FGA a soluționat anul trecut aproape 151.000 de cereri de plată (raport)
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a soluționat anul trecut 150.882 cereri de plată, în creștere cu 57% față de 2023, conform raportului anual de activitate pentru anul 2024.
'În cursul anului 2024, Fondul s-a axat pe instrumentarea cererilor de plată, prin mărirea capacității de instrumentare, fiind depuse eforturi susținute pentru creșterea capacității lunare de instrumentare a dosarelor de daună și, implicit, pentru scăderea timpului de soluționare a cererilor de plată, inclusiv pe strategii ce au vizat fluidizarea și simplificarea fluxurilor de instrumentare, în ceea ce privește atât cererile de plată despăgubiri, cât și cele privind restituiri de primă. Spre exemplificare, dacă în cursul anului 2022 au fost soluționate 68.805 cereri de plată, în 2023 au fost soluționate 96.106 cereri de plată, în 2024 au fost soluționate 150.882 cereri de plată, reprezentând un procent de creștere de 119,29% față de 2022, respectiv de 57% față de 2023 cu mențiunea că schema de personal aprobată nu a suferit modificări din martie 2023, fiind menținută la 236 salariați', se arată în raport.
De asemenea, până la 31 decembrie 2024, FGA a înregistrat un număr de total de 641.800 cereri de plată pentru toate societățile de asigurare în faliment, din care, în urma analizelor efectuate, au rezultat 611.646 cereri unice, iar 30.154 cereri de plată au fost închise/conexate la altele existente, după o verificare prealabilă a acestora, având în vedere transmiterea acelorași solicitări pe mai multe căi de comunicare sau transmiterea unor cereri cu elemente insuficiente instrumentării, pentru care nu au fost complinite lipsurile.
Din totalul cererilor de plată înregistrate până la 31 decembrie 2024, un număr de 502.823 cereri de plată au fost formulate de petenți pentru societățile City Insurance și Euroins.
La 31 decembrie 2024 au fost soluționate 60% din totalul cererilor de plată înregistrate pentru cele două societăți de asigurare în faliment, respectiv 303.112 cereri.
FGA menționează că a efectuat plăți în valoare de 2,6 miliarde lei, pentru creditorii societăților City Insurance și Euroins, din care 1,28 miliarde lei reprezintă plăți aferente anului 2024.
'Așadar o prioritate pentru Fond, în cursul anului 2024, a constituit-o modificarea și digitalizarea fluxurilor de instrumentare pentru a se respecta cerința de soluționare în ordine cronologică a cererilor de plată, transparentizarea procesului administrativ de soluționare a cererilor de plată, cu încurajarea creditorilor de a urmări portalul FGA, și de a sesiza orice inadvertențe în procesul de instrumentare, scăderea costurilor de instrumentare, adoptarea unor măsuri pentru protecția creditorilor ce ridică pretenții izvorând din vătămări corporale/ deces. În îndeplinirea atribuțiilor conferite de legislație, Fondul de garantare a asiguraților a demarat un program de activități orientat spre asigurarea sustenabilității obiectivelor strategice, pe finalizarea activităților demarate în anii anteriori (Astra SA, Carpatica SA, City Insurance SA, Euroins România SA)', se precizează în Raport. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/ Tanczos Barna: Sunt convins că se pot face plățile începând cu data de 16 octombrie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate demara pe 16 octombrie plata subvenției către fermieri, a afirmat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului. 'Am avut multe discuții cu APIA în legătură cu avansul pentru anul 2026. Eu le-am cerut ca p&acir
Bucura-Oprescu: Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile pe care le gestionăm
Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile existente, în condițiile în care inteligența artificială transformă profesii, digitalizarea schimbă modul în care lucrăm, iar tranziția verde schimbă industrii, a declarat, luni, chestorul Camerei Deputaților, Simona Bucura-Oprescu. 'Lumea muncii s
Circulația unor trenuri internaționale va fi modificată în 3 și 4 octombrie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria
Circulația mai multor trenuri internaționale va fi modificată în zilele de 3 și 4 octombrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, a anunțat, luni, CFR Călători. 'CFR Călători informează că, în urma unei avizări primite din partea administrației feroviare ungare MAV-START, în zilele de 3 ș
Poppe (OIF): Pacea nu este niciodată dobândită definitiv; nu există pace durabilă fără instituții solide și dialog
O pace durabilă presupune existența unor instituții solide și a dialogului, iar UCESIF lucrează tocmai în această direcție, a declarat, luni, Eric Poppe, reprezentantul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est. 'Pacea nu este niciodată dobândită definitiv și nu există pace durabilă fără
Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), în perioada 20-22 octombrie 2026
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat agenda pentru ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică, organizat alături de Bitdefender în perioada 20-22 octombrie 2026, la București. BCC2026 va reuni reprezentan
Fudulea (CES): Dialogul și consensul sunt arma noastră cea mai puternică
Dialogul și consensul reprezintă cea mai puternică armă în vremuri tulburi, în care consiliile economice și sociale sunt atacate în calitate de instituții ale dialogului și consensului, a declarat, luni, președintele Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea. 'Avem nevoie astăzi de modele mai mult decât
Ghigiu: Progresul economic este sustenabil doar când se traduce prin salarii corecte și servicii publice de calitate
Progresul economic este cu adevărat sustenabil doar atunci când se traduce prin salarii corecte, servicii publice de calitate și acces egal la educație și sănătate, a declarat, luni, președintele Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu. 'Din perspectiva social-democrată pe care o reprezint
UNSAR: Despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni din 2026
Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni ale anului 2026, pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, informează un comunicat al organiz
Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus
Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a
Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea
Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ
COTAR cere amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcțional. Potrivit organizației, Parlamentul trebuie să voteze, în regim de urgență, un proiect de l
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c







