosarele şi aşteptăm acceptul", a transmis Cosmin Tudor.
El a precizat că jumătate din sumele pentru daune, aproape un milion de euro, sunt deja trimise către clienţi sub formă de propunere de despăgubire, aceştia trebuind doar să dea conturile bancare.
"Pot să vă spun că jumătate din sumele despre care am vorbit, ne apropiem de un milion de euro, sunt deja trimise către clienţi sub formă de propunere de despăgubire. Trebuie doar să ne dea datele contului bancar. Vă daţi seama că oamenii sunt preocupaţi acum de alte lucruri, încă au apă în casă, unii dintre ei încă nu sunt acasă, locuiesc în diverse, nu ştiu, forme de locuire temporară ş.a.m.d., e greu pentru ei, noi suntem convinşi de chestia asta, dar, încă o dată, ajutoarele de la stat - să nu confundăm ajutorul de urgenţă cu ajutorul pentru reconstrucţie, e o diferenţă ca de la cer la pământ, chiar şi matematic. Gândiţi-vă că ajutoarele de la stat, aţi văzut, sunt în jur de 10.000 lei, maxim 10.000 lei; despăgubirea pe care o poate lua un asigurat din partea PAID-ului pentru poliţa obligatorie, doar pentru ea, este de 100.000 de lei, adică 20.000 de euro. Dacă are şi asigurare facultativă, îşi poate acoperi întreaga valoare a prejudiciului. Dacă el este mai mare, îşi poate acoperi şi bunurile, îşi poate acoperi şi dependinţele, lucruri care nu sunt acoperite de poliţa obligatorie", a susţinut oficialul PAID, la masa rotundă cu tema "Ce (Cine) îi convinge pe români să nu-şi asigure locuinţele", organizată de DC Media Group.
Cosmin Tudor a avertizat că în lege scrie că, în lipsa asigurării PAD, Guvernul îşi rezervă dreptul de a nu oferi ajutoare pentru reconstrucţii.
"Iată că această nuanţă e foarte importantă şi, dacă există bani, dacă există voinţă, Guvernul va putea ajuta inclusiv la această reconstrucţie. În realitate, nu există stat atât de potent financiar în lumea asta care să poată permite reconstrucţia locuinţelor private. Sigur că dacă e vorba de o casă, două, ne permitem. Dacă e vorba de 100, încep discuţii. Dacă e vorba de 1.000, discuţiile sunt şi mai mari. Iată că în final ajungem cu logica la concluzia că nu sunt bani şi nu vor fi niciodată pentru reconstrucţia locuinţelor din proprietate privată. Priorităţile statului sunt infrastructura critică, clădirile publice de importanţă naţională şi în niciun caz asemenea reparaţii ale locuinţelor private", a subliniat acesta. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tanczos Barna a solicitat, la Bruxelles, alocări semnificative și măsuri cu aplicare imediată pentru sprijinirea fermierilor
Planul de acțiune pentru fertilizanți al Comisiei Europene este absolut necesar, însă trebuie să vedem și aplicarea urgentă a acestuia, cu alocări semnificative din rezerva de criză pentru că nu este suficient să utilizăm doar bugetele naționale, consideră ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. Acesta a
BNR lansează monede dedicate împlinirii a 50 de ani de la prima notă de 10 obținută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 28 mai 2026, o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină, potrivit unui comunicat de presă. Ave
Transelectrica a finalizat o investiție de aproape 176 milioane de lei în județul Caraș-Severin
Lucrările la stația electrică de transformare 400 kV Reșița și retehnologizarea stației electrice de transformare de 220/110 kV Reșița, județul Caraș-Severin, au fost finalizate, a anunțat, marți, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, investiția s-a ridicat la 175
IMM România: Noua lege a salarizării limitează capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale
Noua lege a salarizării bugetare, în forma propusă, limitează semnificativ capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale ale anumitor domenii strategice, iar în lipsa unei flexibilități, administrația publică va continua să întâmpine dificultăți în atragerea și păstrarea resursei umane performante, susți
Năstase (Alro): Industria de apărare poate deveni un motor de creștere economică pe termen lung
Industria de apărare poate deveni un motor important de creștere economică pentru următorii 20-25 de ani, pe fondul reînarmării accelerate și al nevoii de dezvoltare a capacităților industriale europene, a declarat, marți, Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro. 'Eu sunt absolut convins că industria de apăr
Ministrul Finanțelor: Ajustarea fiscală nu a sacrificat investițiile; fondurile europene rămân principalul motor al economiei
Ajustarea fiscală realizată de Guvern nu a afectat investițiile, care se mențin la 31 de miliarde de lei și sunt susținute în principal din fonduri europene, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'E o ajustare fiscală fără scăderea investițiilor. Pentru că investițiile rămân la 31 de miliarde. Deci o ajusta
Pîrcălăbescu ( ROMARM): Industria de apărare din România generează aproximativ 50.000 de locuri de muncă
Industria de apărare din România generează aproximativ 50.000 de locuri de muncă, atât în sectorul privat, cât și în cel de stat, iar dezvoltarea unei industrii competitive necesită investiții în energie și parteneriate strategice, a declarat marți Răzvan-Marian Pîrcălăbescu, președinte al organizației patronale 'Industri
Darău: Am deschis aplicațiile pentru programul SME Eco-Tech; finanțări de 288 milioane de lei pentru firme
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunțat marți deschiderea aplicațiilor pentru programul SME Eco-Tech, prin care firmele românești pot obține finanțări pentru investiții în modernizarea producției, digitalizare și eficiență energetică. 'Am deschis aplicațiile pentru programul SME Eco-Tech. Vorbim despre peste 288 milioane de lei pentru firm
Nazare: Deficitul bugetar s-a redus cu 32 de miliarde de lei; este o corecție de amploare, nu una de etapă
Deficitul bugetar al României a scăzut la 1,17% din PIB după primele patru luni din 2026, de la 2,9% în perioada similară a anului trecut, ceea ce reprezintă o corecție de peste 32 de miliarde de lei,
Pistol: Progres fizic de 60% pe șantierul secțiunii Margina - Holdea a autostrăzii Lugoj - Deva (A1)
Progresul fizic pe șantierul secțiunii Margina - Holdea a autostrăzii Lugoj - Deva (A1) a ajuns la 60%, a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Pe cei 9,13 kilometri ai șantierului, asocierea de constructori români și bosniaci (UMB Spedi
Darău: România este prima țară din Europa care a lansat sistemul de certificare a destinațiilor ecoturistice
România a fost prima țară din Europa care a lansat sistemul de certificare a destinațiilor ecoturistice, bazat pe standarde internaționale, care evaluează în mod riguros modul în care o destinație îmbină dezvoltarea turistică cu protecția mediului și valorificarea patrimoniului cultural, a declarat, marți, ministrul interimar al Economiei, Digitalizăr
RECTIFICARE Deficitul bugetar s-a redus la 1,17% din PIB, după primele patru luni din 2026
În ştirea cu titlul "UPDATE/Deficitul bugetar s-a redus la 1,17% din PIB, după primele patru luni din 2026'', difuzată la ora 12:20, pe fluxul Economic Intern, în fraza "În anul 2023, investiţiile publice totale au fost de aproximativ 100 miliarde lei, cu aproape 65 miliarde euro mai puţin decât nivelul programat în prezent&quo
Probleme tehnice cu aplicația InfoTB și plata cu cardul în mijloacele STB, marți
Aplicația InfoTB și plata călătoriei direct cu cardul bancar la validator sunt afectate marți, din cauza unor probleme tehnice de comunicație cu un operator terț. 'În dimineața acestei zile, din cauza unor considerente tehnice de comunicație cu un operator terț, au fost afectate funcționarea aplicației InfoTB și plata călătoriei direct cu cardul banc
Aproape 30% dintre români spun că vor face cumpărături online de pe platforme internaționale (sondaj)
Aproape 30% dintre români spun că vor face cumpărături online de pe platforme internaționale în 2026, pentru 61% dintre consumatori marketplace-urile devenind principalul canal de cumpărături online, relevă un sondaj național de specialitate, dat marți publicității. Potrivit sursei citate, comerțul online din România trece pr
Finala Maratonului pentru Educație Antreprenorială are loc marți, la București
Un număr de 33 de echipe de liceeni își vor prezenta marți, la București, planurile de afaceri în finala competiției Maratonul pentru Educație Antreprenorială, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 'În finală, 33 de echipe de liceeni vor susține cu emoție și determinare planurile lor de afaceri î






