ANIS: Suprataxarea frânează dezvoltarea; economia României are nevoie de investiții și de înțelepciune în cheltuirea banilor publici
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) atrage atenția asupra necesității unui cadru economic predictibil, orientat spre dezvoltare și investiții și susține că, în contextul unei presiuni bugetare ridicate, soluțiile sustenabile vin din digitalizare, eficiență administrativă, colectarea eficace a taxelor existente și stimularea inițiativei private, nu din creșteri suplimentare de taxe.
Potrivit unui comunicat al ANIS, România are nevoie de o abordare strategică, într-un mediu internațional marcat de incertitudini. O eventuală creștere a poverii fiscale interne nu ar face decât să dubleze efectele șocurilor externe și să vulnerabilizeze exact sectoarele care pot contribui la stabilitate și dezvoltare.
'Dezvoltarea trebuie să devină direcția principală a politicilor publice. Economia românească are nevoie de deschidere, digitalizare și încredere. Politicile de suprataxare sunt de fapt presiuni suplimentare asupra contribuabililor care deja susțin bugetul de stat, alimentează spirala inflaționistă și frânează potențialul de creștere. Pentru cetățeni, supraimpozitarea companiilor înseamnă scumpiri și putere de cumpărare mai mică. De asemenea, taxarea suplimentară a muncii, deja excesivă, este dovedit că are ca efect încetinirea creșterii economice, și așa la nivel scăzut', declară președintele ANIS, Edward Crețescu.
Conform studiului de industrie ANIS, lansat în octombrie 2024, industria IT&C este una dintre cele mai performante componente ale economiei naționale. Aceasta a generat în 2023 aproape 8% din PIB și un excedent comercial de peste 20 de miliarde euro în ultimii 5 ani, astfel că impactul total (direct, indirect și indus) în PIB ajunge la 14,16%, echivalentul a peste 45 miliarde euro. De asemenea, este al doilea cel mai mare contributor la bugetul public, cu o contribuție sectorială totală cu 33% peste media națională. În plus, are cele mai ridicate contribuții sociale per angajat din economie, respectiv peste 55.000 lei/an/angajat la nivelul anului 2023. Nu în ultimul rând, este singurul sector economic cu o productivitate orară a muncii peste media Uniunii Europene, afirmă ANIS.
'Atragem atenția că o potențială creștere a fiscalității într-un moment în care industria IT se ajustează după eliminarea integrală și abruptă a facilităților fiscale, la finalul anului trecut, este o măsură profund contraproductivă. România riscă să își saboteze unul dintre motoarele economice funcționale și orientate către viitor, în condițiile în care creșterea taxelor ar genera efecte negative în lanț, precum: reducerea atractivității pentru investiții străine directe, într-un moment în care alte țări din regiune adoptă politici de susținere a digitalizării; migrarea forței de muncă înalt calificate către piețe mai competitive sau conversia forței de muncă actuale spre freelancing sau contracte externe; vulnerabilizarea start-up-urilor și a companiilor aflate în fază de creștere, întrucât nu dispun de resurse pentru a absorbi șocuri fiscale; scăderea contribuției sectorului la veniturile bugetare pe termen lung, ca efect al contractării activității și al reducerii marjelor de profit', se arată în comunicat.
În opinia companiilor IT, o continuare a unor politici în această direcție, cu noi poveri fiscale, reprezintă o autosabotare și o frânare a activității economice și a industriilor care funcționează.
România are nevoie de un nou contract între stat și mediul economic, bazat pe cheltuirea responsabilă a banului public și reducerea risipei, combaterea evaziunii fiscale prin digitalizare, creșterea absorbției fondurilor europene, predictibilitate fiscală și sprijin susținut pentru sectoarele care inovează și creează valoare adăugată, sunt de părere membrii Asociației.
'Soluția nu este în taxare suplimentară. Este în digitalizare, eficiență și parteneriat. În acest sens, ANIS propune un set de măsuri prioritare: accelerarea implementării proiectelor majore de transformare digitală finanțate prin PNRR și, pe termen mediu-lung, asigurarea sustenabilității acestor investiții printr-o anvelopă financiară dedicată la nivelul bugetului de stat; încurajarea adopției tehnologiei în mediul public și cel privat, prin stimulente care facilitează integrarea soluțiilor digitale la nivelul sectoarelor esențiale și economiei în ansamblu; adoptarea unui pachet integrat de politici publice pentru susținerea inovației și adoptării accelerate a noilor tehnologii; investiții în dezvoltarea competențelor digitale - de la alfabetizare digitală până la formare specializată - pentru a asigura adecvarea forței de muncă la nevoile economiei viitorului', conform ANIS.
România are deja la dispoziție instrumente pentru finanțarea dezvoltării - începând cu fondurile europene nerambursabile.
'Cu un grad de absorbție încă modest și întârzieri majore în implementarea proiectelor de digitalizare și infrastructură, este esențial să accelerăm utilizarea acestor resurse. Creșterea capacității administrative și prioritizarea investițiilor cu impact economic real pot aduce fonduri substanțiale la buget, fără a pune presiune suplimentară pe contribuabili. România nu își permite să piardă trenul competitivității digitale și economice, iar taxarea nu este o strategie de dezvoltare. Avem o fereastră de oportunitate - să alegem măsuri care activează inițiativa, atrag investiții și creează valoare în mod sustenabil', transmit patronatele din industrie.
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) este asociația reprezentativă a industriei de IT din România. ANIS are peste 150 de companii membre, este un promotor al digitalizării și reprezintă interesele industriei de IT de 25 de ani, fiind un partener de dialog credibil care poate contribui la crearea de politici publice care să faciliteze valorificarea tehnologiei pentru dezvoltarea socio-economică. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FNGCIMM: Rata de default a creditelor garantate pentru agricultură este de 2,4%, iar în sectorul alimentar ajunge la 3,5%
Rata de default a creditelor garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) este de 2,4% din punct de vedere valoric și de 1,6% din punct de vedere numeric în sectorul agricol, în timp ce în sectorul alimentar aceasta ajunge la aproximativ 3,5%, a declarat joi Dan Stoian, director executiv al F
Juriul programului Bursele ANIS 2026 a ales 35 de proiecte pentru etapa finală de evaluare
Toate cele opt centre universitare care au participat la ediția 2026 a programului Bursele ANIS sunt reprezentate în etapa finală a competiției, iar cele 35 de proiecte finaliste provin din Timișoara, Iași, București, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Galați și Sibiu, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, tr
Vânzarea bunurilor personale pe platformele digitale poate genera obligații fiscale, în anumite condiții (analiză)
Vânzarea ocazională a bunurilor personale este, în principiu, neimpozabilă, însă comercializarea acestora cu regularitate și continuitate, în scopul obținerii de venituri, poate genera obligații privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, potrivit unei analize realizate de consultanții EY România. 'Din perspectivă fis
Kerekes (APIA): Portalul unic destinat fermierilor se află în etapa de început; obiectivul nostru este ca acesta să devină funcțional în 2028
Portalul unic destinat fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură, gestionat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, va permite dezvoltarea unor funcționalități prin care aceștia vor putea transmite electronic documentele justificative aferente cererilor de plată, vor fi informați asupra termenelor aplicabile și vor urmări stadiul cererilor și
TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian, certificatul fiind înmânat de Principesa Elena, în numele Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, potrivit unui comunicat al companiei. 'Inaugurăm un partener
Prețul unui apartament în România a crescut, în medie, cu aproape 5%, în 2026 (analiză)
Un apartament costă, în medie, în România 114.900 de euro, cu aproape 5% mai mult decât în urmă cu un an, iar pentru o casă este nevoie de un buget mediu de 170.000 de euro, reiese dintr-o analiză publicată, joi, de o platformă imobiliară. Potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro, în ceea ce privește apartamentele, deș
FSCE 2026/Suciu (DEER): Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget;avem nevoie astăzi,poate chiar ieri, de soluții
Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget ci este nevoie de soluții astăzi, poate chiar ieri, deoarece fără ele nu se poate vorbi despre energie electrică nici ieftină, nici scumpă, a declarat joi, la deschiderea Forumului Național de Securitate Cibernetică în Energie, directorul general al Distribuție Energie Electrică România, Mihael
Bursa de Valori București a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi, cu un rulaj total în valoare de 29 milioane lei (5,4 milioane euro), după prima oră de tranzacționare. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,44%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluți
Departamentele de vânzări, relații cu clienții și administrativ/logistică au cea mai mare nevoie de personal (platformă)
Departamentele de vânzări, relații cu clienții, administrativ/logistică și financiar/contabilitate sunt cele pentru care companiile semnalează cele mai mari nevoi de personal în această perioadă, arată datele pe primele trei trimestre ale anului, analizate de către specialiștii unei platforme de recrutare online. Conform eJobs, planurile de recruta
Simulare de accident aviatic, joi, pe Aeroportul Henri Coandă; traficul aerian nu este afectat
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) organizează joi, începând cu ora 10:00, un exercițiu de gestionare a unei situații de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, care presupune simularea unui incendiu izbucnit la motorul unei aeronave Boeing 737, aflate în procedură de aterizare, cu pasageri la bord. Potrivit u
Grupul BRD a înregistrat un profit net de aproape 1,18 miliarde lei în primele 9 luni, în creștere cu 1,55%
Grupul BRD a înregistrat un profit net de 1,176 miliarde lei în primele nouă luni ale acestui an, în creștere cu 1,55% față de aceeași perioadă din 2025, când a raportat un rezultat net de 1,158 miliarde lei, conform unui comunicat al băncii. Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE), excluzând taxa pe cifra de afaceri, s-a situa
Carlyle și BERD au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas către Mazarine Energy
Compania globală de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas S.A. și BSOG Holding Activity S.A. către Mazarine Energy B.V. Potrivit unui comunicat al companiilor, tranzacția este supusă obținerii aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementar
Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 milioane de dolari sub coordonarea BCR
Producătorul de aluminiu Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 de milioane de dolari, sub coordonarea Băncii Comerciale Române (BCR), cu scopul asigurării finanțării capitalului de lucru și pentru continuarea planurilor de dezvoltare. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, publicat joi pe Bursa de Valori Bucur
A patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în energie debutează joi, la Cluj Napoca
Reprezentanți la nivel înalt ai autorităților centrale și de reglementare, lideri ai companiilor din sectorul energetic, specialiști IT/OT și cybersecurity, precum și reprezentanți ai mediului academic se reunesc, joi și vineri, la Cluj Napoca, la a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat de Distribuție Energie Electrică
Grupul OMVPetrom a afișat un profit net în creștere cu 18%, la 4,1 miliarde lei,după primele nouă luni
Grupul OMV Petrom a afișat un profit net în creștere cu 18% după primele nouă luni din acest an, la 4,1 miliarde lei, în timp ce investițiile s-au majorat cu 27%, la 6,6 miliarde lei, fiind direcționate către proiecte energetice cheie, precum Neptun Deep, SAF/HVO și energie electrică din surse regenerabile, a anunțat, joi, compania. Rezultatul din









